Lumea lui Egan te atrage si te prinde ca un cosmar din care n-ai scapare, este un drog de care devii dependent la primul fum. Biotehnologia pare scapata de sub control in aceasta descriere a viitorului, unde oricine are suficienti bani poate sa-si “remodeleze” structurile neurale.
La orice colt de strada gasesti un chiosc de “modifuri neurale”, promitand placeri si eficiente individuale stranii, ajungandu-se de la muzica ascultata in creier, ori “fantome” personale (recrearea ca program a lui Karen, sotia lui Nick, personajul principal si naratorul) pana la superpolitisti cu super-reflexe de supravietuire dar cu un control total al sentimentelor proprii, incat te intrebi ce a mai ramas uman din ei.
Si totusi, unul dintre acesti indivizi, dupa cum spuneam mai devreme, Nick, este centrul unei povesti in care reactiile profund umane pot duce la un qvasidesastru pentru intreaga rasa.
Teama de nescunoscut bantuie o umanitate izolata de restul Universului pentru un pacat originar pe care nu stie ca l-a comis. Bula care a inghitit intreg sistemul solar elimina efetele pe care oamenii le au asupra Universului prin simpla observare a acestuia, dand sanse de supravietuire milioanelor de miliarde de alte fiinte.
„Fizica cuantică este o religie în interiorul ştiinţei, o lume exotică în care călătoria în timp există şi universurile paralele pot fi măsurate. Este de asemenea o lume în care Omul rivalizează cu Dumnezeu, în care observatorul influenţează natura realităţii printr-o simplă privire.“ – Kirkus Reviews
Greu accesibila uneori, prin termeni tehnici in care te poti pierde daca nu te concentrezi suficient, dar perfect acceptabila in logica ei, „Carantina” ne explica posibilele consecinte ale acestui joc stiintific cu lucruri pe care nu le intelegem. Pledoaria lui Egan pare totusi in favoarea faptului ca, desi oricand ne putem impiedica de un urias necunoscut pe care l-am trezit din somn cu bajbaielile noastre copilaresti, experimentarile nostre sunt cu atat mai necesare caci altfel cunostrerea nu ar veni nicicand de la sine.
Lumea lui Egan este bazata pe evolutia previzibila a lumii in care traim astazi, cu secte religioase care de care mai fanatice si acte teroriste izvorate din teama de necunoscut, cu super corporatii in care individul este nu mai mult decat o furnica-muncitoare in imensele orasele-stat din Sud-Estul asiatic si cu schimbarile climatice atat de violente incat duc la necesitatea unor modificari genetice de suprafata ale oamenilor.
Toata planeta este „plugged in” la un sistem informational super functional si incontrolabil in totalitate, care are grija de totul si toate in viata tuturor si a fiecaruia si de-odata apare aceasta izolare fara posibilitatea de scapare, aceasta teama imensa de finitudine, de imposibilitatea unei continuitati a insasi rasei umane.
Care va fi urmatoarea alegere? E cea corecta? Iata dilema in jurul careia se formeaza si se autodistruge lumea „Carantinei”.
Monica Dascal
[ratings]
Urasc sa nu gasesc in prezentarea unei volum cateva cuvinte concrete despre povestea romanului, despre personajele principale. Nu pot sa sufar sa pierd cateva minute din viata citind tot felul de fraze care mai de care mai pompoase si care nu-mi spun nimic. Fraze puse acolo numai pentru ca cel care le-a scris sa arate cat de tare e el.
“Nick, este centrul unei povesti in care reactiile profund umane pot duce la un qvasidesastru pentru intreaga rasa.” Cine e Nick si ce vrea el de la viata?
“Bula care a inghitit intreg sistemul solar …” Ce bula???
Si lista poate continua.
e aiurea mai mult faptul ca nu e recenzat romanul in sine, ci backgroundul sau, ca si cand ai scrie o cronica la Batman in care ai vorbi despre arhitectura si viatza de noapte din Gotham City. Ceea ce ma face sa cred ca autoarea nu a prea inteles ce se intampla de fapt in cartea pe care a citit-o. E drept ca si Egan se joaca cu niste concepte a caror inteles majoritatea cititorilor abia le intuiesc. In cazul Carantinei e vorba de o idee mult indragita si exploatata de autor prin multe alte scriituri, si anume oamenii priviti ca marimi cuantice. Si extrapolarile care pornesc de aici sunt fascinante. Omul, in starea sa naturala, e privit ca unda cuantica, capabil de a lua simultan toate deciziile si a se bifurca la infinit fara a-si pierde identitatea. Iar principiul incertitudinii nu inseamna ca observatorul modifica coordonatele obiectului observat, ci e chiar cel care le determina prin colapsarea functiei de unda, prin aducerea omului cuantic pe o singura traiectorie, un singur fir al istoriei.
Intradevar, am stat cam mult de povesti despre ceea ce mi s-a parut interesant in roman – “povestea”. Frazele nu “sunt puse acolo numai pentru ca cel care le-a scris sa arate cat de tare e el”. Evident e ca daca as fi stiut ce scriu recenzia ar fi fost mai buna.
Exty are dreptate, conceptele cuantice nu sunt usor de receptat (multumesc pentru punctul de vedere explicativ, sincer).
O sa-mi fac temele si data viitoare o sa fiu mai constiincioasa cu recenzia.
Chiar ca sunt multe cuvinte greu de urmarit. Daca in seria Dune reveneam asupra unei fraze pentru ca imi placea foarte mult aici fac acelasi lucru deoarece nu inteleg ( cuvantul/ ce vrea sa zica/ ce legatura ar avea/ etc). Si incepea asa de bine…( romanul )
Adauga un comentariu