Aventura cuvântului scris
In September 06, 2011 in Amintiri, Autori, Carti, Clasici, Istorie
Un material de Narcisa Stoica
“Istoria lecturii” de Alberto Manguel, ediția hardcover, se distinge pe raftul librăriei, chiar înainte să-i deschizi paginile, prin eleganța desăvârșită a copertei – text în relief, cu litere aurii, pe un fond cald, tonuri de maro, liniile desenate ale unei cărți vechi din care filele se preling, transformându-se în frunze îngălbenite, de timp, de uzură, cine poate ști?
Urmează interiorul, unde textul se așterne, odihnitor pentru ochi, printre ilustrații copiate după tomuri mai noi sau mai vechi ori foarte, foarte vechi, extrem de sugestive, ce stau mărturie pentru pasiunea oamenilor constantă pentru lectură.
Autorul, Alberto Manguel mărturisește că, inițial, a intenționat să scrie un simplu eseu despre istoria lecturii, însă a decis că este o temă ce merită tratată într-o carte întreagă .
Corsarul – Hector, sclavul celor doua lumi
In August 30, 2011 in Autori, Carti, Fantasy, Istorie, Literatura contemporana, Suspans
Un material de Daniel.
Hector Lynch, un baiat ca oricare altul dintr-un mic sat irlandez numit County Cork este rapit de pirati si vandut ca sclav. Pe parcursul romanului descoperim ca Hector este un tanar greu de stapanit si de asemenea foarte norocos. Se imprieteneste cu Dan indianul Miskito si devine indispensabil pentru navigatorul sef, Turgut Rais. Dupa ce se converteste la Islam, nava pe care se afla Hector este capturata si astfel eroul se trezeste aruncat iar in ipostaza de sclav la bordul unei galere franceze.
Actiunea incepe greoi, dar odata ce intri in lumea veche, aproape ca simti briza marii si mirosul de lemn ud al corabiei ce te poarta in alt univers construit din detalii finisate cu maiestrie de autor. Dupa ce vei trece cu vitejie de vartejul de detalii ce nu face altceva decat sa contureze acea lume care nu vei mai dori sa o parasesti, vei sorbi fiecare intorsatura de situatie ce da nastere unei consiratii atent tesuta de autor(salvarea lui Hector de la inec de un personaj misterios, implicarea acestuia in evadarea sclavilor, interviul cu sotia stapanului haremului, moartea neobisnuita a unui consul britanic), nu vei mai dori sa lasi cartea jos si, vei realiza ca partea stanga isi mareste volumul, iar cea din stanga scade semnificativ, insa tu iti vei dori mai mult.
Thomas Hardy, mica ironie din literatura engleza
In August 09, 2011 in Autori, Carti, Clasici, Istorie
Un material de Bostan Stefana
Intr-o zi ma gandeam la ce sa mai citesc si privind in biblioteca am vazut cartea “Tess D’Urberville” (capodopera lui Thomas Hardy) , care m-a captivat din primele clipe. Trasatura principala din majoritatea romanelor acestuia este profunzimea si valul de mister prin care descrie personajele. In epoca victoriana, ele pareau adevarati monstri. Caractere complexe, destinul lor este de cele mai multe ori unul tragic.
Thomas Hardy a avut parte de o fructuasa cariera literara. Prin excelenta scrierile lui sunt o dimensiune poetica. Penultimul sau roman “Micile Ironii Ale Vietii” este o chintesenta de povestiri provenind din diferite parti ale regiunii sudice a Marii Britanii (in special din centrul regiunii-Dorset). Ele au un pregnant gust amarui. In centrul acestora sunt oameni simpli pe care naratorul ii priveste cu intelegere dar si cu umor (lucru rar de gasit in marile sale capodopere).
Influenţa Bizanţului asupra civilizaţiilor ortodoxe contemporane
In August 09, 2011 in Eseu, Istorie, Religie
Un material de Damian Anfile
