Încleştarea regilor sau iarna Westeros-ului

In June 23, 2011 in Carti

Inclestarea regilor

Inclestarea regilor

Un material de Cosmina Cernat

Încleştarea regilor, a doua carte din monumentala serie CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC continuă povestea începută în deja celebra şi arhicomentata Urzeala tronurilor, după textul căreia s-a realizat şi ecranizarea de mare succes, însă din păcate mult prea scurtă – numai 10 episoade – cu acelaşi nume, ca să nu mai vorbim de board game-ul realizat după aceeaşi poveste, care urmează să fie lansat în curând. Vestea bună e că în prezent se lucrează şi la cel de-al doilea sezon al serialului, bazat, evident, pe textul celui de-al doilea volum din CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC.

În ceea ce priveşte cartea Încleştarea regilor, deja vechiuţă, apărută în ’98 şi tradusă la noi abia 10 ani mai târziu, mi se pare o mişcare excelentă faptul că Martin păstrează aceeaşi structură ca în primul volum, în sensul perspectivei fragmentate pe capitole – ideea ca fiecare capitol să fie practic oglinda câte unui personaj, prezentând perspectiva acestuia nu face decât să sporească complexitatea lumii create de R.R. Martin. E un stil care mie, personal, mi se pare demn de tot interesul, poate tocmai pentru că e destul de greu de urmărit.

Read the rest of this entry »

“Hartile prevestitoare” de M.A. Stackpole

In June 20, 2011 in Autori, Carti

sau Cum si de ce m-am pierdut in Tsatol Pelyn – unde naiba o mai fi si asta pe afurisitele de harti?

Atunci cind imi place prima carte dintr-o serie de romane, las sa treaca un timp pina sa citesc urmatoarele carti, de teama ca voi fi dezamagita. Astept de la eroii pe care i-am indragit si care au devenit cei mai buni prietenii ai mei, sa faca un lucru sau altul, dupa inchipuirea mea, adica am ‘exigente’ pe care tin sa le implineasca autorul.

‘Hartile prevestitoare‘, al doilea volum al seriei fantasy ‘Marile descoperiri‘ nu m-a dezamagit deloc, ba dimpotriva, m-a captivat in asa masura incit m-a facut sa uit de mine, de foame si de miezul noptii pentru a ma gasi dimineata devreme cu rasuflarea taiata si cu o sabie in mina, hotarita sa nu las sedinta lunara de logistica sa stea in calea maretei si teribilei aventuri a vietii mele: cautarea mormintului Imparatesei Adormite.

Nimic nu mi-a placut mai mult decit scenele de lupta si nu am putut rezista sa nu recitesc pasajele cu pricina. Mirosul singelui, frica de moarte, dorinta de a invinge, placerea de a ucide, bucuria victoriei – autorul mi-a stirnit simturile si mi-a ravasit emotiile. Mi-a ramas intiparit in minte capitolul in care printul Pyrust cucereste regatul Helosunde cu un simplu evantai. Din locul pe care l-a ales pentru a urmari mersul bataliei, el nici nu se misca si nici nu striga ordine. Vointa lui o transmite generalilor prin miscarile  evantaiului. Oarecum banal, veti spune, dar veti vedea cum forta narativa a lui Stackpole transforma banalul in spectaculos si cum veti ajunge sa va tineti respiratia intre doua miscari ale evantaiului. Read the rest of this entry »

Peregrinarile lui Tuf – puterea de a salva sau distruge populatii intregi prin intermediul armelor biologice

In June 17, 2011 in Carti

George R.R. Martin - Peregrinarile lui Tuf

George R.R. Martin - Peregrinarile lui Tuf

George R.R. Martin *este un maestru al naratiunii, lucru evident in cazul prozei sale scurte, din care face parte si antologia de povestiri reunite sub titlul de *Peregrinarile lui Tuf*. Este interesant si faptul ca povestirile par a forma un tot unitar, aproape un roman, in care ni se arata evolutia personajelor principale si a omenirii raspandite in toate colturile universului cunoscut, diversele populatii confruntandu-se cu probleme ecologice mai mult sau mai putin presante.

Referirile, trimiterile si aluziile biblice sunt prezente inca din titlul unora din cele 7 povestiri, incepand cu *Steaua Molimei*, continuand cu *Paini si pesti*, *Numiti-l Moise* si terminand cu *Mana din cer*. Personajul principal al cartii este un umil negustor interstelar, inalt de peste doi metri si jumatate, pe nume Haviland Tuf. Dupa ce este angajat sa transporte un echipaj format din 5 membri in apropierea unei stele misterioase, eroul nostru va deveni constient, in mod treptat, ca toate slabiciunile umane care au adus declinul societatii de pe Pamant au ramas imuabile in trupurile si spiritele colonizatorilor. In momentul intalnirii cu o nava de anverguri colosale, numita *Arca* (sau Steaua Molimei) – o alta trimitere biblica -, nava lui Tuf va fi avariata, iar o parte din pasagerii ei se vor decide sa abordeze transportorul bio-militar imbracati in costume spatiale cu grade diferite de protectie. In urma incaierarii intre clientii sai, Haviland Tuf ramane unicul supravietuitor si detinator al puterilor *Arcei*, iar modul in care o va folosi va da dovada intelepciunii sale.

In periplul sau intergalactic, Tuf este nevoit sa rezolve situatia grea a s’uthlamezilor, cu ajutorul comandantului portului spatial din apropierea planetei, Tolly Mune. Cu toate ca le repeta faptul ca solutiile cerute de ei sunt doar temporare, s’uthlamezii vor dovedi pe alocuri o lejeritate si lipsa de intelepciune atat de dureroase (nerenuntand la preceptele bisericesti paguboase, chiar amenintati cu foametea in urmatoarele 2-3 decenii, ca urmare a suprapopularii), incat eroul va trebui sa le dea pana la urma ceea ce solicita, ramanand si dator cu o suma importanta dupa ce I se repara anumite sectoare nefunctionale din Arca de catre tehnicienii de pe S’uthlam. Astfel, Tuf trebuie sa gaseasca atat sursele de finantare pentru plata datoriei, esalonata pe o perioada de zece ani, cat si solutii de prevenire a eventualelor dezastre provocate de tarele caracterului uman. Read the rest of this entry »

The Year’s Best Fantasy and Horror vol. 2

In June 15, 2011 in Carti, Fantasy, Horror

Ellen Datlow - The Year's Best Fantasy and Horror VOL 2

Ellen Datlow - The Year's Best Fantasy and Horror VOL 2

Editorii acestei antologii de succes, Ellen Datlow, Kelly Link si Gavin J. Grant, reusesc, o data in plus, sa adune o varietate a prozei scurte din fantasy si horror, prin includerea simultana in acest volum a scriitorilor consacrati si faimosi, mai ales printre fanii genurilor mentionate (Geoff Ryman, Theodora Goss, Jeffrey Ford sau Kim Newman), si a celor aflati inca pe drumul afirmarii ori cu nume ceva mai putin cunoscute (Andrew Bonia, Chaz Brenchley, Willa Schneberg, Dave Hutchinson etc.).

Antologia recenzata a fost distinsa cu Premiul Locus 2007, de partea fantasy ocupandu-se Kelly Link si Gavin J. Grant, iar de cea horror – Ellen Datlow.

Povestirile si textele cele mai valoroase au fost cele scrise de Kim Newman, Theodora Goss, Pentti Holappa, Jeffrey Ford, Tom Brennan, Geoff Ryman sau Joe Hill.

Tiganii din padure, povestirea lui Kim Newman, se incadreaza in (sub)genul fantasy, avand si nuantele unei scrieri politiste, uneia horror si ale basmelor pentru copii, cu personaje fascinante si misterioase, cu puteri ascunse. Nuvela aceasta ar putea fi interpretata si ca o fantezie neagra cu detectivi victorieni, unde se petrec rapiri si disparitii/reveniri stranii ale copiilor dintr-o familie nobila instarita, iar printre personajele povestii se numara si zanele, spiridusii ori trolii. Charles Beauregard este eroul povestii, cel care trebuie sa afle raspunsul la misterele din padurea in care au disparut mai multi copii. O scriere palpitanta, una din primele, calitativ, ale culegerii.

Antologia contine si trei poeme/poezii, iar acestea sunt Nimfele gasind capul lui Orfeu, de Theodora Goss, Mahnire de Willa Schneberg si Frumoasa palarie de Andrew J. Bonia. Desi ar putea sa para ciudata decizia includerii versurilor in volumul recenzat, consider ca sunt bine-venite si chiar importante, macar pentru variatie, daca nu si pentru mesajele/starile transmise de ele.
Read the rest of this entry »

RSS