Arhive din July, 2009
Scoala de vrajitorie – E. Rose Sabin
On July 31, 2009 in Fantasy
„Lumile se nasc din praf si din lacrimile zeilor.”
O data cu lectura acestei carti, cei ce credeau ca genul fantasy incepe si se termina cu ciclul “Harry Potter” vor avea parte de o mare surpriza.
Eleonora Rose Sabin ne demonstreaza ca imaginatia si spiritul creator sunt doua izvoare imposibil de secat si niciodata un subiect nu va fi fost intru totul epuizat.
Cartea prezinta intamplarile prin care trece eroina, Tria, in primul sau an la Scoala de vrajitorie, un loc atat de enigmatic incat chiar si aspectul sau exterior este de-a dreptul deplorabil din prisma unei persoane nedeprinse cu obiceiul de a vedea dincolo de aparente. Aceasta este rama in cadrul careia autoarea plaseaza strategic o multime de puncte de atractie ce suscita interesul si farmeca in acelasi timp.
Cursurile la Scoala de vrajitorie se intind pe parcursul a 3 ani, iar elevii nu-si dezvolta aptitudinile la ore, acestea fiind in mare parte teoretice, ci fiecare vine cu unul sau mai multe talente pe care trebuie sa si le descopere pe cont propriu. De asemenea, progresele inregistrate conduc la o crestere a nivelului de magie, cel mai mare fiind nivelul 7. In plus, magia nu trebuie sa fie canalizata printr-o bagheta ci simpla vointa a fiecaruia este suficienta, uneori vrajitorul putand sa faca uz de incantatii sau de diverse semne magice, toate acestea alaturandu-se clasicelor obiecte magice : apa, lumanarile, oglinzile. Pe marginea acestui ultim element, autoarea cartii a zugravit o teorie extrem de interesanta; in viziunea sa, eroii isi puteau suplimenta puterile creandu-si un dublu prin intermediul oglinzii. Astfel, reflexia era capabila atat sa ofere cat si sa primesca energie. Problema consta in faptul ca, o data realizat acest duplicat, el intruchipa o noua individualitate capabila de ratiune si simtire, intru totul constienta de statutul sau de reflexie si din acest punct de vedere, poate chiar superioara originalului, inconstient de existenta fizica a acestei noi fatete a personalitatii sale.
In timp ce Tria este un personaj static a carui compozitie chimica nu se modifica de-a lungul actiunii, Lina, ambitioasa ei colega de camera, atrage mult mai mult atentia prin dinamismul sau. Chiar si portretul sau ii accentueaza aerul enigmatic: „Pe pat, cu picioarele incrucisate sub ea, sedea o fata foarte frumoasa, cu parul negru tuns scurt, la moda, si ochii verzi ca de pisica, privind spre Tria de sub genele lungi, curbate.” Lina isi foloseste talentele pentru a-i determina pe baieti sa se indragosteasca de ea iar apoi pentru a-i starni unul impotriva celuilalt cu scopul de a le extrage energia.
O alta eleva demna de observat este Irel, o fata extrem de fragila si sensibila ce putea vedea viitorul celor din jurul sau. Acest dar constituia uneori o povara zdrobitoare intrucat majoritatea viziunilor sale erau sumbre si nu ii era permis sa le dezvaluie colegilor sai. Pentru a remedia aceasta situatie, Irel este condusa intr-o alta realitate in care timpul se scurge in sens invers, astfel incat viitorul nostru reprezinta trecutul ei. O solutie salvatoare, intr-adevar, intrucat amintirile dor mai putin decat premonitiile.
Scoala de vrajitorie este o carte plina de energie, candoare, farmec, un regal pentru visatori, pentru cei ce simt nevoia sa evadeze dintr-o lume banala si mohorata.
Ioana-Gabriela Gorgoi
[ratings]
Muriel Barbery – Eleganta ariciului
On July 31, 2009 in Literatura contemporana
În spatele unei cărţi frumoase stă uneori o scriitură seducătoare, alteori o aventură nemaipomenită, alteori nişte gânduri tulburătoare, mai mereu ceva care rezonează cu cititorul şi îl inspiră.
Eleganţei ariciului îi lipsesc primele elemente din această listă, dar ajunge cumva la acelaşi rezultat mizând pe două personaje surprinzătoare (Renée, o văduvă portăreasă în aparenţă obişnuită, de 54 de ani, fără şcoală, care ascunde însă de ochii tuturor un spirit elevat, scânteietor intelectual; respectiv Paloma, fetiţa de 12 ani supradotată care se izolează de restul lumii şi decide că în faţa deşertăciunii vieţii singura soluţie logică este cea a sinuciderii), un text simplu şi o idee la fel de simplă, dar irezistibilă – foarte pe scurt spus, aceea că viaţa se justifică prin frumuseţea pe care o putem găsi şi admira de-a lungul ei, indiferent că într-o carte, o floare, un desen manga sau o prietenie.
Peste tot în carte e trădată dubla vocaţie a autoarei, Muriel Barbery – cea de profesoară, iar anume de filosofie. De aici întrebările despre sens, destin, viaţă, de aici tendinţa de a împărţi personajele în tipuri socio-umane, de aici tenta uşor moralistă, de aici prost ascunsul scop didactic al cărţii. Căci toată cartea e în fapt doar un pretext pentru a oferi celor tineri o lecţie – una în afara clasei, una lipsită de orice preţiozitate, una adesea în limbajul lor, dar totuşi o lecţie.
Şi totuşi cartea rămâne agreabilă şi emoţionantă indiferent de vârsta cititorului – la asta concură numeroasele referinţe filosofice, literare, artistice etc., stilul simplu şi atent în care e scrisă, felul ingenios în care discursul se împleteşte cu mai multe fire de acţiune, astfel încât atenţia şi curiozitatea cititorului să fie în permanenţă treze. Există scene pline de umor, altele încărcate de sensibilitate, divagaţii elegante… Apariţia spre mijlocul romanului a unui personaj misterios şi fermecător sporeşte tensiunea, sfârşitul e tragic dar în acelaşi timp rămâne optimist.
O carte de citit… şi mai ales o carte de dăruit.
Gabriel Nita
[ratings]
Patrick Graham – Evanghelia dupa Satana
On July 30, 2009 in Suspans
Îmi doream mult să citesc o carte care să mă ţină lipită de pagini până la sfârşit, care să îmi mă provoace să o “joc” în minte ca pe o piesă de teatru. Întâmplarea face că am dat peste o recenzie scurtă dar care mi-a stârnit interesul şi curiozitatea într-atât încât am purces la a face rost de cartea respectivă.
Am amânat un pic dezvăluirea titlului cărţii (deşi sunt convinsă că nu aţi putut evita să priviţi coperta) pentru că de la prima menţionare şi/sau privire a acestei cărţi, reacţia este una de cel puţin interes, cel mult repulsie.
Când am primit coletul (la locul de muncă – o mică gafă…) curiozitatea mi-a fost mai mare decât răbdarea (deşi ştiam cum arată coperta) şi am deschis-o pe birou, lucru care a stârnit reacţia imediată a colegilor – dezgust, revoltă, priviri piezişe…dar asta este o cu totul altă poveste, despre prejudecăţi şi impresii.
Prezentarea este însă excelentă. Una e să vezi poza pe site-ul editurii şi cu totul alta să ţii cartea în mână – impactul vizual este mare (roşu şi negru se potrivesc de minune cu imaginea de pe copertă şi font-ul ales pentru titlu) dar şi cel tactil căci coperta este dintr-o hârie fină şi aproape mătăsoasă.
Scriu aceste lucruri pentru că lectura acestei cărţi a fost o experienţă care mi-a cuprins toate simţurile, o lectură aşa cum ar trebui să fie toate. Deşi nu sunt vitale, aspectul şi prezentarea cărţii sunt importante, mai ales pentru un cititor pasional şi emotiv.
Inutil să spun că am terminat-o în 3 zile…şi ar fi durat chiar şi mai puţin daca mi-aş fi luat liber ca să o citesc non stop aşa cum aş fi vrut 
dar ştiţi voi cum e cu socoteala din târg, aşa că mi-am petrecut jumătate din săptămână citind şi cealaltă jumătate gândindu-mă la intriga acestui roman incitant.
Ca prim lucru pe care vreau să-l menţionez este că romanul este un thriller şi dacă nu se înţelege de la sine, menţionez şi că este o ficţiune! Şi subliniez acest lucru tocmai din cauza reacţiilor de care vorbeam mai sus, ale celor care judecă o carte…după copertă. De fapt, nu cred să fi citit vreodată un autor cu atâta imaginaţie şi putere de a inventa şi/sau crea personaje şi situaţii care să fie atât de uşor de luat drept reale. Pe tot parcursul romanului, ai impresia ca cineva este martorul acestor evenimente care par a se fi întâmplat în realitate.
Cu cât mai socantă devine povestea şi cu cât mai mult încerci să te gândeşti că nu este decât o operă de ficţiune, cu atât mai mult devine neclar ce este real şi ce este imaginaţie.
Ca să aveţi o idee, declaraţia principală a acestui roman este că diavolul însuşi a pus stăpânire pe lumea (aşa cum o credem noi – creată de dumnezeu acum mult timp), după ce acelasi dumnezeu s-a cam supărat/plictisit şi a plecat îmbufnat la plimbare prin univers, lăsându-şi creaţiile de izbelişte.
Câţi dintre voi gândiţi deja – blasfemie?! Ei bine nu, nu e cazul, vă reamintesc că este o ficţiune! Găsim în ea teorii conspiraţionale vechi de sute de ani, mituri readuse la viaţă, temeri iraţionale şi imagini biblice demistificate. Un criminal în serie depăşeşte bariera timpului şi ajutat de forţele întunericului, face posibilul şi imposibilul pentru a pune mâna pe evanghelia care spune lucrurilor pe nume, care dezvăluie adevărul pe care biserica l-a ascuns atâtea sute de ani. Dumnezeu nu e mort, nici orb, nici surd – pur şi simplu s-a plictisit şi ne-a părăsit. În mare, cam tot ce-i trebuie unui thriller bun, demn de atenţie şi, de ce nu, demn de controverse.
Din cercetările mele reiese că romanul n-a fost încă tradus în engleză (nu ştiu dacă am dreptate), cartea este scrisă în franceză, Patrick Graham fiind un pseudonim, ceea ce explică faptul că, oficial, încă nu s-a revoltat nimeni, că nici o asociaţie creştină nu a cerut încă să fie interzis. Codul lui Dan Brown e bebeluş în faşă pe lângă acest roman pe care, sinceră să fiu, tare aş vrea să-l văd cel puţin la fel de mediatizat.
Nu am rezistat să nu compar romanul cu cel al lui Brown, dar adevărul este că nu sunt in the same league. Acesta are toate ingredientele necesare unui thriller bun si captivant, perfect pentru citit in vacanta sau cand simtiti nevoia să vă recreaţi de la alte lecturi mai solicitante. Îl recomand din toată inima, aşa cum nu am mai recomandat demult un roman, celor care cred in divinitate pentru că le va fi un exerciţiu de credinţă şi celor care nu cred pentru că ii va distra şi ii va provoca la discuţii lungi şi aprinse cu primii.
Diana Borca
[ratings]
Gardner Dozois – The Year’s Best Science Fiction vol IV
On July 16, 2009 in SF
Din punctul meu de vedere, antologiile Gardener Dozois sunt adevărate repere ale modului cum se scrie science fiction-ul în zilele noastre şi cine vrea să cunoască acest lucru îi este suficient să lectureze un asemenea volum, care reprezintă dacă nu o esenţă a SF-ului contemporan, cel puţin o oglindă fidelă a unei pieţe de carte specializată, cea americană, care numai în 2004 a însemnat publicarea a 1417 romane SF, fără să mai socotim antologiile şi miile de texte publicate în reviste. Volumul de faţă este de fapt partea a doua a antologiei numărul 22, publicată în USA în anul 2005 şi care cuprinde 12 autori, mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
Festinul debutează cu Triburile de pa Bela, de Albert E. Codrey, un SF clasic de aventură cu intrigă poliţistă. Autorul este un scriitor full time de fantasy şi horror, din când în când aventurându-se şi pe tărâmurile sefiste. Lucrul acesta se reflectă foarte bine şi în cele 100 de pagini ale acestei nuvele, care abundă de fiinţe belicoase şi crime sadice. Cu toate că povestea are nerv şi logică, calitatea ei nu m-a încântat din 2 motive. Primul, ar fi acela că este scrisă cu fraze scurte, normale pentru un text de aventuri, dar care nu oferă nici un fel de profunzime scriituri. Al doilea, este scena în care personajele autorului nostru rămân fără hrană şi sunt obligate la canibalism. Lucrul este zugrăvit fără nici o emoţie de autor, încât ţi se face rău citind aceste pagini, mai mult din indiferenţa acestuia faţă de încălcarea acestei cutume umane. Singura problemă a tuturor implicaţi în această dramă este dacă carnea de om are gust de porc sau de vită. De asemenea, mesenii care au solicitat o porţie în plus au fost trataţi cu indiferenţă şi acuzaţi de lipsă de respect faţă de semenii lor din farfurie. Triburile de pe Bela a apărut şi într-unul din numerele revistei Sci-Fi Magazin.
Sitka, de William Sanders, este un text prea scurt, doar 20 de pagini, pentru a fi şi bun. Autorul este un specialist în SF, subgenul istorie alternativă, obţinând chiar două premii Sidewise, acordate celor mai reuşite texte de acest gen literar. Sitka este tot un exemplu de istorie alternativă în care războiul rece dintre americani şi ruşi este dus pe cu totul alte coordonate spaţio-temporale şi cu personaje precum Jack London şi Lenin. Ar fi interesant de aflat chimia scrierii acestui mini text SF : poate a fost o comandă a lui Gardener Dozois către Sanders, de a avea o istorie alternativă în volumul său, sau autorul nu s-a mai încadrat în timpul de predare a manuscrisului şi a tăiat finalul… Pentru că este clar că avem de-a face cu un text sefe care nu apucă să înceapă şi se termină brusc.
Iar Leviathanul plânse, de Daniel Abraham, este o nuvelă social science fiction, în care intrăm în viaţa unei echipe de specialişti antitero, prinşi în acţiuni specifice dar şi în scene din viaţa lor personală. Găselniţa succeselor acestei echipe, precum şi a autorului textului de faţă, este sistemul de interconectare a acestora, după o tehnologie sofisitcată, care permite vizualizarea în timp real a celui mai ascuns loc. Lucrurile se complică când echipa ucide, din greşeală o fetiţă iar duşmanul, adică grupările musulmane, reuşesc să se infiltreze în sistemul de vizualizare şi comunicare a acestora, un soi de virus care face ca această fetiţă să apară în toate locurile unde echipa acţionează. Nuvela nu este rea de loc, dar prezentarea realistă a atentatelor, soţia bolnavă incurabil a unuia din personaje, fetiţa ucisă din greşeală, fac pe ansamblu să fie un text mult prea amar la lectură pentru a şi place cuiva. Textul a apărut şi într-unul din numerele revistei Sci-Fi Magazin.
Luptătorii, de Colin P. Davies, este prea scurtă pentru a fi demnă de interes. Înainte de a arunca anatema pe acest text, trebuie să recunosc că există short story, de aceleaşi dimensiuni, remarcabile, din nefericire, nu este cazul celui de faţă, unde o fetiţă şi un bunic ies în largul mării cu o şalupă iar noi aflăm, cu această ocazie, că există demoni şi monştrii în adâncuri, care se luptaseră pentru a apăra Portul de origine. De ce, cum ? Nu vom afla niciodată.
Mayflower II, de Stephen Baxter, este un melange de space & time opera, adică două teme atât de dragi cititorilor şi scriitorilor de SF. Sunt relatate evoluţia şi involuţia unei civilizaţii, la bordul unei astronave, pe parcursul unei călătorii cosmice de douăzeci şi cinci de mii de ani pământeni. Trebuie să recunoaşteţi că trebuie să fii un scriitor cu mult curaj şi experienţă pentru a produce o asemenea realizare literară. Şi Stephen Baxter dovedeşte că le are din plin, inclusiv talent. După un început de acţiune de-a dreptul precipitat, cu o îmbarcare selectivă pe o navă, de pe o planetă ameninţată de o invazie umană nimicitoare, cititorul se aşteaptă să se mai liniştească evenimentele după ce aceasta decolează şi se pierde în spaţiu. Lectura devine însă de-a dreptul stranie când la fiecare pagină afli că pe uriaşa navă au mai trecut câteva sute de ani, iar din trei în trei pagini, s-a mai scurs un mileniu pentru mini civilizaţia aflată între pereţii navei. Destul de greu de digerat o asemenea lectură, cu întrebările pe care ţi le pui, cu suspiciune : sau autorul este prea complex pentru mintea mea, sau am o problemă cu timpul sau, pur si simplu, limitele spaţiului cosmic sunt prea mari pentru a le înţelege.
Călărind bivolul alb, de Caitlin R. Kiernan, este o nuvelă SF care ne aruncă, fără prea multe discuţii, într-un prezent-viitor cenuşiu, alături de un personaj principal deja clasic, aproape tocit de miile de apariţii în romane şi filme : agentul detectiv alcoolic, ratat, doar cu puţin mai bun decât personajele negative. Nuvela este o distopie bine impregnată cu elemente biopunk, care se citeşte cu plăcere de la cap la coadă, dacă îţi place atmosfera sulfuroasă a la Blade Runner. Din tot ce am citit până în acest punct al antologiei, este cea mai bun text.
Dragonii din vâlceaua adâncă, de Robert Reed, este un text SF care are meritul de a mulţumi pe toată lumea care citeşte această antologie. Este science fiction, dar şi fantasy, luând în consideraţie dragonii care apar destul de des de-a lungul întregii istorii. Este istorie alternativă SF pentru că ne prezintă un western american cum nu a existat niciodată, dar şi un posibil viitor fantasy al Americii, dominat de dragoni resuscitaţi., după cum dau de înţeles ultimele rânduri ale povestirii. Robert David Reed scrie mult şi bine, în 2006 a câştigat un Hugo pentru nuvelă şi fiind născut în 1956 mai are ceva vreme la dispoziţie pentru noi realizări sefiste.
Oceanul orbilor, de James L. Cambias, ne aruncă direct în apele reci ale oceanului, într-un SF clasic, construit în jurul ideii întâlnirii cu o altă civilizaţie, de data aceasta fiind vorba de ilmatarani, fiinţe submarine. Lectura este agreabilă poate şi pentru faptul că lumea subacvatică are un farmec aparte şi oferă un tonus de vacanţă. Trama este construită pe o anecdotă destul de simplă : cercetătorul uman care pătrunde în lumea interzisă a unei civilizaţii subacvatice şi care, în final, este “pescuit” de aceştia şi disecat pe viu, prin tăierea costumului de scafandru (chiar dacă era unul foarte special) şi apoi a pielii umane, un lucru complet de neînţeles pentru fiinţele peşte, care nu pot pricepe cum o fiinţă poate fi alcătuită din două straturi atât de diferite.
Grădina, o idilă science fiction Hwarhath, de Eleanor Aranson am înţeles că este un text care face parte dintr-o serie intitulată Hwarhath. Sincer nu am reuşit să citesc decât câteva pagini şi este singurul caz în care nu am reuşit să duc un text până la capăt din cele 4 antologii Gardner Dozois, publicate de Nemira. Trebuia să se întâmple şi aşa ceva. Textul m-a îndepărtat complet prin stilul de poveste pentru copii şi zugrăvirea unei lumi pseudo feudale de homosexuali. Cu-i place aşa ceva, îi urez lectură plăcută.
Alegere profitabilă, de Peter F. Hamilton, ne oferă posibilitatea lecturii unui altfel de SF, chiar dacă poate fi încadrat în sub genul social science fiction, în care evenimentele se petrec aproximativ în zilele noastre, printre întâmplări cotidiene obişnuite, într-o Mare Britanii în care poporul englez emigrează în masă, pe o altă planetă, prin intermediul unei găuri de vierme, construită de un om de ştiinţă. Povestea este dulce amară, umoristică la prima vedere dar cu o anumită doză de tragism tipic englezesc.
Sisif şi străinul, de Paul Di Filippo, este o povestire care aparţine în mod evident sub genului istorie alternativă, avându-l ca personaj principal pe Albert Camus, de data aceasta înalt funcţionar în cel mai puternic stat al lumii : Imperiul francez. Acest subgen SF oferă de fiecare dată trame spectaculoase, cu condiţia ca autorul să fie talentat, Paul Di Filippo fiind unul dintre ei.
Triptic cu mine şi ea, de Paul Melko, este un text scurt dar dens, construită pe tema destul de uzitată a universurilor paralele. Personajul principal nu are nimic din erou, el se mulţumeşte cu o existenţă banală prin aceste universuri asemănătoare, mulţumindu-se doar să copie melodii şi povestiri dintr-un univers şi să le vândă în altul. Acest plagiat mărunt poate fi însă un punct de plecare pentru o adevărată discuţie privind pirateria pe internet şi respectarea drepturilor de autor în universuri paralele. Evenimentele se precipită când într-unul din universuri, personajul nostru este martor la răpirea unei fetiţe. Renunţând la comoditatea unei vieţi între universuri, se implică în salvarea fetiţei şi precum era de aşteptat, reuşeşte cu succes, ca să zic aşa.
Invetiţii, de Walter Jon Wlliams mă aşteptam să fie un text de nota zece, luând în considerare că citisem de acelaşi autor The Green Leopard Plague, care obţinuse Nebula în 2005. La pomul lăudat să nu te duci însă cu sacul, spune un vechi proverb. Din punctul meu de vedere, este cea mai “scorţoasă” nuvelă SF pe care am citit-o vreodată. Dacă The Gree Leopard Plague este o superbă poveste cu conotaţii genetice spectaculoase, de data aceasta avem de-a face cu câţiva ofiţeri scăpaţi parcă de prin Războiul stelelor, echipaţi în uniforme scrobite, respectând reguli cazone stricte, visând doar înaintări în grad, îmbogăţire rapidă şi trecerea într-o castă superioară. Toate acestea, în timp ce navigau cu nave căptuşite cu lemn scump şi pietre preţioase. Autorul mai drege busuiocul când personajul său principal ajunge pe o planetă a cărui conducător este suspect de deturnare de fonduri. Lucru care se confirmă şi urmează ceva lupte pe care omul nostru le câştigă spectaculos reuşind să atingă ţelurile înalte de care aminteam mai înainte, pe toate o dată, adică la pachet.
Volumul se încheie cu Sinteza 2004, o retrospectivă a publicisticii sefiste americane, în principal, şi anglofile, în general. Pentru un fan SF este un adevărat filon de date şi informaţii privind acest gen literar, despre care unii spun că este ameninţat cu extincţia, alţii că este asimilat încet de către fantasy, un fost sub gen SF, care de câţiva ani l-a depăşit cantitativ. Datele prezentate în această retrospectivă editorială SF, dau de înţeles, că genul este în plină diversificare publicistică : internet, carte, revistă, cu câteva mii de titluri publicate, imposibil de citit de un singur om. Dacă cifrele vehiculate par destul de optimiste pentru orice fan şi chiar editor SF, mai trebuie amintit că în afară de extincţia prin dispariţie mai există o formă a acesteia prin disoluţie. Timpul va hotărî viitorul. Până una, alta, avertizăm imperativ editura Nemira că aşteptăm şi alte volume The Year’s Best Science Fiction ! Vă rugăm frumos !
Nicolae C. Ariton
[ratings]
