Magicienii – nu, nu… domnul Potter nu-i aici

‘Magicienii’ valorifică părerile preconcepute ale cititorului de fantasy precum că tinerii practicanţi de magie trebui să fie aventurieri inocenţi şi chipeşi ce vor triumfa împotriva răului în lupta pentru binele omenirii.

Romanul lui Lev Grossman, ce face parte dintr-o trilogie, descrie procesul de formare al lui Quentin Coldwater, un tânăr new-yorkez de 17 ani căruia, după un interviu de admitere nereuşit (să-i zicem aşa) la Princeton, i se oferă şansa vieţii sale: să fie admis la un colegiu secret numit Brakebills, unde va studia artele magiei. Şi, chiar dacă crezi că ai mai auzit această poveste, te sfătuiesc să te mai gândeşti o dată înainte să ocoleşti această carte.

La Brakebills Quentin îi va întâlni pe Eliot, Josh, Janet şi Alice. Ei sunt produsul societăţii moderne imperfecte (tineri răsfăţaţi, enervanţi, egoişti, vicioşi, aproape posedaţi de nevoia pătimaşă de a negativiza orice situaţie). Singurul lor mod de a suporta o viaţă lipsită de sens este prin a se auto-trata cu droguri, alcool, sex şi acte ocazionale de mizantropie.

Povestea este fărâmiţată, lucrând pe mai multe planuri, iar personajele nu sunt deloc cele cu care m-am obişnuit. Aş fi putut să-mi închei lectura şi să trec mai departe la ocupaţiile mele zilnice, dar m-am ataşat în schimb de acest univers plauzibil, captivant.

Personajele (la o privire mai atentă, punctul forte al romanului) sunt create cu dibăcie: complexe, reale, cu stări conflictuale, contradictorii, lipsite de machiajul normal al acestui gen literar. Am putut uşor să mă pun în pielea lor. Quentin, descris atât prin intermediul relaţiilor sale cu celelalte personaje, cât şi prin monologurile ocazionale, este un personaj dezagreabil, un nenorocit depresiv care îşi detestă soarta şi nu este niciodată mulţumit cu ceea ce are. Se plânge o mare parte din timp, visând la o altfel de viaţă. Mereu în aşteptarea unui eveniment nou care să-l învioreze, devorat de propriile dorinte, Quentin rămâne captiv, pentru moment, într-o lume inexistentă. Obsesia acestuia pentru Eliot, unul dintre cei mai talentaţi magicieni de la Brakebills, şi relaţia atipică dintre ei ocupă o bună parte din intrigă, conferindu-i, de altfel, şi o anume senzualitate. Pe cealaltă parte, relaţiile cu Alice (la început doar o simplă pasiune şcolărească a lui Quentin ce s-a transformat, mai apoi, într-o legătură amoroasă) sunt distructive şi prevăd un sfârşit tragic. Cu toţii se prind într-un joc halucinant care îi poartă pe căi deja ştiute, nedorite, dar inevitabil întâlnite.

Cartea este o critică dură a societăţii moderne (corupţie, vicii, viaţa ca o povară, omul iraţional în căutarea fericirii) şi analizează efectul negativ al creaţiilor literare care transformă realitatea într-o povară. Mai mult, pune întrebări despre adevărata natură a lui Dumnezeu, despre existenţa unei lumi lipsită de elementul negativ (răul ar putea fi înlăturat, omis de creator, sau este o componentă necesară oricărui univers?), dar şi despre condiţia actuală a omului cu predispoziţie pentru dramă, violenţă şi ură.