Canonicatul Dunei – Frank Herbert
In November 06, 2012 in Carti
Cu o acţiune plasată imediat după evenimentele din „Ereticii Dunei”, „Canonicatul Dunei” este ultima carte din mult aclamata serie Dune scrisă de Frank Herbert.
Conflictul început în volumul precedent şi neîncheiat este tot de actualitate, iar forţele implicate nu s-au schimbat. Bene Gesseritul s-a refugiat pe Canonicat, unde încearcă să recreeze viermii de pe Arrakis pentru a avea o sursă de mirodenie după distrugerea planetei Dune. Situaţia ordinului este însă precară, Onoratele Maici învingând în toate luptele în care sunt implicate şi ameninţând cu câştigarea supremaţiei şi distrugerea ordinului rival.
Cu Bene Tleilaxu temporar scoşi din ecuaţie, două nouă grupări se alătură conflictului. Mai întâi sunt evreii, descendenţi ai originalilor evrei de pe Pământ, care au supravieţuit ascunzându-se în faţa tuturor opresiunilor impuse de guvernele ce s-au succedat de-a lungul mileniilor. Ceilalţi sunt creaturile jumătate om, jumătate feline şi îngrijitorii lor. Motivele acestora nu sunt clare, însă îi uneşte o cauză comună: lupta împotriva Onoratelor Maici şi efectul lor ca de plagă asupra a ceea ce a mai rămas din vechiul Imperiu.
Personajul cheie se dovedeşte a fi o Onorată Maică, Murbella, capturată de Bene Gesserit, reabilitată şi antrenată prin metodele ordinului. Duncan Idaho şi Sheena nu lipsesc din poveste, având un rol major la fel ca păstrăvii de nisip. Pentru a supravieţi şi pune mâna pe mirodenie, alianţe puţin probabile se formează, fiind urmate de trădări şi schimbări de afiliere neaşteptate. Read the rest of this entry »
Ereticii Dunei – Frank Herbert
In November 05, 2012 in Carti
După ritmul domol din „Împăratul-Zeu al Dunei”, acesta accelerează din nou în „Ereticii Dunei”, a cincea carte din seria Dune scrisă de Frank Herbert. Deşi ne aflăm tot în lumea familiară a Arrakisului, în prezent numit Rakis, avem de-a face cu o nouă eră, o nouă generaţie şi multă acţiune.
A trecut un mileniu şi jumătate de la moartea lui Leto II. Imperiul s-a prăbuşit sub domnia Împăratului-Zeu. Foametea a forţat oamenii să se împrăştie dincolo de limitele cunoscute ale universului. Situaţia creată a permis Bene Gesseritului, Bene Tleilaxilor şi Ixienilor să preia controlul, devenind cele mai mari puteri existente. Ei deţin monopolul asupra mirodeniei. Dune se găseşte sub controlul lor, deşertul se extinde din nou şi au reapărut păstrăvii de nisip.
Sună familiar? Regăsim cu bucurie universul din primele cărţi din serie, deşi, desigur, puţin schimbat. De data aceasta, în centrul acţiunii se situează ordinul Bene Gesserit şi o nouă ameninţare, Onoratele Maici recent întoarse din exil. Cu puteri asemănătoare Bene Gesseritului, acestea sunt mult mai violente, apelând la multe tactici dure, inclusiv sclavia sexuală a bărbaţilor. Sexul devine un subiect important, căruia i se acordă neobişnuit de multă atenţie comparativ cu restul seriei. Să nu uităm că au trecut aproape douăzeci de ani de la publicarea primului volum şi, între timp, politicile editoriale şi preferinţele cititorilor s-au schimbat, iar Frank Herbert pare la curent cu noile cerinţe ale pieţei de carte. Read the rest of this entry »
Jucatorii de pe Titan
In November 04, 2012 in Carti
Cartea al carui review o sa il citi mai jos se numeste “Jucatorii de pe Titan” de Philip K. Dick. Pentru cine nu stie, P.K. Dick este un renumit scriitor de carti SF, subiectele lui preferate fiind metafizica si teologia si legatura lor cu abuzul de droguri, paranoia, schizofrenia sau alte experiente, inspirandu-se din propria viata de multe ori. Exista si un premiu ce ii poarta numele; nu a castigat decat o data un premiu Hugo, avand multe nominalizari la acest premiu, dar si la Nebula (a concurat cu “Dune” a lui Frank Herbert pentru primul premiu Nebula din istorie, deci inteleg de ce nu a avut asa noroc).
Subiectul pe scurt: Protagonistul Peter Garden este un om care traieste intr-o lume post-apocaliptica dupa un razboi cu titanienii, extraterestrii inzestrati cu puteri psi. Pamantul, foarte slab populat, este dominat de catre Posesori, oameni care participa la jocul numit Cacealma (parca Bluff suna mai serios in engleza, dar sa trecem cu vederea), un joc asemanator cu pokerul, in care se mizeaza proprietati (precum New York, Berkley etc), mariaje (prin care se diversificau si se cresteau teoretic sansele aparitiei copiilor) si statuturi sociale (general etc), bineinteles, Pete Garden este un Posesor. El are insa si o parte intunecata, deoarece este are o personalitate bipolara, lucru care ii afecteaza uneori capacitatile de a juca si care il indeamna de multe ori catre sinucidere. Titanienii sunt, precum sper ca ati banuit, locuitori ai satelitului lui Saturn, acestia fiind cunoscturi in general ca si vugi (sunt niste mase amorfe pe baza de silicon), si bineinteles sunt obsedati de jocuri de noroc, ei fiind cei care au initiat Cacealmaua. Ca sa nu va stric placerea de a citi ma opresc aici si mai spun doar cateva cuvinte. Pete Garden va intra fara voia sa intr-o serie de evenimente care il vor face sa descopere unele aspecte ale vietii pe care nu le stia, sa descopere cine ii este prieten si cine nu, sa descopere minunea de a fi parinte intr-o lume aproape lipsita de copii si va ajunge sa joace un joc in care miza este intreaga umanitate. Va castiga, va pierde? Ramane sa cititi cartea si sa aflati. Read the rest of this entry »
Cimitirul Animalelor
In November 02, 2012 in Carti
Stephen King – oare cine nu a auzit de el? Este unul dintre autorii consacrati genului horror. Majoritatea romanelor sale au fost ecranizate si au avut succes. Debutand cu romanul Carrie, Stephen King a continuat sa scrie o lista lunga de romane, ce au ajuns indragite in toata lumea. Acum cativa ani, citeam aproximativ tot ce prindeam pe mana, scris de catre King. Insa, dupaSalem’sLot, am facut o pauza considerabila de 2 ani din cauza cosmarurilor avute noaptea.
Cimitirul animalelor este romanul pe care l-am amanat si l-am evitat intotdeauna. Imi era frica ca nu voi mai putea dormi. Insa, intr-un final (pot spune ca se datoreaza si faptului ca Nemira l-a publicat in format hardcover), m-am hotarat sa-l citesc (ca tot vine si Halloween-ul). Si bine am facut.
Mi-a placut. Mult. Si nu numai pentru atmosfera tensionata si terifianta creata de catre King, ci si, pentru faptul ca atinge un subiect sensibil, as putea spune, si anume: – moartea. Cea mai mare greseala a noastra este sa eliminam moartea din ecuatia vietii si atunci nu vom mai putea intelege nimic din ea, caci ele sunt legate una de alta.
In acest roman facem cunostinta cu familia Creed (parintii Rachel si Louis si 2 copii), aceasta constituind totodata si nucleul in jurul caruia se invarte actiune. Acestia se muta intr-un orasel pentru a incepe o viata noua, care bineinteles nu se va dovedi a fi prea buna. Dupa cum ne-am obisnuit, in toate scrierile lui King trebuie sa existe si ceva supranatural, neobisnuit. In cazul de fata, secretul intunecat al localitatii il constituie un cimitir, numit de catre localnici – Cimitirul Animalelor. Read the rest of this entry »

