Dintre noutatile aparute la Nemira in ultima vreme cea care mi-a atras atentia in mod special a fost romanul SF, Solaris, al scriitorului polonez Stanislaw Lem, cartea fiind ecranizata chiar de cateva ori.
Romanul are ca tema centrala, macar de suprafata, o expeditie a Omului pe o planeta oceanica, numita Solaris, in tentativa acestuia de a realiza un prim contact cu o civilizatie extraterestra. Stranietatea planetei este una evidenta, deoarece este, la prima vedere, nelocuita, iar cei doi Sori ai sistemului respectiv ofera doar o mica perioada nocturna membrilor prezenti pe statia care orbiteaza deasupra oceanului nesfarsit.
Eroul cartii este Kris Kelvin, un psiholog nou sosit pe statia solariseana, care ascunde in trecutul lui anumite amintiri dureroase, ce par a se trezi la viata sub influenta planetei misterioase… Pe parcurs descoperim elemente ale relatiei dintre Kelvin si Harey, mesaje subtile ale lui Gibarian, fostul psiholog de pe statie, existenta unor fantome provenite din memoria echipajului – de la Kelvin pana la Snaut.
Pe langa aflarea numelui si activitatii oamenilor de stiinta trimisi sa cerceteze planeta Solaris in ultima suta de ani sau a modului bizar in care au disparut unii cercetatori care survolau oceanul, observam si tusele fine ale unui roman psihologic, chiar filozofic si de dragoste pe alocuri.
Echipajul din care face parte si Kelvin cauta modalitati de a scapa de fantomele de pe statie, prin utilizarea a diverse arme, de la razele Roentgen folosite contra oceanului pana la generatoare de antimaterie…
Iata cateva trairi de pe statia ce orbita in jurul lui Solaris, relatate de Kelvin si referitoare la oceanul nesfarsit al planetei, asemanator cu o forma de inteligenta extraterestra:
“El a patruns totusi in mine, nici nu stiu cum, ca sa-mi parcurga intreaga memorie si sa descopere in ea atomul cel mai dureros. Cum m-as mai putea indoi de asta?”
“Nici macar o clipa n-am crezut ca acest titan gelatinos, care a devorat in adancurile lui sute de semeni ai mei si cu care de zeci de ani intreaga mea specie incearca zadarnic sa innoade un oricat de plapand fir de intelegere, ca el, care ma poarta orbeste ca pe-un fir de nisip, s-ar putea lasa impresionat de tragedia a doi oameni. Dar actiunile lui pareau indreptate spre un anumit tel. Ce-i drept, nici de acesta nu eram pe deplin sigur.[…] dainuia in mine o asteptare, ultimul lucru ce-mi ramasese de la Harey.”
Un panseu filosofic interesant, enuntat de Kelvin, poate reprezenta o alta subtema a romanului, si anume caracterul si evolutia tintelor omului: “In pofida aparentelor, omul nu-si creeaza teluri. I le impune timpul in care s-a nascut, el le poate servi sau se poate impotrivi lor, dar obiectul acestei serviri sau al impotrivirii este dat din afara.”
Indiferent de genul literar preferat, invitatia mea pentru toti cititorii este aceea de a nu rata Solaris, opera de capatai a unui clasic precum Stanislaw Lem! Una peste alta, ca o concluzie, pot spune ca acest roman este un must-read si must-have al literaturii universale.
Mult succes tuturor! 
Adauga un comentariu