Strălucirea unui Rege
In December 19, 2012 in Carti
Dragă cititorule, reticent până acum faţă de creaţiile unui important scriitor al zilelor noastre poate din simplul motiv că genul horror nu te-a atras din cauza unor prejudecăţi diverse, iar acest lucru se traduce prin evitarea cărţilor lui Stephen King, ce înseamnă că prejudecăţile ţi-au răpit cărţi care în mod cert le-ai fi citit dacă nu erau etichetate cu acel parcă semn de avertizare, horror, cărţi cu care rezonezi prin personajele lor, cu trăirile lor, slăbiciunile lor perfect umane dar parfumate cu un iz de supranatural, ce devine semnătura aproape omniprezentă în lucrările devorate de cititori a Regelui. Iar naraţiunea este una divină. De aceea, opinia mea mă face să declar că romanul „Shining“ este cea mai bună carte ca să cunoşti vocea lui Stephen King, iar dacă observi că îţi surâde, să treci prin „Apocalipsa“ lui şi în final să poposeşti în „Oraşul Bântuit“. Crede-mă, va fi o adevărată călătorie prin imaginaţia bogată a unui om cu un har mare şi deosebit de a fotografia în cuvinte, pe care nu o să o uiţi.
Despre ce este vorba în carte? Avem o familie, poate o încadrez în acele familii tipice, toate familiile seamănă între ele. Jack Toracce este tatăl, Wendy Toracce este mama iar ultimul membru, dar cel mai recent este un băieţel pe nume Danny. Ambii părinţi se iubesc şi îşi iubesc copilul dar celula familiei este afectată de demonii personali ai lui Jack Toracce, agresivitatea şi băutura din care izvorăşte violenţa, motiv pentru care este dat afară din şcoală, el fiind profesor. Astfel pentru a-şi susţine existenţa este nevoit să recurgă la o slujbă mai puţin didactică, aceea de îngrijitor la Overlook, un hotel celebru ascuns în creierii munţilor Colorado. Read the rest of this entry »
Fuga vanatorului – un maraton sau doar jogging-ul de dimineata?
In December 18, 2012 in Carti
Când auzim că un roman a trecut prin mâinile a nu mai puţin de trei autori celebri, cum sunt George .R.R. Martin, Gardner Dozois şi Daniel Abraham, şi că procesul de scriere a durat 30 de ani, în mod involuntar ne gândim cel puţin la început că trebuie să fi ieşit o carte formidabilă. Dar este totuşi ,,Fuga vânătorului” un maraton olimpic de capodoperă SF, sau doar o alergătură împiedicată?
Probabil că nici una nici alta. Evidend că în aceşti 30 de ani proiectul tot stat prin diferite sertare, reluat şi completat de la un scriitor la altul. Cine doreşte mai multe detalii se poate documenta despre ce şi cât a scris fiecare autor în puzzle-ul lor literar. A fost o joacă pentru ei. Însă până la urmă a ieşit ceva destul de interesant.
Relatarea poveştii orbitează în jurul protagonistului antierou, fără a fi în totalitate subiectivă. Ramon Espejo, un cetăţean al planetei-colonii Sao Paulo, prospector de minerale. El ucide la beţie un ambasador european de pe Pământ, şi fuge în nordul nelocuit al planetei având ca alibi munca lui de căutător de resurse naturale, sperând că dacă va lipsi destul de mult din oraş crima va fi dată uitării. Când într-un final se simte liber şi lipsit de grijile cotidiene, omul dă peste nişte extratereştrii ascunşi în interiorul unui munte, şi de aici începe o adevărată cursă nebunească de supravieţuire. De aici încolo nu mai pot dezvălui nimic altceva din poveste în sine.
Este genul acela de science-fiction despre omenirea care reuşeşte să călătorească în spaţiu dar află imediat şi că există alte rase mult mai avansate, greu de înţeles, cu care ne purtăm cu grijă. Însăşi cadrul în care se petrece acţiunea sugerează cât de puţin este încă dezvoltată rasa umană: planeta Sao Paulo nu este colonizată decât de 40 de ani, timp în care s-a explorat doar o mică parte din suprafaţa ei. Colonizarea însăşi nu putea avea loc fără ajutorul unei rase extraterestre care oferă transport avansat tehnologic, o rasă misterioasă despre care nu se ştie dacă este cu adevarat altruistă sau doar se foloseşte de oameni în scopuri proprii. Read the rest of this entry »
SHINING – o creatie cu adevarat stralucitoare
In December 17, 2012 in Carti
Cum sa recenzezi o capodopera?
In opinia mea, este inutil orice efort de a povesti o carte sau un film ori o melodie care se prezinta fara vreun cusur la prima citire/vizionare/auditie, iar la urmatoarele intilniri iti provoaca aceeasi placere, ba chiar descoperi noi valente, sensuri imbogatite, nuante si mai subtile si atragatoare, ce te fac sa indragesti si mai mult valoarea acelei opere.
Am sa incerc totusi sa fac o descriere succinta a romanului „Shining” (tradus de Ruxandra Toma si retiparit de Nemira in noiembrie 2012 intr-o editie cartonata), stimulat indeosebi de dorinta de a dobindi inca o carte gratuita de la Nemira, pe care altminteri nu mi-as putea-o permite din bugetul meu actual (cvasi-inexistent!).
Asadar: hotelul Overlook din Colorado, SUA, este o constructie veche de la inceputul secolului XX, bintuita de un spirit intunecat si criminal, care isi selecteaza victimele dintre clientii cazati in camerele hotelului. Incurajat probabil de succesul avut cu acest roman, ulterior King pluseaza si imagineaza un oras intreg bintuit de o creatura la fel de misterioasa si ucigasa in alta lucrare a sa de referinta – „IT” („Orasul bantuit”, in traducerea lui Mihnea Columbeanu, ce beneficiaza la rindul ei de o reeditare hardcover la Nemira in aceeasi luna noiembrie din anul 2012). Am facut aceasta comparatie, deoarece insusi autorul face legatura intre cele doua romane ale sale printr-unul dintre personajele secundare, un bucatar negru pe nume Dick Hallorann. Read the rest of this entry »
CPSF Anticipatia nr. 1… stiinta si fictiune la cel mai inalt nivel
In December 15, 2012 in Carti
Editura Nemira a relansat in acest final de an brandul Anticipatia, care va cuprinde printre altele Almanahul Anticipatia si revista CPSF, iar aceasta decizie cred ca va fi pe placul tuturor cititorilor de SF de la noi, ba chiar as spune ca va atrage si atentia altor categorii de cititori. Oricum eu cred ca decizia respectiva se va numara printre cele mai bune ‘miscari’ editoriale din Romania ultimilor ani, garantand nu doar satisfactia cititorului, ci si profitul editurii.
Primul numar al noii reviste Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice include cateva sectiuni remarcabile, de la prefata realizata de Alexandru Mironov si postfata (constand intr-o scurta istorie a CPSF) apartinand lui Mircea Oprita, pana la nuvela scrisa de Peter Watts, Insula, text distins in 2010 cu Premiul Hugo, sau ‘review-ul’ Alinei Sarbu (totodata traducatoarea povestirii), care a rezumat conceptele stiintifice si fictive care au stat la baza prozei din volum.
Povestea spusa de Peter Watts, prin intermediul eroinei sale – cu un nume ca o metafora, si anume Sunday-, ne prezinta o varianta posibila a viitorului omenirii, unde pamantenii au ajuns in diverse galaxii, dintre cele mai indepartate, iar printre motivele expeditiilor acestora se numara extragerea de minereuri, combustibili, materiale si materii prime necesare construirii unor… porti stelare, indeosebi pentru explorarea adancurilor spatiului. Read the rest of this entry »

