Genul tau de suspans: thrillerul religios

In October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Raymond KhourySuspansul este un sentiment de nesiguranta si anxietate cu privire la desfasurarea si rezultatul anumitor actiuni. Totusi, suspansul nu este in totalitate fictiune. Suspansul poate actiona in orice situatie in care se introduce un  mare eveniment sau un moment dramatic, cu tensiunea ce reprezinta  o emotie primara, ca parte a situatiei.

In definitii mai largi, aceasta emotie apare atunci cand cineva este constient de lipsa lui de cunostinte despre dezvoltarea unui eveniment important, de aceea, suspansul este o combinatie de anticipare si de incertitudine care se ocupa cu obscuritatea viitorului. In ceea ce priveste asteptarile narative, acesta poate fi contrastat prin mister sau prin curiozitate si surpriza, detaliile fiind date treptat, pe tot parcursul operei, intr-un numar foarte redus, tocmai pentru a mentine starea de incordare si pentru a convinge cititorul sa nu lase cartea din mana pana nu o va parcurge pe toata.

Desi citesc aproape tot ce imi pica in mana, pot spune ca am o deosebita placere pentru operele din colectia Suspans, in special pentru thrillerele biblice, religioase, mistice, istorice sau ezoterice. Am decis totusi sa-mi focalizez atentia asupra thrillerului religios si aduc in discutie doi adepti ai acestui subgen: Raymond Khoury (foto 1) si D.L. Wilson (foto 2), inclusiv asemanarile si deosebirile lor.

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: Brussolo, intre fantezie si realitate

In October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

O atmosfera stranie, apasatoare, dand senzatia de disolutie materiala. Asta ofera Serge Brussolo in mai toate romanele sale. Un melanj de suspans, psihologie, groaza care atrage cititorul intr-o lume terifianta, dincolo de bariera realitatii. Toate aceste caracteristici m-au determinat ca in clasa a VII-a sa pun mana, pentru prima data, pe “Haita” lui Brussolo, carte redescoperita la o a doua citire acum o luna.

Suspansul cartilor acestui autor francez, el insusi prizonierul unei copilarii traite in chingile frustrarii, incearca sa recreeze obsesia paranoica a unei lumi cangrenate, a unei umanitati decazute. Suspansul la el nu se traduce in termeni accesibili oricui, nu inseamna pagini dupa pagini umplute cu diverse indicii pentru a prinde la final criminalul, asa cum, poate, multi s-ar gandi atunci cand aud de o carte de suspans.

La Brussolo, suspansul desemneaza o asfixiere spirituala ce poate provoca chiar si nevroza daca nu esti obisnuit cu imaginile violente, scabroase sau explicite din punct de vedere sexual. La el, suspansul se pliaza perfect peste fantastic, ambiguizand raporturile dintre real si ireal, dand nastere la noi semnificatii. Cititorul, astfel, se intreaba daca intr-adevar scenele descrise de Brussolo cu atata minutiozitate si purtatoare de emotii profunde, au sau nu un pilon in realitate. Curios este ca odata ajuns la ultima pagina, lectorul realizeaza ca ceea ce citise pana atunci este perfect realizabil, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, dat fiind „bunul” mers al societatii de azi.

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: Agatha Christie versus Stephen King

In October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Stephen KingNu este un post de genul “Bruce Lee il bate pe van Damme , ci mai degraba raspunsul la o provocare : “Care este genul tau de… suspans?”Este un post despre horror versus literatura politista. Si m-am gindit la modul in care isi pun amprenta cele doua genuri asupra mea, ca cititor.

1. Numar de pagini
Horror: Mai degraba mare, peste 500 de pagini
Literatura politista: De obicei mediu. Poate fi si mic

2. Provenienta suspans:
Horror: De obicei, de la actiune desfasurata. Pe masura ce se desfasoara capeti tot mai multe groaza.
Literatura politista: De obicei  ti se da la inceput fie detaliile misterului, fie faptasul. Ce urmeaza e, de obicei, glazura de pe tort – dar ai fi putut sa stii de la inceput totul

3. Re-citire
Horror: Incepi sa observi amanunte care ti-au scapat si care iti produc alti fiori
Literatura politista: De obicei, stiind cine e criminalul, cu greu te abtii sa nu zici “ Dar e evident”. Asa ca re-citesti doar cartile politiste bune.

4. Re-povestire (la prieteni, de ex.)
Horror: Nu prea treci de nivelul “ala negru ce respira greu”
Literatura politista: O poti re-povesti – dar fiind atent la amanunte.

5. Mindrie
Horror: Nu
Literatura politista: Te poti lauda ca ai stiut criminalul de la inceput (dar era evident!)

6. Afectarea vietii personale
Horror: Daca e bine scris, si o simpla tuse in autobuz te face sa fii paranoic.
Literatura politista: De obicei, nu (sindromul “ Nu mi se poate intimpla mie”)

7. Antrenare personala
Horror: Daca esti cardiac, nu citi noaptea.In schimb emotivitatea ta va creste (vezi punctul 6)
Literatura politista: Daca intr-adevar te gindesti la rezolvarea misterului, devii din ce in ce mai logic

8. Protagonisti
Horror: De obicei, fiinte supranaturale, dotate cu puteri mai mari ca ale oamenilor de rind (telepatie, hipnoza, telekinezie, etc)
Literatura politista: Detectivul, criminalul, mortul (mortii?) si logica de fier.

9. Viziunea asupra lumii
Horror: Fantastica- oricind te poti intilni cu o supra-doza de supra-natural.
Literatura politista: optimista sau pesimista – dar in orice caz, rationala.

Andrei Ignat a scris pentru concursul “Genul tau de suspans” pe blogul propriu.

Genul tau de suspans: Thrillerul financiar

In October 21, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Michael RidpathCu toate ca nu sunt un adept al unui anumit subgen am sa ma opresc in cadrul disertatiei de fata la thrillerul financiar si am sa ma refer la doi autori, propusi de editura Nemira cititorilor sai. Este vorba de Michael Ridpath (foto 1) si Arthur Hailey (foto 2), de asemanarile dar mai ales deosebirile dintre ei, de viata si opera lor.

In primul rand am sa amintesc faptul ca Arthur Hailey a publicat 11 romane: Zbor periculos (1958), Diagnostic final (1959), La nivel inalt (1960), Hotel (1965), Aeroportul (1968), Rotile (1971), Manuitorii de bani (1975) publicat la Nemira in 1996, reeditat in 2007, Medicamentul fatal (1975), Suprasarcina (1978) publicat la editura Nemira in 1994, Stirile de seara (1990) si Detectiv (1997).

De cealalta parte Ridpath publica 6 romane: Tranzactii sangeroase (1994), Lovitura virtuala (1996), Stapanul jocului (1998), Afaceri riscante (2000), Pasare de prada (2001), Eroare Fatala (2003), toate publicate la Nemira, si incepe in 2005 seria Alex Calder, din care publica primele 2 carti (aviz editorilor!).

Trebuie spus inca de la inceput ca pe cei doi autori ii tine legati laolalta, indisolubil, catatenia britanica, ambii fiind supusi ai Majestatii Sale, Arthur nascandu-se in 1920 in Luton, in timp ca mai tanarul Michael a vazut lumina zilei in 1961 in Devon. De aici probabil si sobrietatea scriiturilor celor doi, eleganta suverana a limbajului si desfasurarea aristocratica a evenimentelor descrise in cartile lor, care sunt alte asemanari definitorii pentru cei doi, din punct de vedere stilistic.

Read the rest of this entry »

RSS