Urzeala Tronurilor: cartea vs serialul
In June 26, 2014 in Carti, Fantasy
“Cantec de Gheata si Foc“, de George R.R. Martin, este seria de carti ce sta la baza celebrului serial Urzeala Tronurilor.
Aceasta recenzie este adresata celor care urmaresc serialul, dar nu au inceput inca sa citeasca si seria de carti. Printre aceste persoane m-am numarat si eu pana de curand. Mult timp, am urmarit doar serialul si, desi stiam de existenta cartilor, speriat de numarul lor mare de pagini, credeam ca e o pierdere de timp sa incep sa citesc aceasta serie. Nici nu ma puteam insela mai mult!
Cand am terminat sa citesc Urzeala Tronurilor, primul volum din serie, mi-am dat seama ca, desi serialul este extrem de bun, asa cum se intampla intotdeauna, cartea este si mai reusita. Am citit primul volum, de peste 800 de pagini pe nerasuflate. Apoi, imediat dupa ce l-am terminat, am inceput sa il citesc si pe al doilea. Si chiar daca stiam dinainte ce personaje urmeaza sa moara si cam ce urmeaza sa se intample, pentru ca vazusem deja primele trei sezoane, nu am avut nicio secunda senzatia de plictiseala. Read the rest of this entry »
Pe viață și pe moarte
”Disfuncția Realității” de Peter Hamilton, prima parte din trilogia ”Zorii Nopții”, a fost cartea care, după mulți ani de citit cu pasiune fantasy epopeic (ca seria ”Cantec de gheata si foc”), m-a readus la prima mea dragoste literară, genul ”hard SF” (space opera).
De ce? Pentru că, precum R.R. Martin, mi-a oferit spiritul de saga, de confruntare pe viață și moarte între bine și rău, de conflict universal, de complexitate uriașă în număr de personaje și de tărâmuri, de lupte pierdute catastrofal și de victorii neașteptate, de eroi și ticăloși, dar toate acestea într-un context SF cât se poate de ”ortodox”: galaxie federală, nave spațiale, arme high-tech, extratereștri, invazii planetare, coloniști dârzi, creaturi exotice, telepatie…tot ce m-aș fi așteptat la SF-urile clasice pe care le citeam în anii 80-90.
Tot parcă direct din SF-ul de odinioară, chiar cel de anii 50, descind personaje tipice genului SF, devenite populare prin filmele de cinema și serialele TV: căpitanul de navă drept și cu spirit de sacrificiu; contrabandistul fermecător și eroic; extratereștrii insecte și extratereștrii prea înțelepți ca să îi înțelegem; amiralul de oțel; mafiotul rău, dar simpatic; durii eroici din trupele de comando; toate aceste genuri de personaje pe care le iubim de decenii sunt prezente, dar într-o lumină nouă, modernizată cu nuanțe și cu evoluții în timp. Read the rest of this entry »
Povestea eternă
Încercam recent să-i recomand unui prieten ”Ilion”, de Dan Simmons, prima carte din ciclul continuat cu ”Olimp”; și când am ajuns la a explica de ce mi se pare senzațional de bună, mi-am dat seama că asta ar fi o sarcină foarte, foarte complicată.
O fi din cauză că este un SF excelent scris, cu Marte colonizat, cu rase create genetic, expediții spațiale, roboți inteligenți și specii diferite de oameni/post-oameni? O fi din cauză că este un fantasy palpitant, cu eroi cu săbii, cu zei și cu monștri malefici care mănâncă oameni? O fi din cauză că este (și) fascinanta Iliadă repovestită în stil modern și cu niște twist-uri greu de prevăzut? Sau poate din cauză că mă simt cult când recunosc referirile din Shakespeare și aluziile la Proust?
De fapt, principala calitate a cărții este exact ceea ce ar părea să fie un defect: este complicată. Nu este o poveste, ci multe, multe povești, unele antice, unele ale lumii noastre tehnologice, altele ale Renașterii sau Evului Mediu, este însăși Povestea eternă, adică fascinația noastră, a oamenilor indiferent de eră, față de lupta eroilor noștri cu dificultățile insurmontabile (zeii de neînțeles, creaturile prea superioare nouă pentru a fi comprehensibile, soarta, degradarea ecologică a planetei, apocalipsa prin boală etc.). Read the rest of this entry »
Stanislaw Lem – Solaris
Dintre noutatile aparute la Nemira in ultima vreme cea care mi-a atras atentia in mod special a fost romanul SF, Solaris, al scriitorului polonez Stanislaw Lem, cartea fiind ecranizata chiar de cateva ori.
Romanul are ca tema centrala, macar de suprafata, o expeditie a Omului pe o planeta oceanica, numita Solaris, in tentativa acestuia de a realiza un prim contact cu o civilizatie extraterestra. Stranietatea planetei este una evidenta, deoarece este, la prima vedere, nelocuita, iar cei doi Sori ai sistemului respectiv ofera doar o mica perioada nocturna membrilor prezenti pe statia care orbiteaza deasupra oceanului nesfarsit.
Eroul cartii este Kris Kelvin, un psiholog nou sosit pe statia solariseana, care ascunde in trecutul lui anumite amintiri dureroase, ce par a se trezi la viata sub influenta planetei misterioase… Pe parcurs descoperim elemente ale relatiei dintre Kelvin si Harey, mesaje subtile ale lui Gibarian, fostul psiholog de pe statie, existenta unor fantome provenite din memoria echipajului – de la Kelvin pana la Snaut.
Pe langa aflarea numelui si activitatii oamenilor de stiinta trimisi sa cerceteze planeta Solaris in ultima suta de ani sau a modului bizar in care au disparut unii cercetatori care survolau oceanul, observam si tusele fine ale unui roman psihologic, chiar filozofic si de dragoste pe alocuri. Read the rest of this entry »
