Arhive din February, 2008
Greg Egan – Carantina
On February 12, 2008 in SF
Lumea lui Egan te atrage si te prinde ca un cosmar din care n-ai scapare, este un drog de care devii dependent la primul fum. Biotehnologia pare scapata de sub control in aceasta descriere a viitorului, unde oricine are suficienti bani poate sa-si “remodeleze” structurile neurale.
La orice colt de strada gasesti un chiosc de “modifuri neurale”, promitand placeri si eficiente individuale stranii, ajungandu-se de la muzica ascultata in creier, ori “fantome” personale (recrearea ca program a lui Karen, sotia lui Nick, personajul principal si naratorul) pana la superpolitisti cu super-reflexe de supravietuire dar cu un control total al sentimentelor proprii, incat te intrebi ce a mai ramas uman din ei.
Si totusi, unul dintre acesti indivizi, dupa cum spuneam mai devreme, Nick, este centrul unei povesti in care reactiile profund umane pot duce la un qvasidesastru pentru intreaga rasa.
Teama de nescunoscut bantuie o umanitate izolata de restul Universului pentru un pacat originar pe care nu stie ca l-a comis. Bula care a inghitit intreg sistemul solar elimina efetele pe care oamenii le au asupra Universului prin simpla observare a acestuia, dand sanse de supravietuire milioanelor de miliarde de alte fiinte.
„Fizica cuantică este o religie în interiorul ştiinţei, o lume exotică în care călătoria în timp există şi universurile paralele pot fi măsurate. Este de asemenea o lume în care Omul rivalizează cu Dumnezeu, în care observatorul influenţează natura realităţii printr-o simplă privire.“ – Kirkus Reviews
Greu accesibila uneori, prin termeni tehnici in care te poti pierde daca nu te concentrezi suficient, dar perfect acceptabila in logica ei, „Carantina” ne explica posibilele consecinte ale acestui joc stiintific cu lucruri pe care nu le intelegem. Pledoaria lui Egan pare totusi in favoarea faptului ca, desi oricand ne putem impiedica de un urias necunoscut pe care l-am trezit din somn cu bajbaielile noastre copilaresti, experimentarile nostre sunt cu atat mai necesare caci altfel cunostrerea nu ar veni nicicand de la sine.
Lumea lui Egan este bazata pe evolutia previzibila a lumii in care traim astazi, cu secte religioase care de care mai fanatice si acte teroriste izvorate din teama de necunoscut, cu super corporatii in care individul este nu mai mult decat o furnica-muncitoare in imensele orasele-stat din Sud-Estul asiatic si cu schimbarile climatice atat de violente incat duc la necesitatea unor modificari genetice de suprafata ale oamenilor.
Toata planeta este „plugged in” la un sistem informational super functional si incontrolabil in totalitate, care are grija de totul si toate in viata tuturor si a fiecaruia si de-odata apare aceasta izolare fara posibilitatea de scapare, aceasta teama imensa de finitudine, de imposibilitatea unei continuitati a insasi rasei umane.
Care va fi urmatoarea alegere? E cea corecta? Iata dilema in jurul careia se formeaza si se autodistruge lumea „Carantinei”.
Monica Dascal
[ratings]
Avalon – Negurile II – Adevarurile se privesc fata in fata
On February 07, 2008 in Fantasy
Credinta – ce poate fi mai simplu !? “Crede si nu cerceta” ni se spune. In orice religie, fie el zeu unic, un panteon intreg, doua fete ale aceleasi monede ori chiar un multifatetat poliedru, zeii necesita constanta si netarmurita noastra aprobare si credinta. Orice ar face ei, oricum si oriunde ar decide ei sa ne conduca vietile, au nevoie de sustinerea noastra pentru a exista.
A doua carte a “Negurilor” continua devenirea personajelor. Nimeni nu e perfect si toti cedeaza pasiunilor si intereselor individuale, mascate sau nu de credinta–dorinta ca astfel implinesc voia zeilor pe care-i venereaza.
Lipsita de bucuria maternitatii si chinuita intre dragostea pentru sotul ei Arthur si cavalerul Lancelot, Guinevere se adanceste in credinta crestina, tragand dupa ea regatul, in frunte cu Arthur, care-si incalca astfel juramantul de impartialitate fata de Avalon si de credinta ce la urcat pe tron.
Intre timp, copilul nelegitim al lui Arthur cu Morgaine, Gwydion – cunoscut mai apoi ca Mordred – cel care in vechea oranduire ar fi fost mostenitorul de drept al tronului, creste pe Avalon, alaturi de druizi si preotese, sub obladuirea Doamnei Lacului, cu darul Viziunii si inima innegrita de suferinta.
Lancelot este atras in capcana unei casatorii la care onoarea de cavaler il obliga, departindu-l astfel de curtea preaiubitului sau rege si de multiubita lui regina.
Morgaine, incercand sa-si inabuse iubirea imposibila pentru Lancelot, trece prin bratele bardului Kevin si este casatorita apoi cu batranul rege Uriens din Tara Galilor de Miazanoapte. Descopera apoi in fiul acestuia, Accolon, un dedicat preot al cultului Zeitei, un consort demn de preoteasa din ea.
Intrigile, dramele, tradarile, crimele si iubirile se impletesc in poveste, iar credintele personale se concentreaza, fiecare urmandu-si propria cautare, destinele personajelor creind viitorele legende.
Cautarea Graalului, ca blestem al vechii religii, a Zeitei ce se cere recunoscuta ca precursoare si urmasa a tuturor celorlalti zei – caci ea este Fecioara, si Mama, si Doamna Mortii, implinind Roata Vietii – redefineste convingerile tuturor personajelor.
Vechi dusmanii se uita si se accepta lucruri ce poate nu ar fi putut fi acceptate altfel. Intelepciunea vine odata cu timpul, cu cunoasterea si cu experienta. Nu totdeauna lucrurile sunt ceea ce par a fi, iar credintele, care pana mai ieri se luptau pentru suprematie, gasesc in final imbinari firesti in sufletele celor care sunt gata sa le accepte. Intelepte sunt toate viziunile asupra adevarurilor, atata timp cat oamenii stiu cum sa le vada.
Monica Dascal
[ratings]
Stephen King, Peter Straub – Casa intunericului
On February 06, 2008 in Suspans
Jack Sawyer, baiatul de 12 ani care a calatorit in Teritorii in “Talismanul“, este acum adult si (de curand) fost politist. Isi cumpara o casa undeva la tara, sperand ca va avea parte de liniste si pace. In comunitatea din care face parte apare insa un criminal in serie, un ucigas de copii. Dat fiind ca politia locala nu pare sa faca fata, Dale Gilbertson, seful politiei, ii cere ajutorul lui Jack, implicandu-l astfel intr-un conflict cu o miza mult mai mare decat isi imagineaza ei.
Din punct de vedere al personajelor mi-au placut, bineinteles, cele principale. Jack Sawyer, cel care stie ca are de infruntat o lume a raului, dar care merge mai departe. Henry Leyden, cel orb dar incredibil de talentat, cu toate acele personaje “traind” in el. Judy/Sophie (dar mai ales Judy), o femeie extrem de curajoasa. Si echipa de “mototciclisti invatati”, ca sa le spunem asa, mai ales Beezer St Pierre, conducatorul lor si tatal primei victime – toti cinci sunt niste personaje de-a dreptul neasteptate si originale. Am admirat foarte mult curajul fiecaruia in acele circumstante mai putin obisnuite.
Din punct de vedere al firului epic, mi se pare putin fortat din cand in cand – si poate ca Speedy Parker intervine un pic prea mult (sunt sigura ca nimanui nu-i plac acele carti in care eroul e prins la stramtoare, dupa care se intampla ceva supranatural si fara legatura cu restul si el scapa cu bine; este o situatie neplacuta si mai putin credibila).
Un exemplu ar fi buchetul lasat de Speedy in baia politiei, un buchet care nu numai ca la un moment dat a calmat multimea infuriata, dar mai tarziu parfumul acestuia a tinut-o pe Tansy Freneau cu mintea intreaga, apoi l-a ajutat pe George Potter sa-si aminteasca…
Si batalia finala mi s-a parut prea “facila” din acelasi motiv: un efect intarziat al Talismanului, tinut odata in mana sa, omoara personajul negativ fara nici un pic de efort. Un pic anticlimactic (sper sa nu folosesc un cuvant prea pretentios), nu-i asa?
Mi-a placut ideea unui personaj ciudat din alta lume ca fiind cel care ii impinge pe criminalii in serie sa ucida, precum si ideea unor elemente care se repeta la mai multi astfel de criminali din acest motiv. Nu stiu de ce, probabil pentru ca la momentul respectiv mi s-au parut foarte misterioase toate acele coincidente intre perioade aflate la 70 de ani distanta, starnindu-mi curiozitatea. O idee care mi s-a parut exagerata este aceea ca soarta tuturor universurilor si lumilor care exista e pusa la bataie – un pic prea cliseu, un pic prea transparent, dupa toate scenariile cu “unicul in stare sa salveze lumea” pe care le tot intalnim in ultima vreme.
Sfarsitul insa mi-a placut, pentru ca a fost atat previzibil cat si imprevizibil (mai precis ma asteptam ca se va termina in felul in care s-a terminat, dar nu si la felul in care s-a ajuns sa se termine in felul acela). Am si zambit un pic vazand modul in care cei doi autori au facut aluzie la o problema inca necunoscuta in Teritorii, o problema care probabil va trebui rezolvata intr-o carte viitoare. Una peste alta a fost o carte care merita citita, desi pe alocuri actiunea parea ca se taraste un pic. Parca totusi nu se ridica insa la inaltimea “Talismanului“.
Andreea M
[ratings]
Christopher Priest – Lumea inversa
On February 06, 2008 in SF
Am luat Lumea inversa din raft cu o anumita retinere. Nu stiam mare lucru despre autor, nu citisem alte carti ale lui si, chiar daca premisa cartii este interesanta, mi se parea ca va fi o dezamagire. Priest insa reuseste sa ia povestea greu credibila, sa o modeleze, sa o cizeleze si sa scoata din ea o mica nestemata.
Lumea lui Helward Mann este un hiperboloid. Asta am aflat de pe coperta 4, insa ce insemna nu mi-a fost clar pana nu am vazut o imagine efectiva a reprezentarii matematice. Povestea lui Helward este oarecum distopica, el traind intr-un oras care se deplaseaza continuu catre punctul Optim. Optimul reprezinta o zona de pe suprafata planetei unde, spun ghildele, conditiile de viata se apropie cel mai mult de cele de pe Pamant.
Ghildele, impartite in Ghilda Liniilor, Ghilda Viitorului, Ghilda Tractiunii, Ghilda Trocului si Ghilda Podurilor, beneficiaza de puterea politica, influenteaza educatia populatiei, asigura calea de rulare, fac schimburi cu localnicii, intr-un cuvant fac tot ce este posibil pentru a asigura continuitatea orasului.
Pe masura ce povestea inainteaza si il urmam pe Helward prin stagiile uceniciei in cadrul Ghildei, devine evident ca exista o poveste ascunsa. Autorul face o treaba excelenta prin faptul cum intelege sa dezvaluie misterul acestei povesti, un mister revelator pentru sensul cartii.
Am fost surprins cand, dupa cateva capitole naratiunea trece de la persoana a treia la persoana intai. Astfel personajele sunt aduse mai aproape de cititor si conflictele interioare sunt puternic evidentiate.
Priest a oferit si cateva explicatii stiintifice asupra lumii hiperboloid ce s-ar putea sa nu multumeasca cativa cititori din cauza termenilor tehnici, insa acestea sunt rezonabile si usor de inteles cu un pic de documentare.
Atmosfera cartii este una apasatoare, sentimentul de urgenta si necesitate ce ii conduce pe cei din oras este evidentiat si prin stilul autorului care nu lasa actiunea sa lancezeasca deloc.
Finalul este surprinzator dar din pacate e prea succint. Practic, as fi dorit explicatii suplimentare, o incheiere mai rotunda. Pot asemana sentimentul cu urcarea pe o culme muntoasa, doar ca sa descoperi ca ai ajuns de fapt pe un delusor.
Lumea inversa si Magicienii sunt cele doua carti ale lui Christopher Priest publicate de editura Nemira.
Lumea inversa a luat premiul British Science Fiction, meritat pe deplin dupa parearea mea de pasionat cititor de SF.
Ati citit cartea? Cum vi s-a parut?
Ovidiu Covaciu
[ratings]
