Când auzim că un roman a trecut prin mâinile a nu mai puţin de trei autori celebri, cum sunt George .R.R. Martin, Gardner Dozois şi Daniel Abraham, şi că procesul de scriere a durat 30 de ani, în mod involuntar ne gândim cel puţin la început că trebuie să fi ieşit o carte formidabilă. Dar este totuşi ,,Fuga vânătorului” un maraton olimpic de capodoperă SF, sau doar o alergătură împiedicată?
Probabil că nici una nici alta. Evidend că în aceşti 30 de ani proiectul tot stat prin diferite sertare, reluat şi completat de la un scriitor la altul. Cine doreşte mai multe detalii se poate documenta despre ce şi cât a scris fiecare autor în puzzle-ul lor literar. A fost o joacă pentru ei. Însă până la urmă a ieşit ceva destul de interesant.
Relatarea poveştii orbitează în jurul protagonistului antierou, fără a fi în totalitate subiectivă. Ramon Espejo, un cetăţean al planetei-colonii Sao Paulo, prospector de minerale. El ucide la beţie un ambasador european de pe Pământ, şi fuge în nordul nelocuit al planetei având ca alibi munca lui de căutător de resurse naturale, sperând că dacă va lipsi destul de mult din oraş crima va fi dată uitării. Când într-un final se simte liber şi lipsit de grijile cotidiene, omul dă peste nişte extratereştrii ascunşi în interiorul unui munte, şi de aici începe o adevărată cursă nebunească de supravieţuire. De aici încolo nu mai pot dezvălui nimic altceva din poveste în sine.
Este genul acela de science-fiction despre omenirea care reuşeşte să călătorească în spaţiu dar află imediat şi că există alte rase mult mai avansate, greu de înţeles, cu care ne purtăm cu grijă. Însăşi cadrul în care se petrece acţiunea sugerează cât de puţin este încă dezvoltată rasa umană: planeta Sao Paulo nu este colonizată decât de 40 de ani, timp în care s-a explorat doar o mică parte din suprafaţa ei. Colonizarea însăşi nu putea avea loc fără ajutorul unei rase extraterestre care oferă transport avansat tehnologic, o rasă misterioasă despre care nu se ştie dacă este cu adevarat altruistă sau doar se foloseşte de oameni în scopuri proprii.
Povestea se centrează pe conflictele interioare ale personajului principal, dar fără să fie relatată la persoana întâi. Pe parcursul ei aflăm lucruri noi odată cu antieroul despre lumea în care se petrece totul, dar şi despre antierou însuşi, prin gândurile şi luptele lui interioare. Există şi tente filosofice, legate de natura umană, interesant abordate.
Dacă ar fi să clasez ,,Fuga vânătorului” probabil ar fi un roman SF psihologic şi misterios, dar şi puţin filosofic.
Recomandarea mea este un ,,de ce nu?” . Cei trei autori talentaţi au avut grijă să scrie totul încât să pară palpitant şi să se deruleze rapid. Pentru lui fanii G.R.R. Martin s-ar putea să fie un ,,must have”, dar în general consumatorii de orice formă de SF nu pierd prea multdacă nu citesc această carte.
Ca o notă personală, până acum nu citisem nimic scris de nici unul dintre autori deşi auzisem de ei, iar acum am avut ocazia să-i încerc pe toţi trei în acelaşi timp, însă cred că n-am făcut altceva decât să mă derutez decât să mă lămuresc despre fiecare stil de scris.
Pare interesanta cartea.
Adauga un comentariu