”Lumina ce se stinge” este romanul de debut al lui George R.R. Martin (din 1977!), și în el găsim deja câteva dintre caracteristicile acum bine-cunoscute, după succesul cu seria ”Cântec de Gheață și Foc”: personaje puternice, cu convingeri ferme, medievalisme, răsturnări spectaculoase de situație, violență, sânge și…amenințarea gheții. Încă o caracteristică generală a autorului, ușurința cu care trece granița între SF și fantasy (pentru cititorii mai tineri, poate este o noutate faptul că Martin este de fapt autor de SF, nu de fantasy, și bine-cunoscut de fanii SF încă din anii 70-80).
În primul rând, chiar aceasta este caracteristica romanului care surprinde prima: este SF? Este fantasy? Aparent science-fiction ca decor (se petrece pe o planeta terraformată, pe care se ajunge cu nave spațiale și pe care există orașe inteligente, AI-uri și tancuri zburătoare, iar în secundar aflăm despre istoria luptei cu extratereștri ostili), povestea este de fapt cât se poate de fantasy: eroul are de salvat prințesa inimii sale din castelul zmeului, și pentru aceasta se luptă cu săbii. Iar principalul reper, ferm pentru toate personajele, pozitive și negative, este pe tot parcursul cărții ONOAREA (și în subsidiar iubirea, dar mai îndoielnică).
Ce-i drept că, tipic pentru Martin, totul e mult mai complicat și surprinzător: zmeul are două capete (metaforic, o să înțelegeți ce vreau să spun, nu vreau să vă stric plăcerea cu spoilere), băieții buni au și părți întunecate și cei răi și elemente eroice, eroul principal e mai complex decât pare (nu neapărat în bine), iar prințesa e dificilă și parcă nu s-ar prea da salvată….
Însuși titlul e sugestiv pentru calitatea acum celebră a lui Martin, cea de a fi complex și ambiguu: să fie oare lumina ce se stinge chiar steaua de care planeta se îndepărtează, înghețând în spațiu? Să fie iubirea care poate nu este ceea ce pare și nici atâta cât pare? Să fie onoarea și sistemul de valori de tip samurai care se degradează sub asediul tehnologiei și a modernității? Să fie oare amintirea trecutului eroic al luptei disperate cu o altă rasă inteligentă? Să fie dorința de a trăi a personajelor, fiecare apăsat de tristețe și de demonii lui interiori?
Veți decide singuri când o veți citi. Căci merită citită, oferind personaje foarte bine conturate, conflicte morale, lupte, acțiune și suspans, dileme morale, totul pe un fundal cât se poate de original, o planetă ce rătăcește singură prin spațiu, murind încet, pe care reprezentanții unor valori muribunde caută să le reînvie.
Pe de altă parte, când o citiți, nu porniți de la ideea că ar fi un fel de ”Cântec de Gheață și Foc”: nu este. Veți recunoaște unele elemente și tipuri de personaje, și poate și unele idei, dar atât. Iar diferența dintre Martin autorul debutant în această carte și Martin scriitorul vedetă de acum este mare: niște decenii de scris, cu multe titluri foarte bune, astfel că aici și personajele sunt ceva mai puțin cizelate, și povestea mai puțin complexă și mai scurtă ca întindere în timp și spațiu.
Ca să o apreciați la adevărata ei valoare, încercați să o citiți cu mintea deschisă, de parcă ar fi scrisă de un autor nou, necunoscut (ceea ce și era Martin atunci), și o să vă placă; indiferent că sunteți fan SF sau pasionat de fantasy, o să vă lase în amintire și suflet un gust dulce-amărui, greu de uitat…
Adauga un comentariu