Stralucirea lui Stephen King
In September 18, 2012 in Carti
Un hotel in mijlocul pustietatii, un tata cu antecedente de violenta si probleme cu alcoolul, un copil cu puteri supranaturale si o iarna apriga. Toate aceste ingrediente amestecate de catre bucatarul sef King si avem una din cele mai savuroase retete horror din ultimul secol.
Prima data cand mi-a cazut cartea in mana si am vazut coperta cu fata lui Jack Nicholson din filmul lui Kubrik am zis ca e clar, am vazut filmul si citirea cartii va fi doar o plictisitoare rememorare a evenimentelor, dar nu a fost deloc asa. In primul rand Kubrik, din considerente de timp, a folosit doar cele mai importante pasaje din carte, fara a intra in detalii cum ar fi viata lui Jack de dinainte de a ajunge sa lucreze la hotel sau problemele pe care acesta le-a avut in familie. In al doilea rand este cunoscut stilul lui Kubrik de a face filme dupa carti celebre si de a le schimba finalurile pentru a te tine in suspans chiar daca ai citit cartea, asa ca celor care se tem ca se vor plictisi stiind actiunea din film le zic sa nu isi faca probleme pentru ca vor avea destule surprize. Dar destul cu filmul, sa revenim la carte.
Modul in care Jack Torrance, antieroul cartii, ajunge de la un tata iubitor dar plin de regrete, la un maniac care incearca sa-si omoare familia, imi vine sa-l compar cu capodopera Stairway to Heaven a celor de la Led Zeppelin. Cum melodia incepe cu o voce joasa si chitara acustica, dar se termina hard rock, exact asa Jack trece printr-o schimbare radicala atunci cand intra in contact cu hotelul blestemat. Tocmai aceasta nebunie care apare treptat in mintea personajului iti provoaca o stare de angoasa si te face sa citesti mai departe cu pielea de gaina. Read the rest of this entry »
Taramurile pustiite
In September 17, 2012 in Carti
Se apropie 12 decembrie 2012 si cred ca este nimerit sa vedem ce s-ar intampla daca ar veni sfarsitul lumii cu adevarat. Ei bine aceasta antologie de povestiri SF ne arata tocmai acest lucru, cum oamenii vor supravietui dupa venirea apocalipsei.
Taramurile pustiite. Povesti ale apocalipsei cuprinde 22 de texte, scrise atat de autori cunoscuti cum ar fi Stephen King, Orson Scott Card sau George R R Martin, dar si de altii mai putin cunoscuti care isi fac treaba la fel de bine. Ce mi-a placut in mod deosebit este ca desi toate povestirile trateaza aceeasi tema, sfarsitul lumii, fiecare este scrisa diferit. Te trezesti ca la un text te amuzi la intamplarile supravietuitorilor, dar la urmatorul iti trece un fior pe sira spinarii cand te gandesti ca asa ceva s-ar putea intampla in realitate.
Primul lucru care m-a atras la aceasta antologie este coperta. Stiu ca suna cam pueril, dar cand am vazut un apus de soare asupra unui oras in ruine mi-a trezit un sentiment melancolic si am decis sa o cumpar. Dupa aceea am devenit un fan al antologiilor SF de la Nemira si am deja o colectie destul de mare. Un alt punct forte este ca la inceputul fiecarei nuvele avem o descriere de o pagina asupra autorului si a operelor acestuia, ceea ce iti da un mic indiciu despre ce ar urma. La sfarsit, in schimb, gasim o lista de lecturii recomandate pe aceeasi tema care sunt foarte bine venite in caz ca vrem sa continuam lectura.
Cele 22 de povestiri nu sunt asezate aleatoriu, ele alterneaza intre cele vesele si cele triste, intre cele despre o apocalispa data de caderea internetului (nu glumesc) si una la scara mondiala provenita din explozia unei bombe nucleare.
Ca sa va fac o idee asupra calitatii antologiei am sa va povestesc pe scurt povestirea mea preferata din carte, si anume cea a lui George R R Martin – Adanci, tot mai adanci tunelurile. In aceasta il intalnim pe Greel, cercetasul oamenilor care traiesc de sute de ani in adancul pamantului in Tunelurile Stravechi. El intra in contact cu oamenii de la suprafata care au venit pe Pamant sa vada daca mai exista viata si in acest fel devine o joaca intre vanator si vanat, fiecare considerand ca cealalta tabara este intrusul. Fascinant nu ?
In final va recomand sa va grabiti sa cititi carte pentru ca nu mai este mult pana in decembrie.
Furnica electrica – Philip K. Dick
In September 14, 2012 in Carti
Nu eram o mare iubitoare a genul science-fiction, iar cand am primit prima carte apartinand acestui gen, am avut unele indoieli inainte sa citesc primele pagini. Volumul “Ubik” de Philip K. Dick pe care l-am primit de ziua mea de nastere, a fost prima carte science-fiction pe care am citit-o. Inca de la primele pagini m-a fermecat, m-a prins in mreajele ei si nu am mai putut sa o las din mana. Ador stilul lui Philip K. Dick, iar prin scrierea lui, m-a fermecat si m-a facut sa iubesc acest gen.
Cand am vazut pe site-ul editurii Nemira, o noua carte de Philip K. Dick, nu am rezistat sa nu mi-o comand. Cand am inceput sa citesc “Furnica electrica” simteam ca stilul scriitorului ma va surprinde din nou. Si asa a si fost. Nu ma puteam opri din citit, cartea m-a vrajit inca de la primele cuvinte.
Philip K. Dick este autorul meu preferat si este pe buna dreptate, unul dintre cei mai influenti scriitori de literatura science-fiction din secolul XX.
“Furnica electrica” este o nuvela care incheie o antologie memorabila, ce a fost scrisa in 1969 si trateaza subiectul delicat al posibilitatii inlocuirii membrelor sau organelor umane cu diverse ‘parti’ robotizate si mecanice, precum si consecintele faptului respectiv asupra ideii sau notiunii de uman, dar mai ales tema constituita de prezenta robotilor, in speta cei organici, in societatea umana, ca si rolul ori functiile ocupate de acestia.
Personajul central al nuvelei este Garson Poole, proprietarul firmei Tri-Plan Electronics din New York, care afla in urma unui accident de masina, de la medicii spitalului unde a fost internat, ca este de fapt o furnica electrica, si nu un om, notiunea respectiva, de ‘furnica electrica’, referindu-se la un robot organic. El va fi trimis la un service autorizat de catre medicul de la spital care s-a ocupat de cazul lui, deoarece doar acolo i se putea inlocui mana smulsa sau ranita in accident. Read the rest of this entry »
Întâlnire cu Rodica Ojog Braşoveanu
In September 11, 2012 in Carti
Ştiţi cum sunt serile fierbinţi de vară: calme şi identice cu cele de dinainte. Dacă eşti liber, să spunem în vacanţă sau în concediu, la începutul acestor perioade ai o oarecare listă de cărţi pe care doreşti să le citeşti, probabil titluri pe care ai aşteptat o vreme ca să te bucuri de ele în momente dedicate numai ţie (dar nu linişte, pace şi odihnă, cele din faţă sunt produsele Deluxe ale decedaţilor) în care poţi fi un egoist.
Dar, câteodată, se iveşte un intrus prin lista ta, ce se metamorfozează rapid într-un arivist, ce ocupă timpul în defavoarea altei fiinţe livreşti. Numele vinovatului, atenţie – poate şi vouă vă va prejudicia cu timp, este „Întâlnire la Elysee“, iar vinovatul moral este Rodica Ojog Braşoveanu, dar cea mai importantă chestiune este că îi felicit pe ambii pentru activitatea lor infernal-criminală de a mă fura de la o altă carte (dar ea are rabdare, este o calitate de-a cărţilor).
Sunt convins că aţi citit sau măcar urechea dumneavoastră (haideţi, măcar cu una) a auzit de autoarea regină a romanelor poliţiste româneşti (sper că sunteţi în prima categorie din cauză că ar fi mai uşor de înţeles umila-mi recenzie, dar în special pentru că altfel soarta v-a vitregit de ceva valoros pentru orice cititor). Sumar, pot spune că este un roman de spionaj ce îşi are timpul prin Primul Război Mondial, război în care situaţia României nu a fost favorabilă iar ea ocupată de armata germană. Nu vă aşteptaţi la incursiuni pe front, mai degrabă incursiuni după uşile închise ale strategiilor ce se doresc de către ambele tabere pentru a ieşi din impasul iscat. Scânteia cărţii este obţinerea informaţiilor cu conţinut militar dintre partea germană şi cea română, frumos ilustrată de personalul-personaje ale informatorilor, dar mai ales ale contrainformatorilor.
Subiectul este sumbru – doar e război prin Europa, dar este pudrat din plin cu umor datorită personajelor şi a relaţiilor dintre ele în chip natural, fără a compromite acel fidel suspans-puls ce animă romanul de spionaj sau poliţist. Deci apluze pentru Rodica Ojog Braşoveanu. Veţi surprinde escapade amoroase, dar si povesti de dragoste. Mi s-a părut perceptabilă o legătură cu „Poveste despre Două Oraşe“ a lui Charles Dickens, situaţia Parisului cu cea a capitalei noastre Bucureşti, după ce furtuna este trecută.
Totuşi, şi aici mă adresez celor care vor să citească ca prima scriitură a autoarei, să înceapă cu, de exemplu „Cianură pentru un surâs“, nu din cauză că „Întâlnire la Elysee“ nu este bună, ci din cauza acomodării cu stilul precis de a scrie a scriitoarei, fiecare are parfumul literelor propiu. Dar un lucru pot afirma în mod sigur, după ce citeşti o carte de-a ei, te vei interesa şi de alte cărţi să le găseşti şi să le citeşti. Poftă la lectură.
