Jean Claude Bologne – Istoria cuceririi amoroase
In September 04, 2009 in Eseu
“ Dupa ce am studiat finalizarea ei sociala (“Histoire du mariage en Occident”), reprezentarile mentale care o sustin (“Histoire du sentiment amoureux”), contextul care o favorizeaza sau o exclude (“Histoire du celibat et des celibataires”), in cele ce urmeaza ma voi limita strict la acel prim pas care cuprinde, in germene, intreaga relatie ulterioara.” (Jean Claude Bologne – Introducere la « Istoria cuceririi amoroase »)
Jean Claude Bologne este o personalitate remarcabila a literaturii franceze. Poet, filolog, istoric, medievist, romancier, jurnalist, profesor, conferentiar, el ne ofera o lucrare de o remarcabila eruditie si de o mare suplete : « Istoria cuceririi amoroase ».
Ceea ce autorul ne propune este un splendid periplu in istoria omenirii. Insa, Jean Claude Bologne nu ne aduce pe frontul de lupta inconjurati de tipetele gloantelor si nici in sali de consiliu pentru a fi martori la semnarea tratatelor de pace.
El nu ne determina sa aplecam urechea la comploturile ce rastoarna imperii sau la tradarile ce distrug vieti. Jean Claude Bologne ne invita in saloane luxoase, in trasuri, in sali de bal, in gradini, in biserici, in toate acele locuri ce permit apropierea dintre barbati si femei.
In mod cronologic, descoperim animalitatea oamenilor Preistorici, pederastia greceasca, amagirile Evului mediu, galanteria renascentista, contradictiile din Epoca Luminilor, nasterea flirtului in secolul XIX si tehnicile de marketing ale secolului XX. Sunt nenumarate unghiurile din care este abordata problema si deosebit de pasionante tehnicile amoroase inovatoare ce alterneaza cu cele extrem de vechi. Sursele de inspiratie nu sunt doar foarte numeroase ci si extrem de variate. Astfel, pe langa manualele de seductie, publicate in numar coplesitor in ultimii 30 de ani, autorul cartii a consultat literatura vremii, productiile cinematografice, corespondenta amoroasa, jurnale intime, memorii si arhive judiciare.
Fiecare epoca istorica a avut practicile si tehnicile sale dar si un farmec aparte pe care Jean Claude Bologne a stiut sa il surprinda intr-un stil extrem de dinamic, alternand ironia fina cu umorul si cu seriozitatea. Paragrafele ce urmeaza se doresc a fi niste sumare puneri in lumina a unora dintre cele mai edificatoare coordonate ale fiecarei perioade in parte pentru a suscita interesul unei lecturi mai mult decat pasionante.
Autorul accentueaza faptul ca Antichitatea se afla sub semnul salbaticiei si al brutalitatii intrucat chiar si tehnicile de curtare sunt preluate de la animale ( parada nuptiala, darurile, fuga simulata, pupatul). Cum fiecare epoca se bucura de propriile sale strategii de cucerire, ea detine si anumite locuri de intalnire ce faciliteaza apropierea. Pentru lumea preistorica acestea sunt: templele, forumurile, dineurile – locuri unde se considera ca este prezent zeul iubirii.
In perioada de glorie a marelor imperii Grec si Roman, primul pas era rezervat tatalui ce ajungea sa-i supuna pe pretendenti la diferite probe. In toate manualele de seductie se observa, in functie de timpul istoric, predilectia pentru expresii apartinand unui anumit domeniu. Astfel, in aceasta perioada vocabularul abordat este preluat din vanatoare, pescuit sau razboi. Inca de acum se nasc tehnicile de cucerire, predate seducatorilor mai putin inspirati. Se vede ca pentru greci si romani jelaniile, vizitele pe furis sau mituirea slujnicelor erau cele mai de succes abordari.
La vremea Evului mediu casatoria se negocia intre parinti iar cavalerii se faceau remarcati in lupte, dedicandu-si victoriile femeilor curtate. Lectura ii apropia pe indragostiti iar vocabularul sufera modificari, acum apartinand sferei fictiunii prin sintagme ca “a tese o intriga”, “a avea o aventura”, “a face o cucerire”. Locurile de intalnire de asemenea se diversifica. Ele constau in piete, biserici, locuri pentru intreceri, turniruri, dansuri si spectacole, gradini. Darurile din Antichitate revin in actualitate si au rolul de a o angaja pe femeia care le primeste: batiste, panglici, manusi, un inel, o caseta, un flacon de parfum. Manualele de seductie nu mai prezinta doar tehnici amoroase ci si modele de declaratii, toate diferentiate in functie de rangul femeii curtate.
Asftel, “cand cavalerul se adreseaza unei doamne din inalta societate darul sau devine simbolic permitandu-i sa fie partas la intimitatea iubitei printr-un obiect interpus. In schimb, pastoritele primesc daruri scumpe: centura de matase, coreset cu snururi de argint, mantie de hermina.” Exista chiar si daruri ce se fac in numele casatoriei, cum ar fi: papuci de casa, centuri, ace de par, fructe, vin, mantii.
Renasterea stabileste etaloane pentru trei tipuri diferite de femeie: sotia, amanta si prostituata. Sotia trebuie sa fie respectabila, virgina si neexperimentata. Ea are un cuvant de spus neinsemnat in privinta casatoriei, autoritatea apartinandu-i capului familiei. Pretendentul putea beneficia doar de corespondenta si de portretul iubitei, iar intalnirea venea exclusiv dupa logodna. Dansul in cuplu este o noutate devenita o arma in arsenalul seductiei la oras si in curtile regale. La sate se practica doar dansuri colective in cerc sau in sir. Se naste mitul lui don Juan cel ce asculta femeile si le flateaza dar o face pentru ca le cunoaste punctele slabe si stie sa le linisteasca. El transforma defectele in virtuti: “Pe cea cocosata o voi numi Atlas al frumusetii si ii voi spune ca poarta pe umeri un cer de gratii.” Tot in aceasta perioada apare moda trasurilor, precursoarele decapotabilelor de astazi care ofera cuplurilor un spatiu inchis, intim.
In Epoca Luminilor casatoria consensuala, incheiata in afara constrangerilor parentale castiga teren. In inalta societate, in cele mai stricte familii, se pastreaza traditia ca pretendentul sa nu-si poata vedea aleasa inainte de logodna, pana atunci fetele fiind crescute in manastiri. Decorurile ce ofera ocazia intalnirii devin tot mai diversificate si mai intime: gradini, magazine, hambare, hoteluri, castele, budoare. Dintre acestea, Gradinile Tuileries, palat construit pentru Caterina de Medici ofera ocazii de seductie dar si de finalizare a actului. Este un loc preferat de amanti si de homosexuali. Epoca Luminilor este perioada ce determina aparitia antiseducatorului, un barbat ce mizeaza pe stangacie si nepricepere, model care va reveni in forta peste cateva secole.
Modelul seducatorului viril si patriot este reafirmat in secolul XIX. Tot acum se inmultesc codurile – evantaiul, picioarele, timbrele, parfumurile, cartile de joc, pietrele pretioase, manusile – toate au un limbaj propriu. Iata cateva extrase extrem de edificatoare “culese” de autor dintr-un manual de seductie: “A deschide doar trei pliuri cand il tii in dreptul buzelor inseamna “va iubesc”. Un curtezan care-l strange cu mana stanga face o propunere la care doamna ii raspunde afirmativ luand evantaiul cu aceeasi mana. A tine in dreapta un evantai cu care atingi mana stanga e o invitatie la iubire. A-i numara pliurile e o invitatie la discutie.
Numarul de pliuri deschise reprezinta numarul de zile pentru fixarea unei intalniri, iar numarul de batai in evantai indica ora din cursul diminetii (cu aratatorul) sau al serii (cu degetul mic).” Iubirea isi imprumuta vocabularul si procedurile din sfera religiei: marturisire, spovedanie, asteptare a rasplatei. Manualele apeleaza acum la sensibilitatea femeilor si ii invata pe domni cum sa le impresioneze prin comotii, palpitatii, frisoane, roseata, paloare, lesinuri sau chiar tentative de suicid. Spre exemplu: “Paloarea considerata de femei “un semn sigur al suferintei provocate de dorinta” se obtine intepandu-va cu un ac, prin ranirea gingiilor sau prin trecerea buricelor degetelor prin foc.” Dezvoltarea mijloacelor de transport diversifica locurile pentru flirtat: pacheboturi, cazinouri, statiuni balneare sau termale, Orient Express-ul, salile de spectacol.
In secolul XX apar noi spatii de intalnire: locuri de studiu (scoli, universitati), de iesire (locuri de plimbare, cafenele, cabarete, baruri de noapte, discoteci), de lucru (biroul cu punctele lui nevralgice: la aparatul de cafea, la xerox, la cantina), de destindere (piscine, cluburi de vacanta, plaje, expozitii). Dupa anii 1950 se disting doua tipuri de abordari amoroase in functie de scopul, tehnica sau brutalitatea lor: seductia – cautarea unei relatii stabile, cu miza pe sentiment si agatatul – incercarea de a satisface imediat o nevoie de ordin sexual. Jean Claude Bologne selecteaza un fragment edificator din “Le secretaire des amants” : “A seduce o femeie cere timp si bani. Trebuie sa o duci la restaurant, la cinema, la teatru, la opera, sa ii faci cadouri, sa ii daruiesti flori. Pe cand a agata o fata inseamna a o vedea o data, cel mult de doua ori, dar intotdeauna pentru o scurta perioada, petrecuta sub plapuma.”
Revine ideea de antiseductie seducatoare. Se naste astfel un nou tip de seducator, cel care nu face fetele sa viseze, nu le forteaza, nu le agata, nu le vinde promisiuni frumoase, ci le misca, le liniseste, le amuza. Pentru a seduce fara a fi un seducator, trebuie sa adauge calitatilor lui de barbat (protectie si incerdere) unele feminine (tandretea). Astfel el ia lectii de la Oscar Wilde din “Conseils d’un homo aux hétéros pour séduire les femmes” (“Sfaturile unui homosexual catre heterosexuali pentru a seduce femeile.”). In era informatiei si a vitezei, seductia devine o stiinta, predata de comunitatea de Pick Up Artists si analizata de oameni de stiinta ce subliniaza marea relevanta a microgesturilor in stabilirea compatibilitatilor dintre parteneri.
Dupa lectura unei lucrari atat de ample si de bine puse la punct nu ai cum sa mai privesti cu aceeasi ochi o cucerire amoroasa.
Ioana Gabriela Gorgoi
[ratings]
Ghidul xenofobului: englezii
In August 27, 2009 in Eseu
Innebunitor de calmi, dar violenti uneori, pasionati de mancarurile lor simpliste, permanent preocupati de vremea lor permanent rece si umeda, englezii se remarca in primul rand prin umorul lor irezistibil. Prin acelasi umor ascutit se remarca si Ghidul Xenofobului – englezii – o carte savuroasa si extraordinar de utila in situatia in care se intampla sa avem de-a face cu un englez veritabil…Astfel, vom sti ca la masa trebuie respectate cu cea mai mare strictete regulile bunelor maniere, iar cand nu le stim trebuie sa inventam unele pentru a-i satisface pe englezii atat de obsedati de eticheta si atat deputin interesati de mancarea propriu-zisa.Vom sti, de asemenea, ca nu trebuie sa ne aratam prea entuziasmati de alte nationalitati, indiferent ca sunt irlandezi, germani si mai ales francezi, pentru ca, in ochii lor, toate celelalte popoare sunt inferioare. Oricum, exprimarea prea intensa a sentimentelor nu este binevenita, decat in anumite situatii, foarte putine si foarte clar delimitate. “Este acceptabil sa-ti exprimi sentimentele la meciurile de fotbal, la inmormantari sau cand revezi o persoana pe care ai crezut-o moarta si ingropata”.Oricum, este recomandat sa se pastreze oanumita limita in toate, moderatia si judecata sanatoasa fiind la mare pret in Anglia. Astfel, “e rational si rezonabil sa ai la tine o umbrela in cazca ploua. (…) E logic si rational sa porti lenjerie curata in eventualitatea ca te calca o masina si ajungi la spital.” Moderatia se armonizeaza perfect cu modestia: “Chiar daca ai traversat Atlanticul intr-o barcuta cu vasle, daca esti englez e firesc sa te referi la realizarea ta doar cu un vag murmur de genul: Mai ies si eu cu barca din cand in cand”. Moderatia si modestia atrag dupa sine celebrul puritanism englezesc care“isi gaseste cea mai fidela exprimare in convingerea ca, daca ceva are gust bun, sigur face rau la sanatate si daca e neplacut, fara indoiala ca e sanatos”.Englezii sunt creativi si indemanatici. Iar acest lucru se vedeatunci cand isi modernizeaza locuintele: “pun tapet nou, schimba gresia si transforma exteriorul unei casute suburbane intr-un soi de cosmar gotic cu ferestre boltite, ziduri placate si usi batute in tinte (…) reducand cu mii de lire sterline valoarea de piata a proprietatii si impingand intreaga zona pe o panta descendenta”.Englezii se si relaxeaza, dar nu prin odihna, ci prin asa zisele “hoinareli”. Astfel, cand este vremea mai rea pornesc la drum, pe cele mai dificile trasee, masurandu-si fortele cu cele ale naturii.“Atat de populare sunt aceste confruntari cu stihiile, incat unii intreptinzatori organizeaza cursuri de disconfort fizic, in zone izolate si neospitaliere ale tarii, in cadrul carora participantii platesc sume mari pentru a fi supusi la incercari grele. Aceste cursuri, purtand numele romantic de “Supravietuire” sunt apreciate pentru presupusele lor calitati de formare a caracterului.Stransul din dinti e garantat”. Acelasi strans din dinti se dovedeste pentru englezi cea mai buna metoda de a suporta conditiile meteorologice extreme, care reusesc sa-i ia mereu prinsurprindere chiar si in mediul urban. “Trenurile au intarzieri sau sunt anulate ca urmare a unor ciudatenii ale naturii precum – frunze cazute pe sine – sau – zapada -. Daca cineva sugereaza ca ninsoarea nu este ceva cu totul neasteptat in Anglia, explicatia vine imediat – Nu este tipul normal de zapada”!!
Raluca Poenaru
[ratings]
Aristotel şi furnicarul merg la Washington…
In August 19, 2009 in Eseu
Aţi fost atenţi vreodată, dar cu adevărat atenţi, la ce spun politicienii atunci când se trezesc în faţa mulţimii, în faţa unor microfoane sau când apar pe la televizor? În cazul în care răspunsul e negativ, încercaţi ca data viitoare să le urmăriţi discursul, chiar dacă acest lucru, în general, vă plictiseşte. Pentru că s-ar putea să vă amuze, totuşi. Totul depinde de perspectiva din care îi ascultaţi.
Asta au dovedit şi Thomas Cathcart şi Daniel Klein, care au scris Aristotel şi furnicarul merg la Washington… Mic antitratat de abureală politică, apărută în limba română la Editura Nemira. Sigur, ei vorbesc mai mult despre politicienii americani, dar principiile după care cei aleşi ne aburesc sunt universale, aşa că nu e musai să ştiţi cine sunt cei citaţi. Deşi, cu siguranţă, îi veţi recunoaşte. Iar dacă logica, filosofia şi retorica vă par prea mult, nu vă faceţi griji, totul e exemplificat, spre înţelegere, cu bancuri sau vorbe de duh.
Iată nişte mostre:
“Intervievator CNN: Ştiţi, în septembrie 2001, preşedintele spunea că, viu sau mort, o să punem mâna pe Osama bin Laden. Astăzi, încă n-am pus mâna pe el. Ştiu ce spuneţi dumneavoastră, că s-au înregistrat succese în războiul împotriva terorismului. Într-adevăr aşa a fost. Acesta este însă un eşec.
Frances Fragos Townsend, consilier la Departamentul Siguranţei Interne: Păi, n-aş fi atât de sigură… Este un succes care nu s-a înregistrat încă. Nu ştiu dacă privesc acest lucru ca pe un eşec.
Mulţumim pentru încurajare, doamnă Townsend. Aţi deschis astfel poarta către o lume întreagă de situaţii riscante. De pildă: “Nu sunt beat, domnule poliţist. Ceea ce vedeţi dumneavoastră acum este o stare de trezie la care n-am revenit încă.”
****
În final, iată şi o schimbare plăcută: un politician care foloseşte corect logica aristoteliană, strictă. Oficialul din dialogul următor apelează la o QED fundamentală (QED – abrevierea utilizată de romani în SMS-uri, atunci când voiau să spună quod erat demonstrandum, adică “ceea ce era de demonstrat”). Astfel, îşi momeşte oponentul să cadă în groapa pe care el însuşi a săpat-o – întotdeauna o plăcere pentru amatorii de gropi.
(Un delegat al Convenţiei Republicanilor din Utah susţinea că de-a lungul întregii graniţe americano-mexicane ar trebui ridicat un gard, pentru a-i împiedica pe imigranţii ilegali să intre în SUA.)
“Oficialul republican: Şi ce se întâmplă dacă ei (imigranţii ilegali) vor escalada gardul?
Delegatul: Îl electrificaţi. Aşa n-o să se mai atingă de el.
Oficialul: Şi dacă l-ar atinge? I-aţi lăsa să moară?
Delegatul: Ar fi alegerea lor.
Oficialul: Cum rămâne însă cu o mamă ce-şi poartă bebeluşul în spate? I-aţi lăsa să moară pe amândoi, şi mama, şi copilul?
Delegatul: Ar fi alegerea mamei, aceea de a-şi ucide copilul.
Oficialul: Deci să înţeleg că sunteţi proavort?
(Linişte mormântală)”
Sunt doar două exemple din multele care sunt în carte, pe care o recomand cu plăcere dacă vreţi să vă destindeţi un pic altfel decât de obicei.
Nu m-am putut abţine să mă gândesc la o astfel de carte care să îi aibă în centru pe ai noştri politicieni. Dar mi-a trecut repede: ai nostri nici măcar tâmpeniile nu le spun inteligent, aşa că nu prea le-ai putea diseca în stilul din această carte.
Adina Popa
[ratings]
Pariul proprietatii – ghidul investitiei imobiliare inteligente
In August 17, 2009 in Eseu
Editura:Nemira
Autori: Eduard Mircea Uzunov, LiviuMarcoci
An: 2009
Trebuie sa recunosc ca nu citesc carti despre economie si business semnate de romani. Exceptiile se cunosc: cursurile stufoase din facultate si masterat, ca efect al alegerilor pe care le-am facut in viata.
Cautand pe internet, am dat de carte si mi-am zis ca are un titlu provocator(“pariu”) si ca trebuie sa vad despre ce e vorba. O carte scrisa de romani pentru romani: tinta ar fi clasa de mijloc, cu apetit de investitie – preponderenta intr-o economie dezvoltata.
Prefata spre proprietatea privata
Adrian Vasilescu, cunoscutul analist economic, face o scurta istorie a relatiei romanului cu proprietatea si incheie intr-un mod aproape pesimist-prin trimitere la sectorul bancar, restul fiind istorie.
Cartea e conceputa pentru romanul contemporan cu criza, care nu are habar despre investitii imobiliare si pe care momentul l-a prins cu cash flow.(“bani in mana”).Sunt prezentate elementele importante ale unei investiti imobiliare-cu accent pe locatie- cu o paralela la stategia de lupta si alegerea zonei de conflict- si brokerul imobiliar. Cred ca intreaga carte e o pledoarie curajoasa despre brokerul imobiliar si cate poate face el pentru cei interesati, insa mare atentie-brokerul trebuie sa fie profesionist si sa lucreze la o agentie imobiliara cu o experienta pe piata romaneasca de cel putin 15 ani! Aluzia imi confirma inca o data faptul ca romanul isi urmareste propriul interes, intr-un mod cat se poate de evident.
Daca nu ai cash, ia-ti gandul de la investitie
Relatia sectorului imobiliar cu cel bancar e directa. Dar pe timp de criza e un adevarat show. Se sugereaza faptul ca nu e de luat credite acum, iar cei care au intrat in sclavie inainte de criza cu cativa ani, acum trebuie sa fie responsabili si sa suporte. Marturie stau oamenii nemultumiti, intalniti zilnic la ghiseele bancare. Asa e romanul-putin naiv- nu a stiut exact cum sta treaba cu banca, dar nu e de judecat- relatia cu banca e cat de cat normala pe plaiurile noastre abia din 2000, deci numai din propria experienta putea sa se prinda.
Adaptarea la situatie
Ok. Cum investim azi? Mai asteptam? Vindem? Cumparam? La prima vedere e simplu. Cine are bani, merita sa cumpere sau sa construiasca. Cine nu, e obligat sa vanda, sa mai astepte, dar aici e vorba de cativa ani, adica o noua crestere economica sa vina peste tara noastra. Adevarul e ca potential economic exista si sunt multe de facut-si ne-am ratacit chiar pe drum, cu aluzie personala la celebra piesa hip hop “Romania, Trezeste-te !!!”- cu trimitere speciala la imn-” Desteapta-te…”.
In loc de concluzii…
Am un spirit critic fata de concluziile date: scopul celor din carte ar fi incurajarea romanului sa aiba pasiune in ceea ce face-ceea ce ii lipseste, de fapt, generatiei prezente. Cred ca lipsa pasiunii apare cam pe la 18 ani-pentru cei mai multi la 21 de ani, in momentul in care au au terminat iluzionistii si curajosii ani de studentie si incep sa vada realitatea cu alti ochi sau ochelari.
Ultima pagina de text a cartii mi-a creat o stare de tipul haz de necaz- un adio, pe curand !(macar am mailul autorilor), care trebuie neaparat citat pentru deliciul si incurajarea noastra: “Dragul nostru cititor,fii fericit! Traieste cu pasiune fiecare zi. Priveste in jurul tau si toti cei care te vor simti vor fi la randul lor fericiti. Priveste oamenii direct in ochi, cu sinceritate, si lumea se va schimba, pentru ca noi, cu totii, facem lumea asa cum este.”. Cu mult bun-simt !
Tudor Bura
[ratings]
