Shangri-La. Crucea de sub Antarctica

In July 11, 2011 in Autori, Carti, Istorie, Suspans

Un material de Mihai Midus

De mult timp nu a reusit un roman sa ma captiveze asa cum a reusit “Shangri-La. Crucea de sub Antarctica”. Autorul exploateaza o bresa a informatiilor finalului celui de-al doilea razboi mondial (sau o pastrare a unor acestora cu eticheta “top secret”), explicand unele evenimente ale istoriei contemporane privite dintr-o alta perspectiva: nu pasim pe apa nu pentru ca stim ca ne vom scufunda, ci pentru ca asa am fost invatati!

El reuseste sa asambleze si sa dezvaluie un puzzle naucitor despre personajele ce par a conduce destinele acestei planete, membri ai organizatiei Ultima Thule. Pentru ca actiunea se desfasoara uneori contra cronometru (unuia dintre protagonisti sugerandu-i-se la un moment dat sa isi schimbe ceasul elvetian pentru ca ii ramanea in urma), dar o parte dintre personaje sunt fosti participanti ai unor evenimente mai putin cunoscute de la sfarsitul ultimei conflagratii mondiale, Julio Murillo ne poarta din Germania in Statele Unite, din Franta in Spania si din Marea Britanie in Antarctica.

Acesta reuseste sa tina cititorul cu sufletul la gura iar, cand lucrurile par a se indrepta pe un fagas normal, o noua rasturnare de situatie necesita noi dezvaluiri, noi informatii pentru completarea puzzle-ului ce devine din ce in ce mai complicat, dar totusi mai bine conturat. Sa fie oare omenirea in drum spre un nou razboi mondial, unul pentru resursele de energie sau pur si simplu unul pentru apa? Finalul pare fericit… dar Murillo nu este un regizor hollywoodian, ci laureat al Premiului pentru Roman Istoric Alfonso al X-lea!

Impartirea la zero – matematica SF

In July 06, 2011 in Carti

Ted Chiang - Impartirea la zero

Ted Chiang - Impartirea la zero

Un material de Bogdan

Declar cu mâna pe inimă că nu mă dau în vânt pentru proză scurtă. Prefer un roman bine construit care să mă transporte într-o lume nouă, alături de care să petrec câteva sute de pagini. Am cumpărat cartea aceasta după ce am citit câteva review-uri în care erau lăudate ideile cu adevărat SF și nu mă refer la partea de știință și ficțiune ci la partea în care aceste idei îți rămân adânc înrădăcinate în suflet, mult timp după ce le-ai citit. Sunt întrebări filosofice, umane și atât de inevitabile. Apropo, îmi place cum explică Ted Chiang la un moment dat conceptul de inevitabil în notele despre povestiri.

„Desigur noi știm că lucrurile acestea nu sunt cu adevărat inevitabile. Ingeniozitatea umană le face să pară astfel, cel puțin temporar.[…]Este un sentiment de venerație, ca și cum ai veni în contact cu adevărul absolut.”

Cartea cuprinde 8 povestiri excelente, unele mai mult decât altele. Turnul din Babilon descrie o lume în care acest turn ar fi putut fi construit iar încercarea oamenilor de a străbate cupola cerească ar avea consecințe revelatorii.

Read the rest of this entry »

Carrie, de Stephen King

In June 27, 2011 in Carti, Fantasy, Horror, SF, Suspans

Incet dar cu precizie Stephen King a reusit sa devina unul dintre cei mai buni scriitori ai secolului nostru. De-a lungul timpului a publicat numeroase romane si nuvele in mare parte ecranizate. Insa prima lui nuvela publicata a fost Carrie.

Desi la inceput a fost pe pragul de a renunta fiind respins de numeroase edituri, datorita ajutorului primit din partea sotiei sale a continuat si astfel nuvela sa ajunge un succes ce mai tarziu este ecranizat. Acum lasand istoria si trecand la chestii mai serioase pot afirma ca primul lucru pe care l-am spus dupa ce am terminat cartea a fost ”mai vreau”. De mult timp nu am mai citit o carte care sa ma tina treaz noaptea. Acum trebuie totusi sa fiu sincer si sa recunosc ca prima data cand am pus mana de carte am avut cateva indoieli in privinta ei datorate in mare parte numarului de pagini. 192 mi se parea prea putin eu fiind adeptul cartilor cu un numar impresionant de pagini. Totusi de la Stephen King si a lui Carrie am invatat o lectie foarte importanta pe care ar fi trebuit sa o invat cu mult timp in urma, si anume ca nu cantitatea ci calitatea conteaza. Asa am descoperit ca o carte de 192 de pagini poate fi mai interesanta si ma poate captiva fara indoiala mai mult decat una cu cateva sute de pagini. Read the rest of this entry »

“O papusa sau alta” – Sophie Hannah

In June 24, 2011 in Carti

Mi-am dorit cartea inca inainte de aparitie, scurta sa descriere determinandu-ma sa-mi doresc sa o citesc cat mai repede, asa ca imediat ce a aparut am achizitionat-o si in scurt timp am inceput sa o citesc. Inca din primele pagini mi-am dat seama ca e mult mai captivanta decat sugerase descrierea.

E un thriller complex, cu puternice accente psihologice, ce te fac sa te intrebi la fiecare pagina citita unde se afla de fapt adevarul. Personajele sunt si ele foarte complexe, construite cu o  maiestrie de fin psiholog, trairile interioare sunt puternic accentuate si descrise intr-o maniera in care reusesti sa traiesti aceleasi drame o data cu ele. Este interesanta si existenta a doua planuri ce trateaza perioade diferite de timp, legate insa intre ele de urmarirea acelorasi evenimente: perspectiva eroinei principale, si o perspectiva exterioara, ce urmareste pas cu pas ancheta intreprinsa de politisti in dezlegarea acestui caz misterios.

Read the rest of this entry »

RSS