Dragoni, corăbii, comploturi şi trădări
In June 14, 2011 in Carti
Tronul de Jad de Naomi Novik
După ce am făcut cunoştinţă cu eroii noştrii în „Dragonul Majestăţii Sale”, aventurile căpitanului Laurence şi ale dragonului său, Temeraire, continuă în „Tronul de Jad”, al doilea roman al seriei Temeraire scrisă de autoarea americană Naomi Novik.
De data aceasta conflictul porneşte de la faptul că Temeraire se află în posesia britanicilor în loc să fi ajuns la Napoleon Buonaparte, căruia îi fusese destinat, iar împăratul Chinei îşi vrea dragonul înapoi. Deoarece englezii sunt deja prinşi într-un război dur cu Franţa şi nu pot risca să îşi transforme şi chinezii în inamici, aceştia sunt de acord să îl returneze pentru a da dovadă de bunăvoinţă şi a îmbunătăţi relaţiile diplomatice dintre state. Temeraire însă refuză să se despartă de Laurence, chinezii văzându-se nevoiţi să îi accepte prezenţa căpitanului în cadrul delegaţiei care îl însoţeşte pe dragon în lungul drum spre casă.
O mare parte din aventuri are loc la bordul corabiei Allegiance, în timp ce ocoleşte Africa şi Asia pentru a ajunge la Pekin. Aflăm astfel că o răceală este aproape la fel de traumatizantă pentru eroul nostru înaripat ca întâlnirea cu un monstru marin, cu toate că reuşeşte să le facă faţă ambelor cu succes. Încercarea de a înţelege noile culturi şi civilizaţii întâlnite aduce în discuţie subiecte delicate cum ar fi egalitatea între oameni şi, mai târziu, relaţia de subordonare dintre aceştia şi dragoni.
Dacă în trecut accentul era pus pe interacţiunea dintre Laurence şi Temeraire, acum atenţia se axează asupra lumii orientale descrisă în mare detaliu. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi, nu este totul atât de frumos pe cât pare. În timp ce pe de o parte Temeraire este fermecat de condiţiile de trai ale dragonilor din China, unde aceştia nu sunt crescuţi pentru luptă ci educaţi, de întâlnirea cu mama sa, Qian, şi Mei, o femelă dragon aleasă spre a-i fi parteneră, pe de altă parte viaţa lui Laurence este în continuu în pericol. Confruntaţi cu ataşamentul puternic dintre Temeraire şi căpitan, chinezii au înţeles că prezenţa acestuia în viaţa lui Temeraire le poate încurca planurile şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a-l înlătura, culminând cu un atac mişelesc ce se transformă într-un adevărat masacru. Read the rest of this entry »
“Vecerniile siciliene” de Steven Runciman
In June 08, 2011 in Autori, Carti
Colecţia Byzantium
„Vecerniile siciliene aproape că au dispărut din memoria noastră. Unei persoane cu educaţie medie, aceste cuvinte îi pot sugera doar titlul unei opere mai puţin cunoscute a lui Verdi. Lucrurile stăteau cu totul altfel acum ceva mai mult de un secol. Povestea lor era considerată o excelentă sursă de inspiraţie pentru pana poeţilor şi a dramaturgilor; tot ele au prilejuit scrierea unui măreţ studiu istoric, care a contribuit la participarea Siciliei la cauza generală a Risorgimento-ului italian. Nu este de presupus ca un cititor contemporan să se mai aplece asupra tragediilor poetice ale lui Casimir Delavigne, sau ale Feliciei Hemans; trebuie să sperăm, pe de altă parte, că nimeni nu va încerca-să înveţe istorie din libretul pus la dispoziţie lui Verdi de Scribe.
Aceasta a fost o lucrare nefericită. Comandată pentru un spectacol de gală la Paris, ea a adus o ofensă lui Verdi şi italienilor – pentru că eroul tradiţional al Vecerniilor, Giovanni da Procida, era prezentat în chip de intrigant viclean şi lipsit de principii, sicilienilor – pentru că insinuează că ar fi atât cruzi, cât şi laşi, austriecilor – pentru că se referea la o răscoală a italienilor împotriva unei puteri ocupante şi francezilor – pentru că evenimentele culminau cu un masacru binemeritat al compatrioţilor lor.
Raymond Chandler – Sora cea mica
In June 06, 2011 in Carti
Raymond Chandler - Sora cea mica
Initial, cand am auzit ca *Nemira* va publica acest roman, nu cunosteam prea multe despre subiectul lui si despre autor, *Raymond Chandler*. Intre timp, am aflat anumite detalii despre cariera scriitorului american, care a contribuit la scenariile unor filme celebre de la Hollywood, precum *Double Indemnity* (1944) ori *Strangers on a* *Train *(1951), regizat de *Alfred Hitchcock. *Prima carte de *Chandler* pe care am citit-o a fost romanul *Nu-i usor sa spui adio*, iar dupa ce mi-a fost deschis apetitul, a urmat, aproape logic, si lectura volumului *Sora cea mica*.
Atentia asupra cartii recenzate mi-a fost stimulata si de versiunea cinematografica a romanului, ‘usor’ modificata, bineinteles, titlul peliculei vizionate anterior lecturii fiind oarecum ‘sec’, si anume *Marlowe *, in rolul principal evoluand* James Garner*. Filmul a fost difuzat si de unul din posturile de televiziune prezente in grila de programe de la noi, specializat pe nisa filmelor ‘clasice’ de la Hollywood.* Sora cea mica* (*The little sister*, 1949) este o carte ecranizata relativ tarziu, comparativ cu data de aparitie si cu alte carti de gen. *Marlowe* este un film turnat la aprox. 20 de ani dupa roman, in 1969.
Povestea cartii o constituie un caz obscur si intortocheat din lumea stralucitoare a Hollywood-ului – o actrita ‘implicata’ intr-un ‘labirint’ de santaje si minciuni, personaje principale fiind chiar cunostinte si rude apropiate… Cititorul descopera treptat ca aparentele pot fi extrem de inselatoare, Mavis Weld intrand mai degraba in categoria victimelor, care au totusi o parte de vina pentru situatia respectiva…
Intriga este declansata in momentul in care Orfamay Quest, o tanara din Manhattan, Kansas, vine in Los Angeles, intr-o Californie insorita, pentru a-l gasi pe fratele disparut de ceva timp, Orrin. Pentru o suma insignifianta aproape, de douazeci de dolari, detectivul Marlowe este amestecat in gasirea fratelui fetei, ajungand mai tarziu sa regrete alegerea facuta. Printre personajele cu un rol mai mult sau mai putin important in descalcirea itelor acestui caz neobisnuit se numara si o cunostinta de-a lui Mavis Weld, domnisoara Dolores Gonzales, un vecin susceptibil de langa apartamentul lui Orrin, pe nume George Hicks, Lester Clausen, administratorul cladirii cu apartamente de inchiriat, doctorul Vincent Lagardie, asa-zis neurolog, locotenentul de politie Christy French, gangsterul cunoscut drept Weepy Moyer, Sewell Endicott, aici procuror districtual, spre deosebire de functia de avocat detinuta in romanul *Nu-i usor sa spui adio *, etc. Read the rest of this entry »
“O istorie a lumii în 10 ½ capitole”, Julian Barnes
In June 03, 2011 in Autori, Carti, Eseu, Istorie
Istoria lumii şi lumea istoriei
de Radu Paraschivescu
Istoria nu este ceea ce s-a întâmplat, ci doar ce ne spun istoricii că s-a întâmplat. A existat un plan, un tipar, o mişcare, o extindere, un marş al democraţiei; există o tapiserie, un flux al evenimentelor, o naraţiune complexă, conectată, explicabilă. O poveste bună atrage după sine o alta. La început au fost regii şi episcopii, cu nişte cârpăceli divine din culise, pe urmă marşul ideilor şi mişcările de mase, iar după ele mici întâmplări pe plan local, care au avut de fapt o semnificaţie mai amplă; însă în permanenţă e vorba de conexiuni, de progres şi de sensuri – asta a dus la astalaltă, asta a avut loc datorită ăsteia. Asta în timp ce noi, cititorii de istorie, cercetăm tiparul cu speranţa că vom descoperi concluzii optimiste şi că vom şti încotro să ne îndreptăm. Ne agăţăm de istoria ca o serie de tablouri expuse în cadrul unui salon, ca nişte crâmpeie de conversaţie ale unor participanţi pe care ne vine uşor să ni-i reimaginăm în viaţă, când de fapt totul aduce mai mult cu un colaj multimedia, unde vopseaua nu e aplicată de pensula din păr de cămilă, ci de ruloul decoratorului.“
Dacă ştiţi o definiţie mai cuprinzătoare şi mai plastică a istoriei, mi-ar plăcea s-o aflu. Iar dacă aveţi cumva impresia că rândurile de mai sus au fost decupate dintr-un eseu, o teză de doctorat sau o carte de istorie, trebuie să divulg adevărata sursă. Ele fac parte dintr-un roman. Mai precis, din O istorie a lumii în 10 ½ capitole (capitolul intitulat “Paranteză”). Aflăm mai multe lucruri din definiţia lui Julian Barnes: că rigoarea, scormonirea arhivelor şi răbdarea asiatică în a descoperi indicii relevante după zeci sau sute de ani n-au dizolvat ideea potrivit căreia istoria e o suită de versiuni şi nimic altceva; că ne vom repeta greşelile, chiar dacă ne studiem trecutul, fiindcă avem un comportament ciclic-inerţial în faţa căruia dresura pe bază de istorie nu valorează mult; că încă nu ne-am hotărât cum ne e mai bine: neştiind că ştim atât de mult sau ştiind că nu ştim destul; în fine, că nicio agenţie de detectivi ai sensurilor şi ai stilurilor nu va putea să delimiteze ficţiunea, cronica şi eseul în literatura lui Barnes. Toate cărţile lui (mai puţin policier-urile semnate Dan Kavanagh) fixează un stil pe care nici măcar cititorii candizi de beletristică nu-l vor confunda vreodată.
