“Copila-Stea” sau “Cat de rau e sa fii unic?”

In November 29, 2010 in Carti

Nu aveam niciun indiciu despre cum ar putea fi aceasta carte atunci cand am cumparat-o, in afara de titlu si de coperta. Dar bazandu-ma pe acestea mi-am creat o imagine falsa, lucru care m-a facut sa aman cititul: credeam ca este ceva fantastic, precum o poveste pentru copii despre o fata picata din stele (recunosc ca nici nu ma gandisem la intelesul de “star” al cuvantului “stea”). Insa am descoperit exact contrariul: romanul are cantitatea perfecta de fantastic pentru a constitui o lectura deosebit de placuta si de profunda – si anume in niciun caz nu apartine genului SF, dar nici nu este lipsita de elemente magice, chiar daca acestea constau doar in sentimente si in imaginatie bogata.

Povestea incepe cu sosirea unei noi eleve in clasa a zecea la liceul lui Leo, numita Copila-Stea Caraway. Ea este extrem de diferita fata de celelalte fete, ceea ce nu se rezuma numai la infatisare. In primul rand, se imbraca extravagant: intr-o zi parea ca poarta “rochia de mireasa a strabunicii ei”, in alta o rochie amerindiana de piele, apoi un chimono. Nu era deloc machiata, spre deosebire de restul elevelor. Isi aducea mancarea de acasa si avea ca animal de companie un sobolan, pe care il tinea mereu in geanta. Canta la ukulele in pauza de masa, nu numai melodii inventate de ea, ci si “La multi ani!” vreunui elev a carui zi de nastere era in acea zi. Toate acestea le vedem prin ochii lui Leo care, la fel ca toti ceilalti elevi, incerca sa afle mai multe despre nou-venita.

La inceput se credea ca era o impostoare, o actrita, o nebuna, o infiltrata, in niciun caz o eleva reala. Din acest motiv, Leo si prietenul sau incearca sa o aduca la “Scaunul incins”, o emisiune TV regizata de ei si difuzata lunar, scopul lor fiind sa o demascheze. Curand insa Copila-Stea este inscrisa pe post de majoreta, fiindca la un meci de fotbal al echipei intrase pe teren. Din acest moment, tot mai multi incearca se ii devina prieteni, tot mai multi vin sa o vada ca majoreta si aplauda cand canta “La multi ani”.

Dar elevii liceului considera ca a inceput sa exagereze cu cadourile, cu ovationatul pe teren cand echipa adversa inscrie, iar dezvaluirile de la “Scaunul incins” precum numele sau adevarat – Susan – nu au facut decat sa inrautateasca situatia. Daca pana acum cititorul se bucura si se amuza de actiune, curand povestea va deveni mai trista, din cauza rautatii cu care era tratata de majoritatea colegilor.

In momentul in care se imprieteneste cu Leo, cei doi incep sa traiasca intr-o lume a lor, caci devin izolati de restul scolii. Copila-Stea il invata pe Leo sa isi foloseasca imaginatia, jucand diverse jocuri inventate de ea si ii arata locuri fermecate. Dar Leo, spre deosebire de ea, nu poate suporta izolarea si o pune sa se schimbe pentru el, sa devina normala, pentru a indrepta lucrurile.

Daca acest lucru va imbunatati situatia, va las pe voi sa aflati. Cert e ca povestea este deosebita din cauza sentimentelor descrise, sentimente ce par sa fie transmise cititorului. Din acest motiv m-am simtit profund atasata de personaje si de actiune, iar finalul m-a pus pe ganduri: Chiar trebuie sa fii tratat cu ura doar pentru ca te afirmi cu ceva peste ceilalti, pentru ca nu esti ca restul?… Trebuie sa te schimbi pentru a te putea integra? Trebuie sa iti lasi deoparte obiceiurile pentru a nu fi considerat ciudat?… Oare e chiar asa de rau sa fii unic?…

Recenzie scrisa de Ioana Pristoleanu

Comentarii (8)

Cantec … de Gheata si Foc

In November 24, 2010 in Carti

Song of Ice and Fire… adica, Cantec de Gheata si Foc. O serie fantasy din care am citit deocamdata doar Urzeala Tronurilor. Multi au comparat aceasta serie cu trilogia Stapanul Inelelor. De fapt, cele doua au prea putine lucruri in comun.

Urzeala Tronurilor este mai mult o poveste cu cavaleri si nobili, o balada in proza. Nu avem elfi, sau hobbiti, nici macar un inel fermecat. Avem insa o lume pazita de un zid, o vara lunga de opt ani si un tron la care viseaza prea multi oameni. Povestea este complexa pentru ca autorul, George Martin, nu e zgarcit cand vine vorba de personaje. Multe, complicate, pline de trairi dintre cele mai diverse. Unii lupta pentru onoare, altii tradeaza pentru a-si pastra tronul sau pozitia, in vreme ce altii se transforma sub ochii cititorului din copii in conducatori.

Personajele nu sunt principale sau secundare, fiecare este la randul sau cel care povesteste. Fiecare capitol este construit in jurul unui personaj, ceea ce avantajeaza in special constructia scenelor de lupta. Razboiul se vede altfel prin ochii unui pitic, altfel prin ochi de femeie. Iar cititorul il vede din toate perspectivele, compara, impartaseste sentimente si sarbatoreste victoria.

Casa Stark este probabil cea care da tonul in acest prim roman. Eddard Stark are 5 copii si un bastrad si intamplarea face ca pentru fiecare dintre acestia sa gaseasca un lup stravechi. Lupul, blazonul casei sale este gasit mort, ucis de cerb, iar cei 6 pui sunt primiti de fiecare dintre copii lordului, Pazitorul Nordului. Lucrurile se complica, iar Ned Stark (Eddard) intra fara voia sa in jocul periculos al urzelii tronurilor, in care castigi sau mori. Bineinteles ca onoarea lordului il duce la moarte, poate singurul moment al cartii in care ti-ai dori sa te opresti din citit. Multi spun ca autorul este nedrept cu acest personaj al sau pe care il ucide intr-o secunda. Cititorul ramane la fel de deznadajduit ca si personajele sale atunci cand Stark moare si odata cu el piere si un secret bine pazit. Copiii lui duc insa actiunea mai departe, iar sotia sa, Catelyn este probabil cel mai bine conturat personaj feminin al cartii.
Read the rest of this entry »

Comentarii (2)

Palatele verzi – romantism, ecologie si fantezie in luxurianta jungla sud-americana

In November 23, 2010 in Carti

Ceea ce iti poate atrage atentia asupra cartii lui W.H. Hudson este, pe langa o coperta bine aleasa, scurta prezentare a intrigii, care dezvaluie potentialului cititor exact atat cat era necesar pentru a se trezi interesul. Autorul romanului “Palatele verzi” (“Green mansions”, 1904), William Henry Hudson, este un cunoscut ornitolog, nascut in Argentina, care a studiat cu extrema pasiune flora si fauna unui teritoriu inca salbatic, in onoarea sa doua specii de pasari purtandu-i numele. Maestru al scrierilor istorice naturaliste, W.H. Hudson imbina trasaturile curentului ecologist din secolul XX cu elemente din romantismul secolului XIX.

Romanul prezinta cu multa candoare si profunzime sirul impresionant al peripetiilor unui nobil venezuelean, Abel Guevez de Argensola, care a fost victima urzelilor politice ale adversarilor, pierzandu-si astfel toata averea si avantajele rangului inalt pe care-l avea in tara natala. Abel, chiar naratorul povestii uimitoare, una cu rasturnari de situatie si final imprevizibil in buna masura, este prietenul celui care ne relateaza in prolog aspectele generale privitoare la personalitatea si caracterul eroului.

Abel, nobilul fortat la exil din cauza haosului politic prezent in Venezuela, va fi un simplu aventurier, nevoit sa rataceasca pentru o buna perioada prin jungla ametitoare. Destinatia lui, cel putin in prima faza, o reprezenta regiunea din sudul magnificului fluviu Orinoco. Acolo va fi gazduit de tribul de indieni condus de Runi, in ciuda anumitor neintelegeri de pe parcursul convietuirii cu acestia. Un alt trib important era cel condus de Managa, rivalul lui Runi. In fiecare zi Abel se va delecta cu plimbarile prin padurea aparent infinita, unde cunoaste diverse specii de plante si animale, printre care maimutele-urlatoare, serpii constrictori si cei veninosi, dar si pasarile multicolore specifice regiunilor tropicale, precum tucanul, papagalul sau pasarea-orga.

Din ce in ce mai des va auzi un cantec divin, asemanator atat cu cel al pasarilor cantatoare cat si cu cel al unei fiinte omenesti, care utiliza un limbaj mistic si nemaiauzit de vreun om. Credintele si superstitiile indienilor se vor explica intr-o mica masura, dar superioritatea intelectuala a eroului va putea face diferenta intre teama justificata si cea puerila, neacoperita decat prin indistinctia dintre divin si demonic. ‘Obiectul’ pasiunilor si interesului crescut avut de Abel pentru explorarea neabatuta a tinuturilor salbatice se releva a consta in femeia-pasare, plina de farmec si atasament pentru vietuitoarele si plantele din jungla, pe nume Rima, care locuia intr-o coliba cu batranul Nuflo, un fost nelegiuit.
Read the rest of this entry »

Comentarii (0)

GAME OVER – Sfârşitul trilogiei JOCURILE FOAMEI

In November 19, 2010 in Carti

Fără îndoială, REVOLTA a fost finalul potrivit pentru trilogia JOCURILE FOAMEI. Deşi pare greu de crezut că după atâtea răsturnări de situaţie şi evenimente de-a dreptul tragice şi de neprevăzut Suzanne Collins ar mai putea să surprindă, autoarea nu dezamăgeşte nici de data aceasta, oferindu-ne un roman la fel de alert ca şi cele precedente.

Participând de două ori la JOCURILE FOAMEI, prin care Capitoliul amintește oamenilor din districte că puterea se află în mâinile sale,și sfidând regulile cruzilor conducători, Katniss a ajuns o mare sursă de inspirație pentru rebeliune – ultimul lucru pe care președintele Snow și l-a dorit. Însă, așa cum aflăm la finalul cărții a doua, rebeliunea a început, iar Katniss, fără să știe, a avut un rol foarte important în izbucnirea revoltei. Acum ea află că lupta din arene a fost doar începutul și că multă lume se bazează pe ea – Jocurile nu sunt nici măcar aproape de final…

Un plus al cărţii este accentul pus pe evoluţia personajelor. De data aceasta cititorului îi este permis să intre mai adânc în mintea lui Katniss, să-i înţeleagă cu adevărat deciziile. În REVOLTA nu există personaje negative sau pozitive – autoarea are talentul de a scrie atât de convingător, încât după ce ai citit seria, îţi vine greu a crede că eroii cărţilor sunt doar închipuiţi şi nu trăiesc în lumea reală.

Ceea ce îmi voi aminti cu siguranţă din seria aceasta, care a urcat foarte sus în topul preferinţelor
mele, sunt momentele acelea care te lasă uimit, uluit, scene încărcate de atâtea detalii şi de atâtea conotaţii, aşa cum a fost moartea lui Rue în primul volum, sau anunţarea Jubileului Pacificării în Sfidarea. Nici Revolta nu duce lipsă de asemenea scene emoţionante.

În acest ultim volum se punctează temele cunoscute cum sunt rebeliunea, excesul de putere al Capitoliului, supravieţuirea şi familia, dar accentul cade mai ales pe daunele pe care le provoacă războiul, asupra faptului că oricât de puternice, vor exista pierderi enorme pentru ambele părţi.

REVOLTA este o carte cu un mesaj puternic, dar si cu o acţiune total imprevizibilă – o  lectură deosebită şi pe deplin satisfăcătoare, al cărei impact îl vei resimţi zile bune.

Comentarii (4)