”Disfuncția Realității” de Peter Hamilton, prima parte din trilogia ”Zorii Nopții”, a fost cartea care, după mulți ani de citit cu pasiune fantasy epopeic (ca seria ”Cantec de gheata si foc”), m-a readus la prima mea dragoste literară, genul ”hard SF” (space opera).
De ce? Pentru că, precum R.R. Martin, mi-a oferit spiritul de saga, de confruntare pe viață și moarte între bine și rău, de conflict universal, de complexitate uriașă în număr de personaje și de tărâmuri, de lupte pierdute catastrofal și de victorii neașteptate, de eroi și ticăloși, dar toate acestea într-un context SF cât se poate de ”ortodox”: galaxie federală, nave spațiale, arme high-tech, extratereștri, invazii planetare, coloniști dârzi, creaturi exotice, telepatie…tot ce m-aș fi așteptat la SF-urile clasice pe care le citeam în anii 80-90.
Tot parcă direct din SF-ul de odinioară, chiar cel de anii 50, descind personaje tipice genului SF, devenite populare prin filmele de cinema și serialele TV: căpitanul de navă drept și cu spirit de sacrificiu; contrabandistul fermecător și eroic; extratereștrii insecte și extratereștrii prea înțelepți ca să îi înțelegem; amiralul de oțel; mafiotul rău, dar simpatic; durii eroici din trupele de comando; toate aceste genuri de personaje pe care le iubim de decenii sunt prezente, dar într-o lumină nouă, modernizată cu nuanțe și cu evoluții în timp.
Peter Hamilton reușește să reînvie toată această pleiadă de personaje și decoruri tipice SF-ului, fără însă a fi imitator sau plictisitor, și reușește să le pună într-un fundal excelent construit: de la planetele sălbatice, cu jungle luxuriante și fiare ucigașe, la stațiile spațiale ultratehnice inteligente, cu conștiință de sine (unele protectoare, altele malefice); și de la navele de tip clasic (”metal, cabluri și șuruburi”, ca în universul ”Alien”) la cele ”eco-bio” vii, autoregenerabile și dotate cu personalitate.
În mod surprinzător, autorul reușește și să împace aceste tipuri diferite de SF (aș spune viitor „hardware” și viitor ”software”) printr-o premisă credibilă și originală pe care nu v-o dezvălui, ca să nu stric surpriza; astfel că trilogia oferă simultan mai multe feluri de SF în paralel.
Și că vorbeam de surpriză și de genuri diferite combinate, principalul fapt ce pune în mișcare întreaga trilogie și împarte universul în tabere ireconciliabile care luptă cu înverșunare pentru exterminarea reciprocă (căci victoria uneia dintre ele înseamnă automat dispariția celeilalte) vine șocant din cu totul alt gen literar, nici măcar fantasy, ci de-a dreptul fantastic în sensul spaimelor din romanele de secol XVIII-XIX. Nu o să vă spun ce, căci și în carte reprezintă un șoc și duce instantaneu la ură viscerală și la război galactic, dar după ce o să citiți romanul o să înțelegeți ce vreau să spun și o să înțelegeți și ce înseamnă exact titlul recenziei.
Ce pot însă să vă spun este că nivelul de suspans, tensiune și pasiune va fi maxim, că veți avea parte de orice vă puteți dori în SF, de la bătălii între flote spațiale la lupte la explorări de planete moarte, și de la intrigi, spionaj și fanatisme religioase la A.I.-uri și telepați. Și toate cu un număr mare de personaje bine definite ca personalitate, pe o gamă de nuanțe foarte variată, de la binele suprem la răul absolut, cu toate gradațiile variabile dintre ele.
Și ce mai pot să vă spun este că vă veți regăsi cu sufletul alături de eroii cărții, sperând că răul nu va învinge pentru a ucide întreaga specie umană, și că veți dori cu certitudine să citiți și urmarea (”Alchimistul Neutronic” și ”Zeul Adormit”).
Adauga un comentariu