Curiozitatea, o enigma

As vrea sa ma intreb pe mine, si cu aceasta recenzie de fata si pe alti cititori, daca au aceasi fascinatie de romanele prinse, parca cu un fel de lipici, de maini, superglue inteligent insa, permitand sa iti dezlipesti degetele de coperti suficient incat sa muti paginile precum o mitraliera nemultumita de fiecare cartus scuipandul afara, unul cate unul pana la o cadenta de cateva sute sau chiar mii doar ca in loc de mitraliera, cititorul este multumit de fiecare pagina.

Intrigile, crimele, suspansul gasit intr-o carte a reginei Rodica Ojog-Brasoveanu iti injecteaza in mod constant senzatia, banuiesc, identica cu cea daca ai fi implicat intr-un jaf la o trezorerie de stat. Stiu, comparatia este supraponderal de plastica dar nu asta este ce conteaza in acest moment, si in plus, nu am impozitat cu vreo vizita de-a mea pana acum trezoreria sa stiu fidel trairea.

Sunt familiarizat cu cateva romane din aceasta categorie, dar marturisesc ca noul titlu oferit de Nemira in colectia consacrata autoarei, Opere Alese, „Enigma de la mansarda”, nu a ajuns pana acum sub veioza de langa fotoliul meu comod de lectura, cu o carte buna devine mai comod decat orice tron al indiferent carui imparat.

Ca orice roman de-al eternelor intrebari despre cum si de ce, declansatorul este un batran, mai exact cadavrul domniei lui, un profesor cu o existenta mai complicata decat un arbore genealogic pe care cititorul il va descoperi gradat, gasit in mansarda. Nu a fost doar o crima, pentru ca vinovatul nu a furat numai viata unei persoane ci si cateva monede rare, implicit si valoroase dintr-o colectie. Faptasul sau faptasa nu s-a multumit cu cele doua bunuri, devenind si un patron al artelor, recunoscand munca pictorului Ingres, dispare si cu un rod al acestuia.

Ciudat este ca el sau ea lasa o reproducere a tabloului. Evident avem si cativa suspecti : sotia batranului-o tanara insa, amantul ei, fiul lui, chiar si mama lui. Modul in care te determina sa ii suspectezi pe rand, de fiecare data crezi si esti convins de argumentele necesare pentru confirmare, dar te inseli, defapt esti captiv intr-o intriga si o serie de mecanisme bine reglate ce iti sustin interesul la limita atacului cerebral pentru adevar si sfarsit. Rodica Ojog-Brasoveanu este un iscusit bucatar, spun bucatar deoarece am impresia ca un bun scriitor este si un bun bucatar, trebuie sa fie asa, inzestrat cu un simt al cantitatilor si al timpului, ocupat sa ramana fidel gramajului necesar unui preparat. Tot asa, autoarea a realizat o reteta in care a masurat, sunt convins, cu un cantar al bijutierilor ingredientele necesare pentru acest roman, emotie, o logica structurata, suspans, mister, personaje si in final o poveste.

Fiind o carte a misterului, detaliile date intr-o recenzie, dupa mine, trebuie sa ofere marturia trairilor fabricate de roman si nu marturia vinovatului de crima. Cu alte cuvinte am sa inchei afirmand ca lectura oricarui roman polistist starneste interes, te invata modul corect al intrebarilor, citirea indiciilor ce au putin din legatura omului cu companionul sau de cand cutreiera globul albastru, patruped fara patru picioare numit curiozitate, ne plac enigmele, intrigile, intrebarile si ne demonstreaza interesul concretizat in ea, argument ca fiinta umana este una mereu dispusa la un vals cu semnul de intrbare.