O carte demna de trecut in revista este Apocalipsa 2012 scrisa de Lawrence E. Joseph, care dezbate un subiect din ce în ce mai mediatizat in zilele noastre si ne spune ce-i cu acest an, 2012, de ce acest an si de ce apocalipsa? Atunci va fi sfarşitul lumii sau al cui?
Lawrence E. Joseph ne explica despre saltul care il va face umanitatea, sfarsitul unei ere si inceputul alteia mai degraba, si nu Sfarsitul Lumii, asa cum s-ar crede. Declansarea acestui salt va fi facut, dupa parerea autorului, din miezul Pamantului, din Soare, din cer, din laboratoare, de la o gaura neagra, colapsul retelelor de electricitate si al satelitilor, pandemii, foamete, seceta sau încalzire globala scapata de sub control.
Am urmarit filmul acela in care se vorbea despre previziunile lui Nostradamus cu privire la sfarsitul lumii si, interesata de subiect, am citit si cartea lui Lawrence E.Joseph -“Apocalipsa 2012. Ce va fi dupa?” – al doilea volum din seria Apocalipsa 2012.
Volumul aparut la Editura Nemira are 320 de pagini, iar pe coperta are ca ilustratie saracul nostru glob pamantesc, mistuit de flacari.
Intrigata de acest posibil sfarsit al lumii la o data atat de exact precizata, 21.12.2012, am inceput sa citesc foarte interesata, “mancand” paginile, cum prindeam o clipa libera.
Autorul, Lawrence E. Joseph, este un om de litere, profesor , scriitor si ziarist, avand o inclinatie deosebita spre investigatie. Ceea ce a realizat el in aceasta carte este rezultatul cercetarilor, investigatiilor sale de un an si jumatate,pe care a incercat sa le prezinte obiectiv, asa cum le-a cules de la oamenii de stiinta pana la samanii intalniti, plus interpretarea personala, subiectiva a datelor.
El nu intentioneaza sa sperie, sa produca panica ci mai degraba sa informeze, sa caute raspunsuri cautate de toata lumea. Cauta raspunsuri la intrebari, la fel ca oricare dintre noi, oamenii obisnuiti, fara pretentia de a fi om de stiinta dar interogand oameni de stiinta si documentandu-se din operele lor pentru puterea argumentelor. La fel, nu are pretentia ca ar da raspunsurile corecte.
Pe langa simpla potrivire a cifrelor, data de 21.12.2012 este cea a solstitiului de iarna, atunci cand ziua este cea mai scurta si noaptea cea mai lunga. La aceasta data, sistemul solar eclipseaza centrul galaxiei, astfel incat centrul Caii Lactee nu va mai fi vizibil de pe pamant. Inca de la anticii mayasi(considerati cei mai de seama astronomi) aceasta data avea o incarcatura aparte: marcarea inceputului unei noi ere, moment sacru. Implica astfel posibile interpretari: sfarsitul timpului si sfarsitul vietii pe pamant(poate sfarsitul Pamantului insusi) cat si sperante intr-o viata traita de oameni la un nivel superior care nu ne-a fost accesibil pana acum.
Cartea lui trece în revista ultimele descoperiri în materie de amenintari la adresa Pamântului: colapsul retelelor de electricitate si al satelitilor, pandemii, foamete, seceta sau încalzire globala scapata de sub control.
Când vine vorba despre solutii în fata acestor provocari, raspunsurile sunt putine, dar autorul ne învata totusi cum sa ne pregatim pentru astfel de scenarii si cum sa ramânem în viata prin puterile noastre.
Problema inversarii polilor pusa pentru prima data de Einstein este luata serios in discutie, deoarece poate fi cauza slabirii campului magnetic al pamantului si de aici lipsa apararii impotriva radiatiilor solare.
Religiile lumii anunta sfarsitul, Biblia prezinta Apocalipsa.
Autorul isi vrea cartea un avertisment: “Cum clipa se apropie, iar oamenii incep sa-si dea seama ca in 2012 se va intampla ceva nemaivazut, vreau sa-mi fac simtita prezenta si sa-mi ajut semenii sa se comporte responsabil in fata acestei amenintari. Si sa ma straduiesc sa nu zic pe urma v-am zis eu!”.


Adauga un comentariu