Chiar dacă sună nu tocmai natural, întotdeauna mi s-a părut mai ușor să scriu o recenzie pentru o carte care, după standardele actuale, are dimensiuni mai reduse. Romanele SF și Fantasy din zilele în care ne găsim, au de regulă dimensiuni epice (vezi Cântec de Gheață și Foc), și asta pentru că astfel de genuri literare sunt mai mult decât permisive din punctul de vedere al desfășurării unei oarecare acțiuni și în același timp mult mai încurajatoare când vine vorba de personaje și dezvoltarea lor. Cei care nu s-au oprit încă din citit această recenzie deja, se întreabă probabil ce rost are un astfel de preambul. Sunt de părere (și cred că toți cititorii responsabili îmi vor da dreptate) că un astfel de review este citit nu pentru a afla cât de mult vrea cineva să coboare sau să ridice o carte în slăvi, și nici ca să se afle prea multe din ce se petrece în carte. Ce rămâne deci de spus? Impresia sinceră și generală.
Așadar, pentru cei care aleg cărțile ce-i obosesc doar ținându-le în mână din cauza multelor sute de pagini ce zac una peste alta, Sfârșitul Copilăriei de Arthur C. Clarke o să pară nuvelă sau, cum spune englezul, o poveste scurtă (short story). Și e de înțeles cum de se întâmplă asta. La cele doar 264 de pagini, e ușor de crezut că nu o să fie timp pentru nicio întâmplare să-și desfășoare acțiunea. Nu e așa. Cartea e, la rândul ei, împărțită în trei părți, fiecare cu tema și motivele ei și fiecare cu un impact la fel de puternic, și totuși de fiecare dată diferit, asupra cititorului.
Extratereștri cu o inteligență cu mult superioară celei omenești, vin pe Pământ. E folosită astfel o temă de ansamblu atât de consacrată în toate mediile actuale, încât omul modern să creadă că nimic nu-l va mai putea impresiona. Aici apare prima divergență între cititorii care o să iubească cartea și cei care nu o să fie mai deloc impresionați de ea. Dacă ar fi să ne bazăm pe aspectele strict tehnice ale romanului, da, probabil că nu e grozav. Dar nu în aspectele strict tehnice stă frumusețea cărții, ci în mesajul ce se încearcă transmis. O omenire devenită din ce în ce mai bună pe parcursul celor 200 de ani cuprinși în volum, și asta doar cu ajutor inteligent din spațiu, începe să gândească altfel, la un cu totul alt nivel. Și asta trebuie reținut din Sfârșitul Copilăriei. Omul trebuie să încerce în permanență să își sfârșească copilăria intelectuală și să devină matur odată cu lumea ce îl înconjoară tot mai apăsător.
Ca orice roman SF, și acesta a trebuit să treacă peste cel mai mare obstacol al unei astfel de scriituri: testul timpului. Trebuie să recunoaștem că pentru a rezista zeci și zeci de ani, SF-ul trebuie să fie dus cât mai aproape de extrem. Și dacă totuși se întâmplă asta, e posibil să nu mai ai succes în propria epocă. În a echilibra cele două tabere stă talentul lui Arthur C. Clarke, pentru că el nu face decât să plaseze o idee în interiorul minții cititorului, care mai apoi să se extindă, într-un mediu propice, până când ajunge să dea impresia de goliciune interioară pe care le lasă un film, melodie sau carte bună.
Adauga un comentariu