Arhive din August, 2012
Imaginatia geniala a lui Herbert – Dune
On August 31, 2012 in Carti
“Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale”.
Nu cred ca exagerez atunci cand spun ca Frank Herbert a scris probabil cea mai celebra saga science fiction din cate au fost publicate. Dune e o carte pe care am gasit-o pe toate listele de recomandari posibile, o carte care mi-a fost recomandata pana si de tatal meu, asa ca atunci cand am reusit sa pun mana pe ea, m-am simtit obligata sa o citesc. Am avut asteptari foarte ridicate de la cartea asta, si nu am fost deloc dezamagita de ea.
Povestea este una foarte complexa, plina de intrigi politice si religioase. Actiunea romanului are loc zeci de mii de ani in viitorul nostru, intr-un univers in care oameni au colonizat o multitudine de planete locuibile. Stiinta si tehnologia au evoluat cu mult peste limitele imaginate de noi, insa calculatoarele si orice forma de inteligenta artificiala au fost interzise. In absenta acestor elemente tehnologice, unii oameni si-au dezvoltat anumite capacitati mentale extraordinare care sa compenseze lipsa calculatoarelor si a “masinilor ganditoare”.
In centrul intrigii din Dune se afla Paul Atreides, fiul Ducelui Leto Atreides. Acesta face parte dintr-un program genetic secret, vechi de secole, un program pornit de ordinul matriarcal Bene Gesserit din care face parte si mama lui Paul.
Ce mi-a placut foarte mult la Dune a fost universul expansiv pe care Frank Herbert l-a creat. A fost extrem de interesant sa citesti despre politica dintre marile case, despre istoria planetelor si a societatii lor. Era atat de bine pus la punct incat totul parea real si veridic. Frank Herbert e un scriitor foarte bun si asta se vede in primul rand aici: a avut de prezentat foarte, foarte multe informatii complexe, si a reusit sa o faca intr-un mod care sa nu deruteze cititorul.
Dune este si o carte cu puternice teme religioase si filozofice. In primul rand, spune o poveste fascinanta, dar daca te uiti putin mai adanc la ce reprezinta personajele, iti vei da seama ca Dune poate fi luata drept o alegorie biblica, cu Paul drept figura mesianica. Read the rest of this entry »
Furnica Electrică de Philip K. Dick – o călătorie în viitor
On August 29, 2012 in Carti
Când am început să citesc Furnica Electrică de Philip K. Dick, având în vedere că aparţine genului SF, aveam nenumărate aşteptări. Zeci de păreri şi idei îmi treceau prin cap şi eram gata să le lipesc de carte şi să mă apuc de citit. Dar, înainte de toate, mi-am limpezit mintea şi mi-am spus că vreau să mă las uimit de ceva nou. Sigur trebuie să fie ceva diferit de tot ceea ce am citit până acum. Aşteptările mele au fost zdruncinate destul de tare. Nu mă aşteptam la un asemenea impact.
Stilul mi se părut fantastic. Nu cred că am mai întâlnit pe cineva care să povestească într-o asemenea manieră. Detalii importante subliniate cu precizie, dialoguri bine alese, care te pun pe gânduri şi multă conştiinţă. Am simţit că personajele nu sunt doar nişte creaturi creionate pe foaie. Am simţit că dacă ar ieşi din carte, ar face minuni cu lumea secolului XXI.
Având în vedere că sunt scurte povestiri, mă aşteptam să nu fie foarte multă acţiune şi mai mult dialog sau descriere. Spaţiul limitat de desfăşurare nu a reprezentat nicio problemă. Ba dimpotrivă. Am simţit că în cele câteva zeci de pagini, mă înec într-un întreg roman. Ce-i drept, la sfârşitul fiecărei poveşti, aveam nevoie să respir un moment, să mă gândesc la cele întâmplate şi să-mi fac ordine în gânduri, abia apoi eram pregătit să continui.
Un alt lucru pe care îl admir foarte mult este tenacitatea cu care autorul te introduce în acţiunea propriu-zisă. La începutul câtorva poveşti, îmi spuneam în minte “povestea asta nu o să-mi placă, deja mă plictisesc”, dar după ce introducerea se termina, nu ştiam cum să cuprind povestea mai repede. Totul este povestit oarecum lent, cu prezentări detaliate, personaje care nu ezită să-ţi dea cu părerea şi dialoguri frământătoare. Autorului îi place să se joace cu răbdarea cititorului. Doar îi oferă o părticică care să-l stimuleze, dându-i un sentiment de cunoaştere a sfârşitului, apoi totul se răstoarnă, făcându-te să tremuri cu cartea în mână de nerăbdare.
Un personaj îşi dă cu părerea, apoi autorul se ia după cele spuse de el. Apare un nou personaj, îşi spune şi acesta părerea, apoi autorul urmează cele spuse de el. Tot aşa, până când simţi că sfârşitul povestirii nu mai vine odată. Atunci când totul îţi este clar şi acţiunea încetează şi te bucuri de tot suspansul prin care ai trecut, descoperi că ai şi câteva învăţăminte de urmat. Read the rest of this entry »
Cianura pentru un suras – primul pas in universul politist al Melaniei Lupu
On August 28, 2012 in Carti
I
mpulsul care m-a impins sa citesc Cianura pentru un suras a fost dorinta de a explora mai in amanunt acest gen literar, apeland desigur la creatiile marii doamne a sec. XX – Rodica Ojog Brasoveanu, care a creionat unele din cele mai fascinante aventuri politiste ale literaturii romane.
Insasi titlul m-a intrigat, imaginandu-mi poate o crima pasionala sau o poveste de dragoste ce se ascundea in spatele acelui ,,suras”, insa mobilul intregii actiuni este aparitia unui tablou valoros ca intriga in mijlocul unor locatari de bloc obisnuiti. Cu toate ca apar indiferenti initial unul cu altul, in scurt timp vor fi nevoiti sa colaboreze pentru a-si atinge fiecare scopul material egoist si de a face fata crimelor inexplicabile.
Recunosc ca in primele pagini lecturate, protagonista, Melania Lupu, m-a lasat indiferent si mi-a creat impresia fugitiva de un simplu personaj secundar care prin excentrismul de care dadea dovada parea sa nu apartina cadrului alaturi de colocatarii sai, ci intr-o lumea a sa, plina de inocenta si naivitate ce o impartea cu motanul Mirciulica. Totusi, cu cat dadeam mai rapid paginile si cu cat actiunea devenea mai complexa, Melania Lupu a reusit sa ma surprinda profund si totodata sa ma fascineze, asa cum l-a fascinat de-altfel si pe comisarul Cristescu, cel ce a avut ,,norocul,, dupa cum insusi el afirma, sa cerceteze cazul .
Inteligenta ce transpare din gasirea de solutii pentru crimele ce incep sa apara si sa restranga cercul de locatari si de suspecti, spiritul de lider si sangele rece de care da dovada, toate acestea dedublandu-se in batranica amabila si nevinovata, poate chiar putin senila, o fac un personaj unic. Cu toate ca incalca legea si simtul moral, iar uneori pare insasi personificarea cruzimii impletite cu o perspicacitate infailibila, iti impune admiratie si respect.
Autoarea creeaza niste personaje distincte, cu personalitati bine definite si in contrast una cu cealalta, ce sunt obligate in circumstantele neobisnuite sa colaboreze, deseori spre amuzamentul cititorului. Ironiile si sarcasmul spumos intalnit pe parcursul povestii vor fura indubitabil rasetele cititorului. Firul intamplarilor este descris printr-un real talent, cladind incetul cu incetul suspansul specific aventurilor politiste.
Cu toate ca spre final actiunea devine din ce in ce mai tensionanta si neprevazutul isi poate face aparitia oricand, autorul crimelor ramane pana in ultimele capitole necunoscut, indemnand sa nu lasi din mana cartea. Modul de ucidere a suspectilor crimei, cat si identitatea autorului lor vor surprinde pe oricine, creand un joc politist al intrigilor si al suspiciunilor in care insusi cititorul va fi prins, incercand sa gaseasca propriile raspunsuri. Toate acestea mi-au creat impresia unui simbolic joc de sah dintre Melania si detectiv, unde un al treila jucator muta piesele in locul lor, ce va fi descoperit in finalul povestirii.
In ciuda convingerii comisarului Cristescu a faptului ca Melania este cea care a manipulat personajele crimei si a condus intreaga actiune, finalul este frustrant pentru amandoi: tabloul ,,Doamna cu evantai” cu enigmaticul ei suras ii scapa printre maini batranei, iar vinovatia ei nu poate fi dovedita de catre comisar in lipsa dovezilor. Read the rest of this entry »
Cunoaşte-l pe Philip K. Dick
On August 27, 2012 in Carti
Uite cum stă percepţia pe care trebuie să o aloci când vine numele lui Philip K. Dick: este filosoful antic grec care îşi exersează mecanismele şi teoriile scriindu-şi tratatele filosofice în cărţi sience fiction. Absolut toate lucrările sale, care numără peste 30 de povestiri, nuvele şi romane stau sub interesul şi totodată curiozitatea privind consideraţii de natură science fiction, filosofică, religioasă, pshihologică, socială şi interacţiunile dintre acestea.
Pe acest drum plin de coliziuni se află omul şi ideea de integrare sau recunoaştere în realitate, pe care o crează şi o percepe în acelaşi timp. Prin altă formulă, este unul din marii de la Nemira. Iată dovada a ce poate să facă prin câteva cuvinte: “când doi oameni visează acelaşi vis, el încetează să mai fie o iluzie”. Iar următoarea frază este motivul ce stă la baza mobilităţii sale uimitoare în privinţa realităţii: “În scrierile mele eu întreb: ce este realitatea? Fiindcă suntem bombardaţi fără încetare cu pseudorealităţi fabricate de indivizi sofisticaţi care folosesc mecanisme electronice sophisticate – este vorba despre mass-media, guverne, corporaţii, grupări religioase, grupări politice”.
În Furnica electrică, volum care cuprinde 9 povestiri, unele din ele nuvele, se regăsesc toate marile teme pentru care autorul merită atenţia: lumi paralele în care coşmaruri reale şi adevăruri truncate îţi captează universul logicii şi al curiozităţii, te transportă aproape de nebunie din cauza nesiguranţei lumii din jur, fie ea exterioară sau interioară.
Cartea se aseamana în chip veritabil cu un salon cu numeroşi iluzionişti ce cuceresc minţile publicului sau le şi răpesc, cei cu adevărat magistrali. În “Impostorul”, Spence Olham nu este conştient de faptul că este impostor, oferind un final de care o să ataşezi rapid un “wow”; “Varietatea a doua” prezintă o lume distopică adusă de conflictul dintre ruşi şi americani în care se folosesc diferite variante de roboţi; idea de joc este analizată în “Un joc de război”, joc ce simulează o luptă de asediu dusă de către soldaţi pentru ocuparea citadelei într-un mod realist, dar periculos pentru cine îl foloseşte; despre “Raport Minoritar” nu cred că este cazul să amintesc, fiindi cea mai bine văzută nuvelă de mulţi, inclusive ecranizată; nuvela “Ce spun morţii” se concentrează asupra semivieţii, si anume posibilitatea decedatului de a comunica cu cei vii, Sarapis devenind un omnipresent deosebit de periculos.
Mai sunt “Ah, să fii gelat!.., Amintiri garantate, Credinţa părinţilor noştri“ şi bineînţeles “Furnica electrică” favorita mea şi cu care recomand să începi lectura volumului. Read the rest of this entry »
