Thomas Cathcart, Daniel Klein – Platon si ornitorincul intra intr-un bar…
In June 25, 2009 in Eseu
Platon si ornitorincul intra intr-un bar… Mic tratat de filosdotica (Plato and a platypus walk into a bar… Understanding philosophy through jokes – in original) este un best-seller international tradus in peste douazeci de limbi, a carui publicare fusese refuzata initial de nu mai putin de patruzeci de edituri. Autorii, Thomas Wilson Cathcart si Daniel Martin Klein sunt prieteni de o viata, absolvind impreuna atat Liceul Needham din Massachusetts, cat si Harvard College, iar dupa succesul volumelor Platon si ornitorincul… si Aristotel si furnicarul… (ambele aparute la Editura Nemira in 2009, in colectia Bonton) au fost porecliti “Tipii cu filosofia”.
In cuprinsul acestui volum putem gasi 10 capitole, care abordeaza curente, concepte sau scoli filosofice diferite, precum Metafizica, Logica, Filosofia limbajului, Filosofia sociala si politica, Relativitatea sau Metafilosofia, dar si altele la fel de importante si savuroase din punctul de vedere al continutului in glume, anecdote sau pilde pline de umor, relevante pentru capitolul respectiv din care fac parte. In acelasi timp, autorii onoreaza acest volum prin glosarul de la final, in care sunt explicati si definiti cu o nota speciala de umor termenii filosofici de baza pentru orice incepator in domeniul filosofiei. Acesta e unul din motivele pentru care volumul de fata poate fi caracterizat drept un perfect curs introductiv in filosofie, alaturi de stilul plin de verva al autorilor, care au condimentat tomul cu nenumarate momente sau dialoguri hazlii, umorul (uneori avand aspectul unui “haz de necaz”, in functie de situatie) imbinandu-se de minune cu usoare tente de ironie, sarcasm sau cinism. Reflectiile sau interventiile proprii autorilor se realizeaza intr-un mod dinamic de-a lungul intregii carti, in fiecare capitol tratat si mai ales in introducerea sau recapitularea prezente in acest “tratat”. Un alt atu sau un detaliu care captiveaza si binedispune cititorul il reprezinta si cele cateva desene sau caricaturi prezente in carte, alese inspirat pentru a sugera, cu umor bineinteles, ideea sau o trasatura de baza a fiecarui capitol.
Iata cateva citate picante, in afara carora vor ramane de aflat foarte multe cel putin la fel de “spumoase”, de care cititorul va ramane cu siguranta incantat :
Metafizica
[…] Teleologia. Are universul un scop anume? Conform lui Aristotel, orice in lume are un telos, adica un tel interior pe care este menit sa-l atinga.[…]
Doamna Goldstein se plimba impreuna cu cei doi nepoti ai ei. O prietena se opreste si o intreaba cati ani au. – Medicul are cinci ani, iar avocatul, sapte, raspunde ea. […]
Rationalismul. […] Optimistul crede ca traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Pesimistul se teme ca asa stau lucrurile.
Optimistul : “Paharul e pe jumatate plin.” Pesimistul : “Paharul e pe jumatate gol.” Rationalistul : “Paharul e de doua ori mai mare decat ar fi necesar.”
Infinit si eternitate. Medicul ii spune unei femei ca mai are sase luni de trait. – Si pot sa fac ceva in sensul asta? intreaba ea. – Da. Poti sa te mariti cu un contabil de la fisc. – Si cum o sa ma vindece asta? – N-o sa te vindece, ii spune medicul, dar cele sase luni care ti-au ramas o sa ti se para o vesnicie.
Logica
Fara logica, ratiunea este inutila. Cu ea, poti castiga dispute intelectuale, dar poti pierde sprijinul maselor.[…]
Paradoxul lui Zenon. […] Vanzatorul : Doamna, aspiratorul acesta va va injumatati munca in gospodarie. Clienta : Grozav ! Atunci, dati-mi doua ! […]
Epistemologia : Teoria cunoasterii
Idealismul german. […] Asistenta : Domnule doctor, in sala de asteptare e un om invizibil. Medicul : Spune-i ca nu-l pot vedea acum.
Etica
Utilitarismul.[…] El : Te-ai culca acum cu mine pentru un milion de dolari? Ea : Un milion? Ha! Cred ca da. El: Dar pentru doi dolari? Ea : Sterge-o, amice ! Oare cine ma crezi ? El : Pai, deja am stabilit asta. Acum negociem doar pretul. […]
Vointa de putere.[…] Problema cu mancarea germana este aceea ca, oricat ai manca, peste o ora tot esti flamand de putere.[…]
Filosofia religiei
Distinctii teologice.[…] Evreii nu-l recunosc pe Isus. Protestantii nu-l recunosc pe papa. Baptistii nu se recunosc unul pe altul in magazinele de bauturi alcoolice.
Existentialismul
Pictorul : Cum se vand tablourile mele?
Proprietarul galeriei : Pai, am o veste buna si una proasta. A venit cineva si m-a intrebat daca esti unul dintre acei pictori a caror opera va deveni mai valoroasa dupa moarte. Cand i-am raspuns ca da, asa cred, a cumparat toate picturile tale din galerie.
Pictorul: Oh, excelent! Dar care e vestea proasta?
Proprietarul galeriei: Cel care a intrebat e medicul tau.
Filosofia sociala si politica
Feminismul. Un barbat isi vede fiul suferind un teribil accident de bicicleta. Il ridica de la pamant, il asaza pe bancheta din spate a masinii si fuge cu el la spital. Cand copilul este dus in sala de operatii, chirurgul exclama: -Dumnezeule! E fiul meu! Cum e posibil?
Filosofia dreptului.[…] Un avocat ii trimite unui client urmatorul mesaj: “Draga Frank, mi s-a parut ieri ca te-am vazut in centru. Am traversat strada ca sa te salut, dar nu erai tu. Sase minute, deci 50 de dolari.” ”
Pentru a incheia recenzia, tot ce pot spune este ca acest volum de filosofie prin bancuri reprezinta o adevarata reusita, lectura fiind una relaxanta, cu rol de binedispunere dar si de capatare a unor valoroase informatii de baza despre filosofie (“marile traditii, scoli si concepte filosofice”), intr-un mod sau limbaj plin de haz si flexibilitate. Indemnul pe care il transmit pasionatilor de astfel de lecturi, dar si celor dispusi sa petreaca momente de neuitat printr-un volum care dezvolta intelectul si simtul umorului, este acela ca alaturi de Platon si ornitorincul intra intr-un bar… Mic tratat de filosdotica sa incerce si volumul Aristotel si furnicarul merg la Washington, dar si o alta carte despre filosofie din colectia Bonton, anume Filosofia pentru bufoni, scrisa de Pedro Gonzalez Calero si aparuta la Nemira in 2008. Combinand aceste carti parerea mea este ca vei reusi un mix satisfacator intre filosofie si umor, beneficiul fiind si instruirea pe care o capeti din cartile respective, oferindu-se macar un ‘tablou’ de ansamblu al istoriei filosofiei, notiunilor si scolilor filosofice. Lectura placuta!
[ratings]
Alexandru Trandafir
Philip Zimbardo – Efectul Lucifer
In June 03, 2009 in Eseu
Luaţi o mână de studenţi, vârâţi-i într-un spaţiu amenajat după chipul unei închisori şi împărţiţi-i în două grupe: deţinuţi şi gardieni. Lăsaţi-i să se acomodeze cu noile roluri şi veţi vedea că în doar câteva zile vor deveni cei mai feroce gardieni, respectiv cei mai resemnaţi deţinuţi. Demonstraţia a fost realizată pe viu în anii ’70 de către Philip Zimbardo, actualmente profesor emerit de psihologie la Universitatea Stanford. Experimentul condus acum 30 de ani de psihologul american a devenit celebru, făcând parte din bibliografia facultăţilor umaniste. În 2007, Zimbardo a revenit asupra experimentului, interpretându-l din perspectiva mai noului caz de la închisoarea de la Abu Ghraib, unde gardienii americani şi-au supus deţinuţii celor mai teribile torturi şi umilinţe, surprinzându-le inclusiv cu aparatul foto.
Pornind de la cele două cazuri, Zimbardo a publicat acum doi ani un consistent volum de 800 de pagini, tradus de curând în română sub titlul Efectul Lucifer. De la experimentul concentraţionar Stanford la Abu Ghraib. Volumul a fost tradus pentru Editura Nemira de Roxana Melnicu şi Dana Verescu. Aşa cum o spune şi titlul, tema de bază a cărţii priveşte căderea în păcat sau, dacă vreţi, tentaţia răului. Este vorba despre “transformările oamenilor buni, obişnuiţi, în făptaşi ai răului, ca răspuns la influenţa corozivă a mediului”, ne avertizează autorul în Cuvântul înainte al volumului Efectul Lucifer. Scrisă într-un ritm alert, care alternează stilul povestirii cu cel al analizei de psihologie socială, cartea dedică pagini bune descrierii fazelor experimentului închisorii amenajate într-unul din sediile facultăţii de psihologie de la Stanford. Folosind jurnalul de observare, dar şi transcrieri de pe casetele video, Zimbardo îşi aminteşte cum a selectat câteva zeci de studenţi, propunându-le să devină pentru două săptămâni subiecţii unui teribil experiment. Jumătate dintre aceştia urmau să devină gardieni, cealaltă jumătate primind rolul de deţinuţi. Totul, pentru a studia cum funcţionează relaţiile de putere, supunere şi legitimare în contextul încarcerării.
În prima şi cea de-a doua zi, subiecţii nu-şi iau în serios rolurile, conştienţi fiind că totul e o simulare. Curios e faptul că, după trei-patru zile, lucrurile iau o altă turnură. Gardienii devin neaşteptat de violenţi şi de ameninţători, iar studenţii încarceraţi se revoltă la început, după care se resemnează, privind încarcerarea ca pe o fatalitate reală şi căzând eventual în depresie. “Poate că eram un subiect în experimentul lui Zimbardo şi poate că eram plătit, dar, la naiba, eram un deţinut. Eram cu adevărat un deţinut”, rememorează unul dintre studenţi, citat în Efectul Lucifer. Resemnarea şi supunerea merg în paralel cu schimbarea în rău a comportamentului presupuşilor paznici. Grăitoare este mărturisirea unuia dintre studenţii care şi-au asumat cu trup şi suflet rolul de gardian: “După ce îmbarci o uniformă şi ţi se dă un rol, vreau să spun o slujbă, şi ţi se spune că sarcina ta e să-i ţii sub control pe aceşti oameni, nu mai eşti, cu siguranţă, aceeaşi persoană care erai în haine civile. Chiar devii acea persoană după ce îmbarci uniforma kaki, îţi pui ochelarii, iei bastonul şi joci rolul”. Experimentul a fost întrerupt după o săptămână, pentru că evenimentele culminaseră deja în violenţe semnificative.
Concluzia trasă de Zimbardo este amară, mai ales pentru cei care îşi închipuie că sunt invulnerabili la rău. Psihologul nu crede că suntem nici buni, nici răi de la natură. El este însă de părere că “cei mai mulţi dintre noi suferă transformări semnificative de caracter atunci când sunt prinşi în creuzetul forţelor sociale (…) Genocidul şi atrocităţile comise în Bosnia, Kosovo, Rwanda, Burundi şi recent în regiunea Darful din Sudan oferă dovezi puternice pentru faptul că oamenii renunţă la umanitatea şi la compasiunea lor în faţa puterii sociale şi a ideologiilor abstracte de cucerire şi securitate naţională”. Experimentul de la Stanford e completat cu alte analize referitoare la torturile din închisorile americane sau la cazuri tragice din cel de-al doilea război mondial.
Finalitatea volumului Efectul Lucifer este în cele din urmă morală: sistemul ne poate “convinge” să facem rău, însă dacă devenim conştienţi de resorturile sale, ne putem apăra de ispita răului, crede Zimbardo. Finalul cărţii sale se transformă într-un insolit “program în zece paşi pentru a rezista influenţelor nedorite”. Nu vom intra în amănunte, ci vom sublinia doar cât de important este ca fiecare să-şi păstreze distanţa şi gândirea critică şi să nu cadă pradă conformismului, fricii sau stereotipurilor negative. Acestea sunt condiţiile care definesc noul erou, eroul de zi cu zi. “Eroismul constă în abilitatea de a rezista forţelor situaţionale puternice care îi prind cu uşurinţă în capcană pe ce mai mulţi oameni”, conchide Zimbardo în volumul Efectul Lucifer.
Victor Popescu
Recenzie prezentata de Victor Popescu
in cadrul emisiunii “Dosarele Psi”,
emisa pe 25 aprilie la
Radio Romania Cultural
Philippe Tretiack, Helena Sirven – La limita vulgaritatii, mic tratat de mare pudoare
In May 11, 2009 in Eseu
O să încep cu un sfat din „bucătăria” studioului meu: încercaţi să „mixaţi” cele doua mici tratate Nemira: La limita vulgarităţii şi Adevărata enciclopedie a prezentului şi veţi obţine muzica de fond, muzak-ul timpului nostru care, fără nici o legătură cu filmul, e adevăratul Zeitgeist. Poate ca Philippe Tretiack şi Helene Sirven, autorii Micului tratat de mare pudoare au riscat încercând să reducă spiritul timpului la conceptul de „vulgaritate”. Ceea ce au reuşit însă, în cea mai mare parte a lucrării, este o radiografie a acestui spirit.
Astuţia fenomenologiei aşezată, uneori impropriu, sub umbrela vulgarităţii este marele merit al cărţii. Vulgaritatea, trebuie spus, nu este totul dar ea se află peste tot, pentru că, aşa cum spunea Cioran „Vulgaritatea este contagioasă, discreţia niciodată…”. Şi ne aflăm într-o epocă în care pandemiile de acest fel au parte de medii nespus de prietenoase. „Vulgaritelei” (vulgaritate + televiziune ) îi este dedicat un întreg capitol, Văzut la televizor – „Există vreo expresie mai vulgară, un rezumat mai concis a ceea ce preţuieşte epoca noastră?” Această formulă ubicuă este deopotrivă argumentul suprem şi dorinţa supremă. Acolo e Calea, Adevărul şi Viaţa (sic!) şi tânjim cu toţii după secundele noastre de celebritate.
„Telepubela” a abolit de mult distincţia public/privat, pentru că spaţiul public s-a contaminat cu spaţiul privat al fiecăruia. Everything really goes! „Cât de mult să ne mai umilim ca să ajungem în topuri?” aşa începe capitolul despre „pipiţizarea mondială” unde se arată cum totul devine girlie – în special la TV. Recunoaştem descrierea, nu-i aşa? Şi totuşi, ce intră în compoziţia aerului vulgarităţii? „Pipiţizarea mondială “ adică „neovulgari, trupuri, accesorii, şosete, pantofi, centuri, câini, gadgeturi şi insigne, obiecte contrafăcute, mini-maxi, cuplul, accesoriul ultim ” şi „Vulgaritela” adică interviul sado – maso, opera, presa, politica, răcnitul la experţi, anonimatul, poporul, patosul, intenţionalitatea, intimitatea şi „Biştarii” adică pokerul, gratuitul, people şi decoraţiuni, salonul de vânzări, sclipicios, iahtul şi companai şi „Noile tehnologii” adică foto, wallpaper, digital şi compulsiv, paparazzo, prornografia şi „Marea crăpelniţă” şi „Vulgarifirmă, vulgarivilă” şi în sfârşit „În căutarea fericirii vulgare” unde se amestecă turismul, locurile vulgare, bulgaritatea, maşina şi Dumnezeu.
Aceasta e Mica enciclopedie a vulgarităţii şi nu vă rămâne decât să o mixaţi cu Adevărata enciclopedie a prezentului. Fără alte comentarii, veţi găsi aici, aşa cum spune prezentarea de pe copertă „cinism şi umor turbat”.
Post Scriptum: Philippe Tretiack şi Helene Sirven, La Limita vulgarităţii – mic tratat de mare pudoare, Nemira, 2009, pag. 202, “Când un tip fură, vedem cleptomania, când o ţară întreagă fură, aceasta-i România”. Nu vă enervaţi! Încercaţi să vă imaginaţi fraza asta spusă de un prieten sagace sau de „Divertişi”, sau de un editorialist autohton. Aţi reuşit? Purul adevăr, nu-i aşa? Dacă vreţi să fiţi cu adevărat vulgari şi, vă rog să mă credeţi, veţi avea destule motive, trebuie să citiţi în carte paragraful următor. Eu unul nu am curaj să transcriu aici.
Cristian Ovidiu Seserman
[ratings]
Gregory Berns – Satisfactia, arta de a gasi adevarata implinire
In April 30, 2009 in Eseu
Să pornesc de aici: “Dopamina este secretată ca răspuns la activităţile plăcute – cum sunt mâncarea, sexul, drogurile – ea este eliberată şi în urma unor senzaţii neplăcute, ca zgomotele puternice şi şocurile electrice. De fapt dopamina este eliberată înainte de consumarea activităţilor bune şi rele, acţionând mai mult ca o substanţă chimică anticipativă, nu legată de plăcere. Cea mai parcimonioasă explicaţie a funcţiei dopaminei sugerează că ea pregăteşte sistemul motor – corpul – pentru o anumită acţiune. Dacă această idee este corectă, atunci satisfacţia nu vine atât de la atingerea unui scop, cât mai degrabă de la ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo” şi de aici: “Ne place sau nu, natura ne-a dat un creier în acord cu lumea, aşa cum este ea. Se poate să nu ne placă mereu noutatea, dar creierului îi place. Am putea spune chiar că creierul nostru are o minte proprie”
Am primit această carte, printr-un “sampling” al editurii Nemira, la concertul Gotan Project de anul trecut. Constatam atunci, zâmbind cu memoria pierdută în anii mei de publicitate, sampling nu se face doar la pliculeţe de Knorr, şunculiţă şi cafea. Lucru mare împărţirea de cărţi, dar şi ridicător de semne de întrebare faţă de calitatea conţinutului lor. Greşeam: cartea merită toată atenţia.
Linia directoare este, simplu exprimată, următoarea: satisfacţia nu vine din atingerea ţintei, ci din căutarea ei. Au mai spus-o şi alţii, sub diferite forme, însă când vine specialistul şi zice “uite, băi fericitule, sau băi tristule, de ce viaţa ta arată aşa”, şi îţi dă cu cercetările în cap, în capul ăla de la care ţi se trag toate ponoasele, încântările sau angoasele, parcă privirile tale mai avansează un milimetru prin ungherele cunoaşterii.
Gregory Berns, autorul, nu se opreşte la a aduce argumentele ştiinţifice, din care nu ar înţelege toată lumea mare lucru, ci merge “la concret”. Jucătorul la loto nu vede banii, când se gândeşte la câştig, ci la ceea ce ar putea obţine cu ei. Reducând dimensiunile, o bancnotă de 100 lei înseamnă (pentru unii!) filme, cărţi, cd-uri, ţigări, benzină etc, într-o nebuloasă greu de perceput în toate detaliile. Şi atunci ne oprim la bancnotă – după ea alergăm, fiind mai uşor de căutat. Această căutare lasă porţile deschise tuturor satisfacţiilor pe care banul le poate aduce. Aşteptarea, zăbovitul sub tocul acestor uşi deschise provoacă plăcere. (“Cumpărarea posibilităţilor, şi nu bunurile concrete cumpărate este ceea ce dă farmec banilor”)
Tot referitor la bani, Berns face o observaţie care lămureşte surprinzător, cel puţin pentru mine, avariţia bogatului: banii mulţi, aflaţi la discreţie, nu ar trebui cheltuiţi. Consumând din ei, bogatul pierde din numărul de opţiuni, deci din sursa visărilor şi satisfacţiilor lui. Săracul, neavând rezerve de acest gen, visează potenţialul, posibilul cuibărit în câştigul urmărit. Bogatul, dacă pierde, îşi rupe din prezent. Din contră, săracul rupe, dominator, din viitor.
Şi pentru mine, glumele au fost mereu o cale de a percepe altfel sensurile, de a le îmbogăţi de cele mai multe ori. Şi în carte se afirmă acelaşi lucru. “Probabil că o glumă este cu adevărat amuzantă deoarece transmite o informaţie nouă (… ) determinând o restructurare a ceea ce observăm”.
E clar, sper, că recomand acest text tuturor celor care vor mai mult. Mai multă informaţie, mai multă auto-surprindere, mai multă mirare, mai multă cunoaştere. Nu ştiu cine a zis, cu o zdrobitoare dreptate (Noica?): “când ai încetat să te miri, eşti ca şi mort” (citat aproximativ). E vorba de mirarea aceea, a copilului, da?, să ne înţelegem. (Mai e şi mirarea respectabilului Platon, care spunea că aceasta e începutul filozofiei, dar să nu ne băgăm într-atât de adânc, zic… deocamdată) Veţi găsi în carte destul motive să vă miraţi, să aveţi satisfacţii conform principiilor enunţate şi întâmplărilor redate aici de Gregory Berns, doctorul în filosofie, profesorul asociat de psihiatrie şi ştiinţe contemporane la Universitatea Emory, din Atlanta.
Cuprins: Sclavul din creier, Din dragoste pentru bani, Gratificaţii enigmatice, Problema sushi, Domul electric al plăcerii, Doare atât de bine, Cursa la înălţime, Islanda: experienţa, Sex, dragoste şi creuzetul plăcerii.
Liviu Druga
[ratings]
