Catharii – un subiect fascinant
In June 25, 2010 in Autori, Carti, Religie
Pentru cei care cunosc pulsul cercetarilor in domeniul ereziilor medievale, numele Anne Brenon, nu le este strain. Autoare a numeroase carti, studii si eseuri de specialitate este una dintre cele mai autorizate voci in problema ereziilor medievale. Ea este cea care a fondat celebra revista Heresis una dintre putinele reviste ce au ca tema predilecta ereziile.
Catharii este una dintre lucrarile de popularizare (vulgarizare) a subiectului cathar; mai degraba un mic eseu decat o lucrare stiintifica stricto sensu.. Directiile urmarite de autoare se anunta a fi clare, inca de la inceput: sa descrie erezia cathara in ansamblul ei, concentrandu-se pe secolele XIII-XIV, iar, pe de alta parte, sa surprinda spiritualitatea si religiozitatea ereticilor cathari, ca spiritualitate crestina (p. 13). Aceasta carte se vrea mai mult o imersiune in sanul spiritualitatii cathare decat o noua relatare a istoriei ereziei in Europa meridionala din secolele al XI-lea si al XIV-lea, inradacinarea, reprimarea si apoi eradicarea ei (p. 17). Protagonistii preferati ai istoricului sunt catharii „perfecti”: Peire Autier, Peire Maury, Guilhem Bélibaste, ale caror marturii strabat procesele inchisitoriale si care au activat la finalul secolului al XIII-lea si in primele decade ale celui de-al XIV-lea. Read the rest of this entry »
Disfunctia realitatii – Peter F. Hamilton
In June 25, 2010 in Autori, Carti, SF
Cand am vazut prima data Disfunctia realitatii, m-a cam speriat imensitatea ei. Era uriasa si, cum nu stiam nimic despre autorul ei, am zis pas. Dar destinul mi-a scos in cale o oferta Nemira si nu am rezistat tentatiei de a o cumpara. Si nu regret deloc…
Cartea contine tot ce inseamna space-opera: lupte spatiale, maceluri in jungla, nave constiente si telepatice, pirati lipsiti de mila, soldati duri dar cu inima mare, creaturi ciudate, constructii extraterestre, capitani care se descurca in orice situatie, distrugeri de planete, inginerie genetica si, cireasa de pe tort, o invazie a omenirii asa cum nu am mai intalnit.
Din pacate, actiunea propriu-zisa incepe abia la sfarsitul primului volum, cand apar adevaratele personaje negative. Pana atunci ai parte de descrieri si de prezentari de personaje. Numai ca Peter F. Hamilton nu este nici Stephen King, nici Asimov, cu care am vazut ca e comparat, si, la un moment dat, devine cam plictisitor. Ca sa nu mai zic ca e destul de obositor de tinut evidenta celor care tot apar si dispar. De multe ori, cand eram la volumul 2 si apoi la 3, m-am intrebat cine este X si de unde vine Y. Un alt aspect deranjant, pentru mine, este faptul ca nu am gasit nici un erou care sa-mi pese sau sa imi atraga atentia. Cu toate acestea, numarul mare de personaje, fiecare cu planurile si problemele sale, si multitudinea locurilor unde te duce actiunea constituie un plus deoarece contribuie la formarea unui univers credibil. Read the rest of this entry »
Frederik Pohl – a vazut cu mult dincolo de orizontul albastru
In June 25, 2010 in Autori, Carti, Clasici, SF
Si nu a uitat sa ne povesteasca. Dincolo de orizontul albastru este continuarea de succes a faimosului roman al lui Frederik Pohl, Poarta. In incercarea de a avea o continuare cat mai credibila si captivanta, multi autori nu reusesc in mii de pagini si cu zeci de personaje, ce reuseste Pohl cu putine personaje bine definite si fara sa aglomereze intriga creata atat de meticulos.
Oamenii sunt din ce in ce mai multi pe Pamant, sursele de hrana tot mai putine, nu toti pot beneficia de noile tehnici medicale, misterele spatiului ii atrag inca pe foarte multi, acestea sunt punctele de plecare intr-o noua aventura.
Robin, care este prezent si in aceasta carte, a imbatanit, este casatorit, inca nu a uitat ce s-a intamplat cu Klara si nu stie daca exista o modalitate de a o salva. Alaturi de sotia sa Essie, unul dintre cei mai buni programatori ai planetei, incearca sa gaseasca rezolvari la problemele descriese mai sus. Read the rest of this entry »
Jocurile Foamei -Ghid de supravietuire
In June 24, 2010 in Autori, Carti, Junior, Literatura contemporana
Totul a inceput o data cu primirea cuponului de reducere la editura Nemira. Cum nu stiam ce sa imi cumpar, am ezitat asupra unor carti oarecare, dar pana la urma am ales Jocurile foamei de Suzanne Collins. De ce? Nici eu nu stiu. Poate pentru ca m-a atras titlul, cu toate ca il mai vazusem prin librarii si nu ii acordasem atentie. Poate din cauza ca facea parte din editura Nemira Junior, iar eu cautam ceva mai relaxant, un fel de aventura pentru toate varstele… Dar nu imi imaginasem nici cat de mult ma va atrage aceasta carte, nici ca este mai mult pentru adolescenti decat pentru copii.
In primul rand, Jocurile foamei este “una dintre cele mai bune carti pentru adolescenti ale anului 2008”, ceea ce completeaza ideea mea cum ca anumite secvente nu sunt indicate copiilor. Din cauza ca actiunea este povestita de eroina Katniss, de aceeasi varsta cu mine, am inceput imediat sa ma pun in locul ei, sa ma imaginez in mijlocul aventurii. Pur si simplu nu puteam sa nu simt tristete, bucurie, furie, dezamagire, frica sau curaj, in functie de starile sufletesti ale protagonistei, iar acest lucru m-a apropiat si mai mult de ea.
Actiunea in sine este nu numai captivanta, ci si cu rasturnari de situatie, fiecare capitol incheindu-se cu o fraza ce fie te tine in suspans, fie te uimeste ori schimba desfasurarea actiunii – intr-un cuvant, nu mai poti lasa cartea din mana, altfel risti sa mori de curiozitate. Read the rest of this entry »

