Arhive din December, 2012
Stralucirea lui KING
On December 31, 2012 in Carti
Shining – o alta capodopera a maestrului Stephen King. Dupa parerea mea as zice, cea mai buna carte a sa. Voi incepe prin a va spune ca acest roman este incredibil de bine scris, iar King isi foloseste toate trucurile literare pentru a ne surprinde. Si cum era de asteptat, ii reuseste foarte bine!
Romanul Shining este populat in principal, de catre familia Torrance, si anume: tatal Jack, sotia sa Wendy, si fiul Danny, care va avea un rol foarte important in desfasurarea actiunii.
Intriga ia nastere in momentul in care Jack, este trimis sa lucreze in Colorando, la un hotel vechi, izolat si uitat de lume si cu ierni foarte aprige.
Mi-a placut foarte mult la acest roman felul in care au fost construite personajele. De exemplu Jack, un personaj ambivalent. Partea “pozitiva” a acestui personaj se afla in dorintele sale arzatoare de a fi un om bun: un sot bun, un tat bun si un scriitor bun. Pe de alta parte, este un personaj tragic, un alcoolic in procesul de recuperare. Cum nu era de ajuns, are si o personalitate sociopata, ce s-a format in copilarie datorita tatalui alcoolic si abuziv, si a ajuns sa se manifeste in perioada adulta. Si ghinionul face ca, acest mediu, hotelul, sa ii amplifice trasaturile..monstruoase ale lui Jack.
Si Danny? Da….Danny are…stralucirea!! Este un baietel inteligent, rabdator, iubitor, iertator, si bun. Are si o putere supranaturala, cum era de asteptat, putere ce il face sa se gandeasca daca mai sunt si altii asemenea lui. Insa cel mai “sumbru” lucru de spus, cand vine vorba de Danny, este faptul ca a fost abuzat de catre Jack (acesta urmand tiparul tatalui sau).
The Shining este o poveste foarte intunecata, in care lucrurile o iau razna in acel vechi hotel. Este o poveste te care te atasezi, un labirint din care nu mai scapi. O poveste pe care nu vrei sa o citesti noaptea! Read the rest of this entry »
Vorbitor în numele morților și al viilor
On December 28, 2012 in Carti
”Jocul lu Ender” s-a finalizat cu exterminarea unei întregi rase de ființe inteligente, conştiente de propria existenţă, chiar dacă principalul jucător, copilul Ender, nu a înțeles decât în ultima clipă miza reală a jocului la care participa.
În ”Vorbitor în numele morților”, însă, Ender este un tânăr de 36 de ani, împovărat de conștiința exterminării Gândacilor, care străbate galaxia în căutarea răscumpărării păcatului său. Și spun ”păcat”, nu doar vinovăție, pentru că acest al doilea roman din saga lui Ender are o componentă religioasă foarte puternică.
Astfel, mare parte din acțiunea romanului se desfășoară pe planeta Lusitania, casa unor vietăți mici, denumite de coloniști (care erau portug¬hezi prin limbă, brazilieni prin cultură şi catolici prin credinţă) pequeninos – purceluşi, ființe ce constituiau primele forme inteligente de viaţă extraterestră descoperite de oameni, după Xenocidul Gândacilor. Deși din punct de vedere tehnologic aceștia erau primitivi, totuși foloseau unelte, îşi construiau case, aveau un limbaj al lor (destul de greu de înțeles de către colonișit), iar toate acestea i-au făcut pe membrii Congresului Stelar al Celor O Sută de Lumi să îi considere ”o nouă șansă oferită de Dumnezeu pentru mântuire, după distrugerea Gândacilor”.
Numai că, după uciderea sângeroasă a unuia din xenobiologii care îi studiau, legea care guverna relațiile dintre coloniștii Lusitaniei și pequeninos – ”Purceluşii nu trebuie să fie tulburaţi” – nu mai este valabilă, iar Vorbitorul în Numele Morților Andrew Wiggin (care renunțase la numele de Ender și își petrecea timpul predând în oraşul universitar Reykjavik, de pe planeta Trondheim) este invitat pe Lusitania, să clarifice gestul inexplicabil al purcelușilor. Read the rest of this entry »
Poveste imorala
On December 27, 2012 in Carti
Am descoperit cartile Rodicai Ojog-Brasoveanu acum cativa ani, cand verisoara mea mi-a spus ca a citit “Buna seara, Melania” si i-a placut tare mult. Avand in vedere ca o aveam si eu in biblioteca, am zis sa incerc si eu sa o citesc. Ma felicit pentru decizia aceea. De atunci am citit toate cartile scrise de ea pe care am pus mana si nu exista nici macar una singura care sa nu imi fi placut. Nici macar una. Din contra, absolut fiecare m-a impresionat si m-a fascinat, facandu-ma sa o apreciez din ce in ce mai mult. Din acest motiv, v-as ruga sa aplicati ceea ce o sa spun in continuare tuturor cartilor ei.
Mi-am cumparat “Poveste imorala”, de ce sa mint, datorita titlului. M-a intrigat, mai ales pentru ca stiam ca o mare parte a cartilor ei au fost scrise in perioada comunista, doamna Rodica insasi nefiind chiar tanara. In plus, m-am intrebat cum poate sa imbine imoralitatea cu o poveste politista? Fara sa mai insist, m-a facut curioasa inca de la inceput si nu m-a dezamagit deloc.
Ca toate cartile cu care ne-a obisnuit deja, este foarte palpitanta, bine scrisa si cu personaje fabuloase. Povestea incepe, ca in orice roman politist, cu niste crime, mai precis cu descoperirea cadavrelor mai multor prostituate de lux. Curand dupa accea intra in scena si anchetatorii, capitanii Costea si Badoiu, porecliti foarte sugestiv Babuinul si Herculache. Amuzanti, interesanti si cu un farmec aparte, greu de descris, cei doi sunt, din punctul meu de vedere, un deliciu. Obisnuita pana atunci doar cu Melania Lupu, am avut, recunosc, cateva retineri cand am vazut ca ea nu este prezenta, dar s-a demonstrate ca nu am avut de ce. Felul in care sunt prezentati, cu toate amanuntele acelea specific romanelor Rodicai si care le dau viata si o personalitate unica m-a fascinat si m-a facut sa ii inteleg si sa traiesc cu ei toate evenimentele din carte. Read the rest of this entry »
Ilion
On December 26, 2012 in Carti
Dan Simmons reprezinta una dintre cele mai placute experiente literare oferite de Nemira. Pot spune cu mana pe inima ca scriitorul a intrat in cercul meu de incredere alcatuit din clasicii SF precum Isaac Asimov, Frank Herbert, Philip K. Dick, Frederik Pohl si Larry Niven.
Cu toate acestea, atunci cand am trecut de primele capitole din Ilion am crezut ca cineva a facut o gluma proasta. De ce? Pentru ca nu intelegeam absolut nimic. Vedeti, exista trei fire narative complet separate si independente, care nu au nici un element in comun in afara de faptul ca se afla in cadrul aceleiasi carti. Astfel, in primul plan, avem de-a face cu asediul Troiei, unde zeii olimpieni asista la ostilitati, in timp ce eroii antici, precum Achile, Hector & Co., fac ceea ce stiu ei mai bine, adica omoara pe oricine le iese in cale. Printre combatanti se ascund oameni din diferite perioade istorice, care, la ordinul zeilor, supravegheaza desfasurarea luptelor, pentru a se asigura ca totul este exact asa cum a fost descris de Homer in poemul Iliada. Unul dintre aceşti observatori realizeaza ca vrea mai mult de atat si se ajunge să se implice in mod direct atat in conflict cat si in vieţiile zeilor. In al doilea plan, undeva pe langa Jupiter, exista roboti care sunt pasionati de operele lui Shakespeare si Proust şi pregatesc o expeditie mortala pe planeta Marte, unde are loc o serie de fenomene ciudate pe care vor sa le investigheze. Iar in al treilea plan, pe Pamant mai traiesc doar cateva sute de oameni care, ingrijiti de roboti, duc o viata luxoasa si lipsita de orice fel de griji si de necazuri. Numai ca, la un moment dat, incep să apara fel de fel de probleme iar acest lucru va declansa evenimente incredibile…
Pe masura ce parcuri paginile si actiunea avanseaza, toate cele trei povesti se unesc la un moment dat, atat de logic si de natural, incat iti zici “Wow, nu m-am gandit la asta”. Din acest moment, aventurile eroilor, antici si nu numai, devin din ce in ce mai uluitoare, mai uriase, mai extravagante, dar, cu toate acestea, credibile. Personajele sunt… umane, ca sa zic aşa. Te atasezi repede de ele si iti raman in memorie mult timp dupa ce ai terminat de citit cartea. Read the rest of this entry »
