Sub ochii occidentului – Joseph Conrad
In November 13, 2009 in Autori, Carti, Suspans
Sub ochii occidentului de Joseph Conrad a aparut in conditii grafice excelente la Editura Nemira si mi-a placut si postfata profesionista a lui Alexandru Vlad. Dupa ce am terminat de citit mi-am dat seama ca romanul m-a intrigat si m-a fascinat in egala masura. S-a spus despre aceasta carte ca ar fi o replica din perspectiva occidentala la Crima si pedeapsa, in special, datorita meditatiilor de tip etic pe care se structureaza.
Povestea se invarte in jurul vinovatiei pe care o simt cei care au tradat. De obicei acestia intra in lungi procese de sondare in propriul sine pentru ca mai apoi sa isi gaseasca linistea in forta terapeutica a marturisirii.
Multe dintre personajele lui Joseph Conrad din romanele sale anterioare ”nu sunt deosebit de pregnante” ci ”mai degraba stari si sentimente personificate, senzatii neclare si amintiri ce se acumuleaza neincetat” (Alexandru Vlad). In ceea ce priveste Sub ochii occidentului eroii au capatat o consistenta aproape halucinanta.
Problematica morala pe care o degaja povestea pe care o spune cartea poate fi corelata, intr-adevar, cu obsesia lui Dostoievski pentru ”abisul sufletului rus”. Numai ca scriitorului occidental accentueaza si antipatia sa pentru societatea in care legile declanseaza mecanisme impenetrabile si limitative.
Personajele lui Joseph Conrad sunt departe de a fi niste fiinte lineare, fixate intr-un imobilism care le-ar obtura fervoarea tragica a unor trairi autentice. Acestea exista in diferite paradigme contradictorii ale vietii in ciuda faptului ca nu sunt la fel de melodramatice precum eroii lui Dostoievski. Read the rest of this entry »
Al 13-lea Apostol – Richard si Rachael Heller
In November 12, 2009 in Autori, Carti, Religie, SF
Al 13-lea Apostol de Richard si Rachael Heller graviteaza in jurul a doua manuscrise descoperite in pestera de la Qumran.
Gill Pearson este un cyberdetectiv si un programator exceptional. Acesta primeste o vizita din partea unui colectionar de antichitati si din partea unei femei pasionate de ebraica care sunt interesati sa gaseasca unul dintre manuscrise. Acesta continue informatii esentiale despre cunoasterea interioara si spiritualitate.
Povestea se complica destul de mult deoarece apar numeroase alte persoane care ar face orice sa intra in posesia documentului. Cu toate acestea Gill Pearson va reusi sa interpreteze mesajul unuia dintre manuscrise si va afla unde se gaseste celalalt.
Mesajul central al manuscriselor spune o poveste incredibila despre Micah Asher, fiul unui bogat, care se naste in acelasi timp cu un alt copil. Ultimul este mult mai sarac, iar drept casa are un staul de oi. Cei doi se vor intalni in momentul in care sunt deja adulti, iar Micah ramane uimit de intelepciunea lui Yeshua. La randul lui, acesta este impresionat de influenta exercitata de Micah asupra oamenilor doar prin puterea cuvantului.
“Sustine ca te poti ruga oriunde, pe camp, printre munti sau in padure, la fel de bine ca in Templu. O, cum se mai enerveaza preotii!”
“Conform Fagaduintei facute lui Abraham, ii explica Yeshua, Dumnezeu va veni pe Pamant o data la o mie de ani ca as-i aleaga dintre cei multi pe cei drepti. Numai tzaddikim, cei drepti, care aplica judecata Tatalui, pot implini promisiunea facuta de Dumnezeu lui Abraham, Fagaduinta Continuitatii. Fara ei, soarta omenirii ar fi in mare si greu pericol. Dar acesti tzaddikim nu stiu unul de existenta celuilalt, si nu sunt constienti de propria lor importanta. Inocenti, ei nu vor afla niciodata despre consecintele vitale ale gandurilor, credintei si faptelor lor.” Read the rest of this entry »
Abatia – Dan Dobos
In November 12, 2009 in Autori, Carti, SF, Suspans
Recunosc faptul ca la inceputul lecturii romanului Abatia de Dan Dobos nu eram foarte sigur ca merita sa aloc timp pentru un SF romanesc. Cu toate aceastea, inca de la primele pagini am fost foarte placut impresionat de cartea pe care o alesesem.
Povestea se dezvolta in jurul lui Quintul Rimio de Vassur, spionul lui Bela al VII-lea care are misiunea de a-i observa atent pe calugarii din ordinul Sfantul Augustin cel Nou. Acest ordin este suspect si misterios, iar autoritatile imperiale sunt convinse ca religia este doar o fatada ce ascunde fapte foarte grave.
De altfel, la prima vedere abatia se configureaza ca o societate pasnica si agrara in care calugarii isi vad de rugaciunile lor si de viata monahala. Surpriza, insa, fetele bisericesti din ordinului Sfantul Augustin cel Nou au si preocupari mai putin pioase : sunt specialisti in clonare. Vor afla adevarul trimisii lui Bela al VII-lea? Ramane sa citesti in Abatia, insa poti sa fii sigur ca romanul este extrem de complex, iar personajele nu tin cont de nicio limita morala. Astfel, cartea este intesata de situatii delicate in care vei descoperi cu umire jocuri si lupte politice exact acolo unde nu te astepti. Read the rest of this entry »
Frederik Pohl – Dincolo de orizontul albastru
In November 12, 2009 in Autori, Carti, SF, Suspans
Dincolo de orizontul albastru de Frederik Pohl este continuarea celebrului roman Poarta, care a fost recompensat cu cele mai prestigioase premii science-fiction. Astfel, Dincolo de orizontul albastru continua povestea civilizatiei Heechee si elucideaza o serie de ipoteze care ne-au pus in prima parte a seriei.
Nu ma asteptam sa il reintilnesc si aici pe Robin Broadhead, eroul in jurul caruia se tes toate intamplarile din Poarta. De data aceasta, insa, Frederik Pohl prefera sa dezvolte mai multe directii narative si alterneaza planurile povestirii prin prezentarea mai multor personaje.
Schimbarea de perspective ajuta la mentinerea continua a suspansului si confera actiunii un caracter exploziv care va va tine efectiv lipiti de carte.
Pe vestitul prospector il regasim casatorit si foarte bogat, in special, datorita succesului ultimei sale misiuni. Acesta inca mai este obsedat de fosta sa iubita, Gelle-Klara Moynlin si de destinul sau necunoscut.
Misiunile spre destinatiile Heechee continua, astfel ca un echipaj foarte profesionist incearca sa captureze un artefact aflat in miscare pe o traiectorie spatiala, denumita sugestiv Fabrica de Hrana. Aceasta este o sursa inepuizabila de hrana si una dintre cheile care poate ajuta la elucidarea unor mistere ale civilizatiei Heechee. Bineinteles ca lucrurile se complica, iar expeditia are sanse mari sa nu reuseasca sa atinga obiectivul propus.
Cine a citit Poarta, o bijuterie a literaturii SF va ramane impresionat si de romanul Dincolo de orizontul albastru, in sepcial, pentru ca stilul lui Frederik Pohl este absolut impresionant. Read the rest of this entry »

