E timpul sa actionam!
In August 08, 2011 in Amintiri, Autori, Carti, Eseu, Istorie, Politica
Un material de Roman Diana Manuela
Indignaţi-vă
Stéphane Hessel
Un manifest politic care atrage atenţia, în primă fază, datorită personalităţii celui care l-a scris, pentru ca mai apoi să şocheze prin profunzimea mesajului transmis. Un manifest care se ridică împotriva stării de resemnare a societăţii civile, în general şi a celei franceze în particular. Indignarea a fost trăsătura specifică a rezistenţei franceze faţă de ocuparea hitleristă. Prin indignare oamenii se pot opune degradării valorilor importante, fiind totodată premisa acţiunii civice.
Deşi criticat că susţine indignarea fără alte manifestări civice precum ieşiri stradale, revoluţie sau răsturnarea guvernelor, Hessel susţine că indignarea prin ea însăşi îi determină pe oameni să se organizeze şi să găsească singuri modalităţi de acţiune. Indignându-se, oamenii refuză să accepte prezentul şi caută alternative la viitorul care se reflectă în acest prezent.
Eu, motanul
In August 02, 2011 in Amintiri, Autori, Carti, Eseu, Literatura contemporana
Un material de Cirstian Alexandra
Nefiind o carte de aventuri, fantasy, horror sau mai stiu eu ce alte genuri poti gasi la mine in biblioteca, la inceput mi s-a parut ciudata ideea ca o vroiam atat de mult, avand in vedere ca nu sunt o fana a romanelor psihologice, despre viata sau care trateaza o anumita tema, deci fara cine stie ce actiune importanta.
Oricum, mi-am dat seama ca aceasta dorinta se datora numai faptului ca este o carte semnata de un autor japonez si pe deasupra povestita de un motan, dar asta tine de pasiunile mele. Deci, nu am putut rezista sa nu o cumpar pentru a o putea admira stand pe raftul bibliotecii mele; desigur ca a trebuit intai sa o citesc si abia apoi sa o asez pe propriul sau loc in raft.
Cum spuneam si mai devreme, volumul este povestit de un motan; un motan ca toti ceilalti; un motan care transforma o vanatoare de soareci intr-un adevarat razboi, desi nu a prins vreodata unul; un motan fara nume; acelasi motan care m-ar critica daca ar vedea ce am scris eu aici, pentru ca nici o pisica nu e la fel ca oricare alta, asa cum cati oameni gasesti in lume, tot atatea chipuri vei gasi.
“O istorie a lumii în 10 ½ capitole”, Julian Barnes
In June 03, 2011 in Autori, Carti, Eseu, Istorie
Istoria lumii şi lumea istoriei
de Radu Paraschivescu
Istoria nu este ceea ce s-a întâmplat, ci doar ce ne spun istoricii că s-a întâmplat. A existat un plan, un tipar, o mişcare, o extindere, un marş al democraţiei; există o tapiserie, un flux al evenimentelor, o naraţiune complexă, conectată, explicabilă. O poveste bună atrage după sine o alta. La început au fost regii şi episcopii, cu nişte cârpăceli divine din culise, pe urmă marşul ideilor şi mişcările de mase, iar după ele mici întâmplări pe plan local, care au avut de fapt o semnificaţie mai amplă; însă în permanenţă e vorba de conexiuni, de progres şi de sensuri – asta a dus la astalaltă, asta a avut loc datorită ăsteia. Asta în timp ce noi, cititorii de istorie, cercetăm tiparul cu speranţa că vom descoperi concluzii optimiste şi că vom şti încotro să ne îndreptăm. Ne agăţăm de istoria ca o serie de tablouri expuse în cadrul unui salon, ca nişte crâmpeie de conversaţie ale unor participanţi pe care ne vine uşor să ni-i reimaginăm în viaţă, când de fapt totul aduce mai mult cu un colaj multimedia, unde vopseaua nu e aplicată de pensula din păr de cămilă, ci de ruloul decoratorului.“
Dacă ştiţi o definiţie mai cuprinzătoare şi mai plastică a istoriei, mi-ar plăcea s-o aflu. Iar dacă aveţi cumva impresia că rândurile de mai sus au fost decupate dintr-un eseu, o teză de doctorat sau o carte de istorie, trebuie să divulg adevărata sursă. Ele fac parte dintr-un roman. Mai precis, din O istorie a lumii în 10 ½ capitole (capitolul intitulat “Paranteză”). Aflăm mai multe lucruri din definiţia lui Julian Barnes: că rigoarea, scormonirea arhivelor şi răbdarea asiatică în a descoperi indicii relevante după zeci sau sute de ani n-au dizolvat ideea potrivit căreia istoria e o suită de versiuni şi nimic altceva; că ne vom repeta greşelile, chiar dacă ne studiem trecutul, fiindcă avem un comportament ciclic-inerţial în faţa căruia dresura pe bază de istorie nu valorează mult; că încă nu ne-am hotărât cum ne e mai bine: neştiind că ştim atât de mult sau ştiind că nu ştim destul; în fine, că nicio agenţie de detectivi ai sensurilor şi ai stilurilor nu va putea să delimiteze ficţiunea, cronica şi eseul în literatura lui Barnes. Toate cărţile lui (mai puţin policier-urile semnate Dan Kavanagh) fixează un stil pe care nici măcar cititorii candizi de beletristică nu-l vor confunda vreodată.
Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire – Aurora Liiceanu, Alice Năstase
In February 22, 2011 in Carti, Eseu, Literatura contemporana
Iubirea noastră cea de toate zilele
Cartea “Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire”, de Aurora Liiceanu şi Alice Năstase, consider că este “de căpătâi” pentru orice om care iubeşte, care a simţit iubirea. Nu putem explica iubirea, indiferent de ce tip e (faţă de copii, de părinţi, faţă de persoana de lângă noi, faţă de prieteni, de bunici, sau faţă de animalul de companie). Cred că iubirea doar se simte, nu se explică. Această carte, prin paginile ei, nu încearcă decât să ne pună în vedere anumite probleme de care ne izbim zilnic: dezamăgiri, materialism, temeri, minciuni. sau urmaşi. Trebuie să ne amintim cum să iubim, de ce să iubim.
În interiorul cărţii sunt numeroase situaţii pe care le vedem la tot pasul, lucruri pe care le trăim, cu care ne confruntăm. Nu e adevărat că vrem să fim tot timpul frumoase, că pentru bărbaţi asta contează, iar noi, ca femei, nu vrem decât sa fim plăcute de ei? Degeaba interiorul… tot “ambalajul” vinde. Nu am văzut oare o adolescenta, mama singura, care, desi trece prin încercări grele, îşi ocroteşte copilul nou-născut, iubindu-l mai mult decât orice pe lume? Nu ne izbim zi de zi, la televizor, de violenta domestica? Familii destrămate, bătăi, sânge şi moarte? Dorobanţiul, şi nu numai, e plin de puştoaice de 20 de ani la braţul unor bătrânei cu o venerabilă vârstă, de obicei trecută de 60.De ce? Simplu. Banul înseamnă tot. Viaţa din vremurile pe care le trăim e perfect surprinsă în paginile acestei cărţi. Bineînţeles, cu ceea ce se leagă de iubire. Deşi nu mulţi ştiu să mai iubească. Read the rest of this entry »
