Nimicul de temut – Julian Barnes
In November 16, 2011 in Amintiri, Autori, Carti, Clasici, Literatura contemporana
Un material de Scarlat George
‘Nu cred în Dumnezeu, dar îi simt lipsa.’ Astea sunt cuvintele de inceput ale “Nimicului de temut”, cartea in care Julian Barnes, recentul castigator al Man Booker Prize Award, croseteaza, cu virtuozitate stilistica si de forma, un milieu literar incarcat in ochiurile caruia gasim Thanatos, Memorie, Literatura, Arta. Barnes amesteca memorialistica, eseul, autobiografia, critica de arta si literatura, speculatia filozofica in acest vertij nebun si eclectic care nu poate fi numit decat Barnesian.
Rafinamentul constructiilor, perspectiva inversata, digresiunea amicala, rationamentul dus pana la capat si anulat cu o intorsatura de condei, umorul subversiv si filigranat, autoironia sunt tot atatea atribute ale acestei capodopere care este Nimicul de temut.
Din capul locului trebuie spus ca sunt un mare fan al lui Barnes citind cam tot ce e tradus pana acum la Nemira si nu numai atat. Nimicul de temut e de departe cartea pe care as recomanda-o oricui cititor pentru a face cunostinta cu unul din cei mai rafinati scriitori contemporani de limba engleza. Ca sa citez un amic, as spune, ca daca pana acum nu ai citit Julian Barnes, atunci ai trait degeaba.
Apocalipsa lui King: un roman-mamut, un scenariu sumbru, un succes garantat.
In November 15, 2011 in Autori, Carti, Clasici, Horror, Literatura contemporana, Suspans
Un material de Alex Szollo
Am terminat recent, în 2 zile, romanul-mamut “Apocalipsa” al regelui neîncoronat al horror-ului modern, Stephen King. Nu mă-ntrebați cum am reușit aceasta performanță, nu aș știi exact cum să vă răspund.
Ce știu sigur este următorul lucru: cartea aceasta are ceva care te ține lipit de paginile sale ca molia de bec. Astfel, uiți că ai de-a face cu o „cărămidă” de 1152 de pagini și întorci înfrigurat filele, dorind să afli tot mai mult.
Personajele sunt construite magistral, cum numai mintea genială cu un strop de nebunie a lui King ar putea crea. Egoistul Larry Underwood, cântăreţ de meserie, cobaiul, supravieţuitorul şi omul de treabă Stuart (Stu) Redman, decepţionata Fran Goldsmith, surdomutul genial Nick Andros şi Tom Cullen cel sărac cu duhul sunt doar câteva din personajele ce-şi croiesc drum printr-o Americă devastată de un virus mutant de gripă, în vreme ce pentru sufletele lor se luptă bătrâna Mother Abagail, o negresă de peste 100 de ani şi Randall Flagg, Omul Întunecat, Momâia Ambulantă, Omul Fără Faţă, un demon carismatic ce poartă cizme de cowboy, blugi şi insigne.
Paisprezece fărâme din existenţă
In November 14, 2011 in Amintiri, Autori, Carti, Clasici, Literatura contemporana
Un material de Danciu Sabrina
Julian Barnes m-a iniţiat în lumea lui, nu de mult timp, prin intermediul cărţii “Puls”. Trebuie să recunosc că, la început, eram uşor sceptică în ceea ce priveşte subiectul. Nu mulţi pot aborda teme precum iubirea, familia sau viaţa, în general, şi să transmită, cu adevărat, emoţii puternice.
Fiecare dintre cele paisprezece povestiri cuprinse în carte sunt construite cu un singur scop: de a reda realitatea. Întâlneşti personaje cu probleme, ca de exemplu pierderea vederii sau auzului, le aflii modul de „supravieţuire” şi începi să îţi vezi propria viaţă cu alţi ochi.
Cred că nimeni nu poate rămâne indiferent la tăria de caracter de care dau dovadă acestea. Apare iubirea: a unui fiu luptându-se să-şi salveze părinţii de destine tragice, totodată încercând să-şi menţină căsnicia intactă, a unui cuplu proaspăt format, unde dragostea nu e simţită cu adevărat de ambii parteneri, aceste situatii drenând nu numai imaginaţia.
Mathias Malzieu – Mecanica inimii
In November 11, 2011 in Amintiri, Carti, Clasici, Romanul de dragoste
Un material de Raluca M.
A început promiţător, m-a fermecat cu copilul cu ceas drept inimă, coloana vertebrală sonoră, tăbliile cu rotile, ouale umplute cu amintiri si borcanele cu lacrimi. Părea a fi o lecţie de viaţă, o călatorie pe paşii lui Dorothy (“Vrajitorul din Oz”), ai alchimistului lui Coelho, ai lui Oliver Twist şi David Copperfield, ai pinguinului Apolodor etc, dar a sfârşit prin a fi o lecţie despre moarte, moartea inimii, a speranţei, a spiritului înaintea trupului.
Eram sigură că voi fi martora unei căutări de sine de-a lungul unui plai mioritic, într-o poveste atat de mesteşugit narată, în schimb m-am izbit cu capul de peretele cinismului şi de realitatea unui pesimist. M-a dezamăgit şi mai tare când, în final, aflăm că ceasul este un remediu pentru o boală închipuită, exact ca în “Veronica se hotărăşte să moară” (doar că aici idea otravii mi s-a parut absolut originală). Ar fi avut mai mult sens daca Jack afla asta cănd viaţa lui ar fi fost împlinită, nu când s-a sfârşit.
