Arhive din September, 2009
Amintiri – Sfarsitul marketingului
On September 10, 2009 in Amintiri
Felicitari pentru initiativa dv! Cartea mea se numeste: “Sfarsitul Marketingului”, Ed.Nemira, 2001.
Istoria cartii este urmatoarea: In anul 2004, noaptea, calatoream spre Sibiu ca sa ma inscriu la Facultatea de Teologie. Eu vroiam sa devin preot. Aveam dosarul la mine ca sa ma inscriu. Pentru ca vagonul in care eram era neincalzit, am inceput sa caut in vagonul vecin. Si am cautat pana cand am vazut intr-un compartiment un domn intre 2 varste, grizonat, citind Ziarul de Cluj. Am intrat in compartiment si asa l-am cunoscut pe Dragos Postelnicu, un om de afaceri. Mi-a recomandat sa il caut ca sa devin partenerul lui de afaceri. Eu i-am zis ca vreau sa ma fac preot, nu prea le am cu afacerile. Dar el a insistat: Tu Florine esti facut pentru afaceri. Uite, iti ofer(gratuit) o carte pe care dupa ce o citesti sa ma cauti ca sa imi spui parerea ta.
Cartea era: “Sfarsitul Marketingului”, carte pe care o pastrez si acum. Si mi-a inmanat si cartea de vizita. A coborat la Brasov. Pana la Sibiu am inceput sa o citesc si…..am coborat la Sibiu dar nu m-am mai inscris la Teologie. Am renuntat la facultatea de popi pentru ca am gasit in carte ceva impresionant: “Pedepsiti mediocritatea” si “Cum sa obtii cei mai multi bani vanzand cele mai multe produse!”
Si parca m-a izbit ceva in moalele capului. Nu voiam sa fiu un preot mediocru (voce inca am, Doamne multam’). Omul ala a fost trimis de Dumnezeu. Si inca cred ca nimic in viata nu este intamplator. Dragos avea afacerea la Bucuresti. I-am telefonat si m-a invitat acasa la el (locuia langa Casino Palace). M-am intors seara in Cluj(caci sunt crescut in orasul lui Piersic) si a 2-a zi am venit la Bucuresti.
L-am vizitat pe Dragos si el mi-a prezentat afacerea: era un parteneriat cu o firma americana, trebuia sa vand un anumit tip de produse. Am devenit partener intr-o saptamana (in tot acest timp am locuit la Dragos acasa gratuit) si mi-am amintit ca am renuntat la Teologie. Uau!
Am avut ambitia sa inlocuiesc cu ceva Teologia. Voiam sa fac totusi o facultate. Am inceput sa caut prin oras afise cu facultati si am vazut pe cativa stalpi la Romana afise cu Spiru Haret. Am telefonat la facultate si am intrebat la ce facultate nu se da examen scris. Singura a fost: Jurnalistica si Filosofia, dar trebuia sa sustin un interviu de motivatie. A fost divin. Am plecat la facultate, am depus dosarul la Jurnalistica si am promis ca intr-o saptamana fac rost de bani ca sa platesc taxa(prima taxa). De unde, ca nu aveam bani de taxa. Si ca sa cer la parinti, nu aveam in gand(ca sunt al naibii de orgolios).Asa ca s-a oferit tot Dragos sa imi dea. Dar cu titlu de imprumut. Cand o sa fac banii mei o sa ii returnez cu multumirile necesare. M-am prezentat la facultate si l-a interviu am povestit ce mi s-a intamplat. Au ras toti cei din comisia de examen. Restul examenului a fost din literatura si gramatica, si avand cartea cu mine am facut analiza pe carte.
Am inceput scoala, am inceput sa lucrez la TVR, mi-am facut prieteni si am lucrat la afacerea mea. Am castigat bani realizand referate si lucrari de diploma. Stiti ca am terminat facultatea cu bine, am returnat imprumutul lui Dragos si am devenit asistent manager in compania americana? Stiti ca am vazut toata Europa, adica vreo 10-12 tari datorita afacerii? Stiti ca si acum nu imi vine sa cred cat sunt de norocos? Dar sunt foarte norocos. Si pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu, ii multumesc lui Dragos, si imi multumesc si mie pentru ca am stiut sa citesc (cartea) si sa renunt la Teologie ca sa merg la Jurnalistica.
Stiti ca am avut placerea sa invat de la profesorul Pruteanu, sa ii cunosc pe Paunescu senior si pe sclipitorul Andrei Paunescu, fiul sau? Am fost privilegiat. De fapt, sunt. Nu stiu daca mi s-a tras de la carte, de la Teologie sau de la Dragos. Dar sunt sigur ca am luat tot ce mi s-a oferit. Va multumesc tuturor si va sunt recunoscator.
In rest, sunt sanatos si anul viitor voi merge la Londra. Nu ca sa muncesc ci in vizita, pentru ca afacerea mea imi permite. Si iarasi spun: multumesc Doamne, multumesc Dragos, imi multumesc si mie si va multumesc si dv pentru acest concurs. Ca daca nu era, nu aveam ocazia sa scriu aceasta extraordinara amintire. Mai fredonez franturi de cantece bisericesti prin baie pentru ca am ecou. Si acum ma pregastesc pentru inca un examen: la master. Un master in stiinte politice. Doamne, multumesc pentru tot!!!
Florin Mihai
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“
Amintiri – Orasul BantuIT
On September 10, 2009 in Amintiri
M-am oprit asupra acestei cărţi “rare” pentru încăpăţânarea cu care şi astăzi îmi zdruncină fiinţa. Dat fiind faptul că locuiam (şi locuiesc încă) într-un mic oraş provincial, făcea ca lucrurile cu adevărat importante să se ascundă la nesfârşit parcă de lumea de aici. Aşa şi cu King-ul. Ţin minte că singura sa carte pe care am reuşit să pun mâna pe meleaguri vlăscene a fost Christine. În rest câte un Koontz, câte un Hassel ori Nautilus rătăcit. Penurie, dom’le, penurie. Sau vânătoare în toată regula. Iar eu eram poate unul dintre cei mai slabi vânători la vremea aceea.
Cu afurisitul de Pennywise şi clanul Păguboşilor am făcut cunoştinţă în a doua jumătate a anilor ’90, prin varianta cinematografică. A reuşit să mă sperie în draci, deşi astăzi, orice puber probabil că ar adormi plictisit de efectele “trase de păr” ale peliculei.
Cartea în schimb s-a lăsat aşteptată cam multişor. La 6 ani de la apariţie (în 2003), am reuşit să găsesc întâmplător primul volum al “trilogiei” într-un Anticariat din Iaşi . Norocul meu a fost faptul că “patronul” magazinului nu era prezent, lăsând treaba pe umerii unui amic cam plictisit care, scărpinându-se în cap, mi-a spus că “Oraşul BântuIT” face 70.000. Asta în condiţiile în care Shining-ul era 150.000, iar Salem ’s Lot “doar” 180.000. Iar pentru un student în anul I, cărţile reprezentau un adevărat “blestem” prin “micile averi” care ţipau nervoase de pe ultima pagină.
M-a surprins faptul că avea o culoare neobişnuită (maron deschis) dar şi acela că era primul SK (pe care îl ştiam) “intercalat” în colecţia Nautilus. Ori eu până atunci eram fan al colecţiei “Babel Horror”…
Clovnul care “trona” pe copertă era o variantă mult mai ciudată a celui pe care mi-l aminteam din peliculă. Un fel de “wrestler” al clovnilor, un nebun ascuns sub masca copilăriei…
Ţin minte că am citit-o pe nerăsuflate, într-o cameră decrepită de cămin, dintr-un cartier rău famat al Iaşiului. Başca faptul că numărul 13 era “tatuat” pe uşă, iar încăperea ţinea loc de obicei pentru frigiderele, maşinile de spălat, aspiratoarele, placajele şi alte asemenea pe care studenţii “cu pile” reuşeau astfel să se asigure că vor putea să beneficieze de serviciile acestora şi peste vară…
Atmosfera din carte m-a prins repede, date fiind “auspiciile” sub care am început să lecturez. De-abia după ce am terminat-o mi-am dat seama că-i doar PRIMUL volum dintr-un Dumnezeu-ştie-câte-altele (aşa am notat pe cea de-a treia pagină). Pentru că la “Sophia”, norocul nu mi-a mai surâs, am încercat la BCU.
În loc de statistică, economie, şi alte “vrăjeli”, băiatul se înscria la bibliotecă pentru a “bântui” holurile în căutare de IT… Insistenţa a dat roade! Erau două, subţiri şi negre, tot în colecţia “Nautilus”, cu un alt tip de “copertă” şi acelaşi Pennywise (ar fi fost interesant cu o altă mutră)… Nu se împrumutau pentru “acasă”, aşa că a trebuit să vin conştiincios câteva zile pentru a le da gata şi pe ele.
Dintre romanele lui King, It mi-a rămas cel mai aproape de suflet. Poate şi pentru că, asemeni personajelor, atunci am realizat că deşi departe, copilăria joacă tare şi nu renunţă la trecutul său chiar dacă timpul i-a trecut de mult. Ulterior am reuşit să citesc romanul şi în original, apoi graţie reeditării să pot deţine şi varianta în limba română.
Şi astăzi volumul din 1997 îl păstrez la loc de cinste. Şi, chiar dacă nu este cel mai vechi vestigiu “nemiroid”, pentru mine reprezintă un veritabil cufăr cu amintiri.
“Vorpal”- Giurgiu, 09.09.09
Vladu Bogdan
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“
Amintiri – Copiii lui Faraday
On September 10, 2009 in Amintiri
Daca rascolesc printre amintiri si arunc umpic ochii prin biblioteca imi aduc aminte cu zambetul pe buze chiar si acum dupa destui ani, de prima mea carte SF cumparata …
Cred ca aveam vreo doisprezece ani. Langa blocul bunicilor mei era o librarie care punea printre altele in vanzare si carti. Cand intrai in librarie, printre nenumaratele volume aflate in rafturi, undeva intr-un colt sedeau frumos randuite vreo doua duzini de volume negre, lucioase cu un N stilizat pe ele.
Pentru mine acel N nu mai era un mister, deja ma corupsese tatal meu punandu-mi in brate primul volum din seria Dune si zicandu-mi : “Asta e o carte pe care trebuie sa o citesti!” (evident ca pentru baiatul avid de inedit de numai 10 sau 11 ani si fara prea multa experienta cu sefeul, capodopera lui Herbert s-a dovedit a fi in acelasi timp incredibila, fascinanta, de neuitat, dar nu in ultimul rand datatoare de mari dureri de cap si coplesitoare prin complexitatea si subtilitatea sa filosofica, astfel ca am recitit primul volum din saga alaturi de restul seriei ceva mai tarziu si evident nu am regretat).
Stiind ca respectivele carti apartin editurii Nemira, facand parte din colectia Nautilus si flirtand deja cu literatura science fiction si fantasy, dupa intalnirea cu Dune si vreo doua almanahuri Anticipatia gasite pe la bunici, tot dadeam tarcoale acelui raft periodic, nehotarat daca sa cumpar o carte din colectie sau nu, dar dorindu-mi in acelasi timp foarte mult asta…In scurt timp m-am decis insa si cu cele cateva mii de lei, pe care reusisem sa ii pun deoparte, am dat buzna in librarie intr-o zi si m-am repezit la raftul magic.
Cultura mea in domeniu era relativ restransa, rezumandu-ma la ce stiam de prin Anticipatia si “emisiunea de inainte de Star Trek, de pe TVR”, astfel ca am purces la a alege o carte oarecum intuitiv, sau mai bine zis privind cu atentie copertile, realizate in mare parte de Tudor Popa pe atunci si citind descrierea de pe coperta. M-am hotarat cu greu la Copiii lui Faraday neavand bani decat de o carte, iar alegerea a fost bazata in parte si pe faptul ca ma intrigau si imi placeau temele postapocaliptice (eram fan al seriei de filme Mad Max printre altele ).
Coperta prezentand personajul principal cu o masca de oxigen si o canistra pe umar, iar in spatele sau un avion prabusit a cotribuit si ea la decizie…Nu aveam habar pe atunci ca doamna N. Lee Wood este sotia lui Normand Spinrad (al carui cititor infocat am devenit mai tarziu citind Little Heroes si alte opere precum Agentul Haosului ), de altfel, drept sa spun, initial am crezut ca este vorba de un autor si nu de o autoare; ulterior dupa ceva ani m-am revansat fata de dansa pentru greseala comisa cumparand un alt roman de-al sau: In Cautarea lui Mahdi.
Ce stiu cu siguranta este ca volumul postapocaliptic amintit mi-a placut foarte mult, cu tonul sau brutal si nefeminin, cu descrierile vii si peisajele dezolante, cu orasul sau inchis sub un dom protectiv, hoardele de salbatici canibali si copiii maturizati prea devreme dintre ruine, cu anti-eroi mai mult decat eroi, precum adolescenta nebuna Sadonya si pilotul Berkeley, luptand pentru supravietuire in acel mediu ostil. Povestea era scrisa al naibii de bine.
Cartea asta desi nu e nici pe departe nici cea mai buna, nici cea mai importanta din biblioteca destul de bogata de sefeuri pe care o detin la ora actuala, a fost cu siguranta insa pentru mine un fel de piatra de temelie. Manat de acel atat de greu de definit: Sense of Wonder, am devenit cu adevarat un fan al genului, am inceput sa ma interesez intens de autori, de tematici, de subgenuri si de stilurile abordate, de filosofiile lor si ideile stiintifice; in tot acest timp am cumparat carti SF si fantasy din librarii, multe dintre ele apartinand colectiei Nautilus; iar atunci cand nu le gaseam in librarii, le vanam pe la cei care vindeau carti “vechi” pe treptele de la Universitate si ma bucuram nespus, ca de un artefact arheologic proaspat descoperit, cand gaseam un volum devenit rar, precum Ereticii Dunei .
Oricum probabil ca multe dintre cartile pe care le detin, ar putea la fel de bine sa serveasca acestui concurs al amintirilor: fie ca e vorba de saga lui Kim Stanley Robinson (care a contribuit mult la pasiunea pentru astronomie pe care am dezvoltat-o ulterior) ale carui Marte Verde si Marte Albastru le-am asteptat publicarea cu nerabdare, sau de critica sociala din Zanzibar al lui Brunner, pentru a aminti doar de cateva.
Si daca un concurs similar va fi initiat peste cativa (sa zicem 10 ) ani de acum incolo, stiu ca as avea si atunci de depanat amintiri: as putea scrie despre George R. R. Martin si Un Cantec de Gheata si Foc, opera literara matura cu personaje complexe si pline de fatete, intrigi tesute pe mai multe niveluri, o lume dura cu mecanisme credibile si creand mai presus de orice o dependenta acuta, serie pe care o recomand deseori prietenilor care stramba din nas la auzul apelativului fantasy si prin care chiar am reusit sa conving pe cineva sa se apuce de citit si SF&F; sau avand mereu de unde alege, voi scrie despre altii, pe care ii stiu sau urmeaza sa ii descopar…
Ioan Alexandru
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“.
Peter James – Viu sau mort
On September 09, 2009 in Suspans
Snobismul intelectual cunoaste diferite forme si directii de manifestare. Una dintre aceste directii vizeaza o mentalitate,din pacate curenta (si recurenta!), care proclama, cam cu prea multa lejeritate, insignifianta romanului de tip policier in ierarhia produselor literare. A considera ca romanul politist este (a devenit) o Cenusareasa a literaturii mi se pare, deopotriva, simplist si excesiv.
Argumentul cel mai pregnant si mai frecvent cu care se incearca discreditarea acestui tip de literatura il constituie o asa-zisa carenta valorica a thriller-ului. Se vehiculeaza, asadar, ideea ca romanul politist aluneca fatalmente in facilitate, pacatuind printr-o viziune strict evenimentiala si, implicit, incompleta asupra realitatii, din care decupeaza doar aspecte spectaculoase sau morbide, incercand in acest fel obtinerea unui succes minor la cititor.
Seria regala de autori publicati de Editura Nemira(John Sandford, Peter James Patricia Cornwell) dinamiteaza cu succes o asemenea prejudecata. Nu e neaparat necesar sa fii fanul unui estetism conjunctural ca sa percepi,la lectura autorilor mai sus pomeniti, ineditul si valoarea.Si,atunci cand se realizeaza un melanj inspirat intre elementul de suspans si valoarea stilistica(deci,literara)a acestor romane, reusita este deplina. Este meritul Editurii Nemira de a propune asemenea autori incitanti, ale caror romane schimba fundamental si decisiv optica asupra acestui gen de literatura, prea des (si prea usor) tratat in raspar, cu o grabita si inexplicabila superficialitate.
Peter James, un autor britanic de succes pretutindeni in lume(cartile sale s-au tradus in numeroase tari,atingand tiraje absolut impresionante),este,fara indoiala,unul dintre regii recunoscuti ai thriller-ului mondial.Romanele sale (”Viu sau mort”,”Sa mori frumos!”,”Aproape mort” si ”Pe urmele mortului”), aparute succesiv la Editura Nemira, s-au bucurat de o larga notorietate si de o difuzare pe masura,detasandu-se net prin rigoarea compozitiei, prin atentia speciala acordata dialogurilor si, inainte de toate, printr-o epica densa, incitanta.
Pastrand conventiile consacrate ale genului thriller, Peter James aduce in prim-plan o intriga palpitanta si seducatoare, gravitand in jurul unor subiecte originale si extrem de abil puse in scena. Romanul ”Viu sau mort”, care inaugureaza seria cazurilor detectivului Roy Grace, atinge performanta genului in care se incadreaza prin actiunea trepidanta si spectaculoasa si, paradoxal, prin atmosfera de profunda umanitate pe care o degaja.
Fiindca, dincolo de episoadele terifiante(claustrarea lui Michael Harrison intr-un sicriu ingropat in pamant,cu explorarea starilor de teroare paroxista prin care trece protagonistul macabrei farse puse la cale de prietenii sai), dincolo de relevarea unor psihologii infractionale abisale,se remarca demersul profesionist si tenace al detectivului Roy Grace, care, impreuna cu echipa sa, lupta fara ragaz pentru anihilarea raului.
Peter James poseda talentul unic de a imagina situatii electrizante, de a creiona portrete viabile si psihologii verosimile, dar si meticulozitatea de a releva detaliul semnificativ. In plus, insertia subtila si credibila a paranormalului in reteaua frusta a realitatii aduce un element de interes suplimentar. Roy Grace, detectivul profesionist si ingenios, apeleaza fara complexe la factorul paranormal, incluzandu-l in recuzita metodelor sale de investigatie.
Ca si celelalte romane ale lui Peter James, din seria Roy Grace,”Viu sau mort” constituie o transpunere moderna, in cheie policier, a eternei infruntari dintre Bine si Rau, incheiata cu triumful Binelui.
GEO GALETARU
[ratings]
