Arhive din March, 2008
Carl Hiaasen – Bufnita
On March 12, 2008 in Junior
Ed. Nemira
Colectia NemiraJunior
Dupa finalizarea lecturii, am descoperit ca aceasta carte, prin suspansul sau, poate fi citita la fel de bine atat de catre copii, carora le este dedicata, dar si de adulti.
Surprizele se tin lant, autorul nemaitinand sa ne plictiseasca prin introduceri siropoase, insa descrierile se fac riguros, la obiect si pe parcurs. Nu este de mirare ca a fost apreciata de 12 ori prin premii internationale!
Cartea prezinta doua planuri de naratiune ce se vor intersecta in repetate ori si are loc intr-un oras linistit din statul Florida.
Primul plan, cel al personajului principal, Roy Eberhardt, un baiat proaspat venit in Coconut Cove impreuna cu familia sa. Baiatul este suparat pentru ca tatal sau, de profesie agent federal, era nevoit sa se mute deseori, insa cel mai incomod era faptul ca au parasit tinuturile muntoase si fermecatoare ale statului Montana unde Roy descoperise frumoasa si diversificata natura.
Cu toate acestea, Roy trebuie sa faca fata altor probleme care apar la noua sa scoala, cea de integrare in comunitatea de elevi. In autobuzul scolii, inca din prima zi, are de-a face cu o matahala de baiat, Dana Matherson, care il si porecleste “vitelus” sau “Tex” din cauza locului dinspre care venea, dar reuseste sa isi faca un prieten in autobuz, Garrett, un elev mediocru si foarte popular in scoala Trace Middle. Ca a devenit sacul de box al unei matahale nu ii distrage atentia atat de puternic cat un lucru ciudat din afara autovehiculului: un baiat descult aproape de varsta lui alerga pe strada, fara rucsac sau carti la indemana.
Inca din a doua zi, isi propune sa afle de ce acel baiat alerga bezmetic fara incaltaminte pe strada, insa in zona in care il zarise descopera doar un santier in devenire. Enervat peste culme de Dana, Roy il loveste atat de tare, incat Dana ramane acasa pentru a se recupera, iar eroul nostru are interdictie de a folosi autobuzul scolii timp de doua saptamani. Roy se decide de a-i cere scuze Danei printr-o scrisoare, insa aceasta nu face altceva decat sa alimenteze ura deja creata a namilei.
Cel de-al doilea plan, se petrece pe santierul descoperit de Roy, unde trebuia sa se construiasca un nou restaurant si cel de-al 469-lea din lantul distribuitorilor de clatite “Mama Paula”. Seful santierului, Leroy Branitt, poreclit Curly, se vede in fata unui mister greu de rezolvat: cineva a scos toti tarusii de marcare a santierului.
Asadar, politia este chemata, iar ofiterul Delinko este trimis sa rezolve cazul. Astfel ca Delinko face de straja noaptea urmatoare, insa adoarme la volan si este trezit dimineata de catre seful santierului ce il anunta ca cineva tocmai i-a vopsit masina de patrulare cu vopsea neagra pe geamurile laterale si pe cel din spate. Acest fapt hazliu intra in ochii presei, iar ofiterul este pedespsit sa ramana la munca de birou, doar ca intrigat de caz si dorind sa isi stearga pata ce ii umbrea dosarul sau de a deveni la un moment dat detectiv, acesta incepe sa inspecteze satierul din cand in cand.
Ce se intampla mai apoi: daca Roy reuseste sa ii faca fata Danei cand acesta se intoarce la scoala plin de razbunare; daca Roy isi face alti prieteni; daca Roy descopera misterul ce il inconjoara pe baiatul fara adidasi; daca infractiunea de pe santier este rezolvata pana la urma de catre ofiterul Delinko, cum va fi inaugurat pana la urma restaurantul “Mamei Paula” si ce legatura are toata aceasta poveste cu titlul cartii, “Bufnita” ramane sa vedeti voi, insa ca cititoare a numeroase carti, aceasta as recomanda-o tuturor tinerilor adolescenti, foarte activi, care nu au stare sa citeasca o carte cap-coada, dar si parintilor nostalgici dupa o copilarie plina de nazdravanii aventuroase si pline de suspans.
Aura Popa
[ratings]
James Herbert – Sobolanii
On March 05, 2008 in Suspans
Trebuie sa recunosc ca in ceea ce priveste literatura horror sunt un mare fan al lui Stephen King, dar romanul lui James Herbert, „Sobolanii”, nu mi-a inselat asteptarile, fiind unul dintre cele mai bune in literatura de gen.
Romanul publicat pentru prima data in 1974, fiind si debutul autorului, prezinta o Londra a anilor ’70 invadata si terorizata de o specie mutanta de sobolani, mult mai mare si mai inteligenta, rezultata in urma radiatiilor nucleare. James Herbert trateaza una dintre cele mai mari temeri ale omenirii, sobolanii, punand-o intr-o lumina noua mai infricosatoare ca niciodata.
Desi nu are profunzimea romanelor lui Stephen King, „Sobolanii” este o poveste extraordinara, foarte bine scrisa. Actiunea romanului se desfasoara rapid, intens, autorul reusind sa ma tina captivat pe toata durata lecturii. Iar daca aici adaug si suspansul pe care James Herbert il creeaza, paginile volumului s-au intors parca de la sine. Foarte bine realizate sunt si scenele ce surprind atacurile sobolanilor, aproape vizuale, iar violenta si duritatea lor contribuie din plin la atmosfera cartii. Mi-au placut foarte mult scenele din metroul londonez, de la gradina zoologica sau de la cinematograf. De asemenea finalul romanului este foarte interesant, surprinzator.
Ca un punct slab, mai bine spus o inconvenienta decat un punct slab, personajul principal este caracterizat si dezvoltat la fel de mult cu alte personaje ce apar mult mai putin in poveste, ma refer la prima aparitie in roman, Henry Guilfoyle, la una dintre victimile din cimitir, Mary Kelly sau eroul din metrou, Henry Sutton.
De exemplu eroul principal beneficiaza doar de un nume, Harris, pe cand acestia au si nume si prenume, iar trecutul lor este tratat cu aceeasi atentie, cu toate ca celelalte personaje rezista doar pe parcursul catorva pagini. Dar, in ciuda acestui fapt, autorul creeaza un roman horror excelent, unul dintre cele mai bune din toate timpurile. Si in ciuda celor peste 30 de ani de la aparitie isi pastreaza actualitatea, indeplinind cu usurinta cerintele romanelor moderne. Poate doar daca ar fi fost publicat in zilele noastre volumul ar fi numarat mai mult de 200 de pagini.
Romanul „Sobolanii” mi-a oferit o lectura captivanta, foarte placuta si avand in vedere, ca face parte dintr-o trilogie, fiind urmat de romanele „Lair” (Vizuina) si „Domain” (Domeniu), astept cu nerabdare publicarea lor, poate chiar si a romanului grafic, „The City” (Orasul) ce continua trilogia.
Recomand cu caldura acest roman atat fanilor genului cat si celorlalti cititori, acordandu-i nota 8 din 10.
Mihai Adascalitei
[ratings]
Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
On March 04, 2008 in Carti, Romanul de dragoste
Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
Doua ipostaze, „bine” si „rau”.
Dincolo de ele, sau de undeva din mijloc, doua stiluri transpar. Diferite. Unul tehnic, analitic, bine documentat, pertinent. Celalalt – sensibil, putin ludic, cu ancorari zdravene in „altceva”, „altcandva” si „altcumva”.
O incercare de incadrare, de definire, de clasare. O alta incercare, de transcedere, de asumare constiincioasa si personalizata, usor eufemizata. Cuminte, cateodata. Razvratit, de cele mai multe ori.
Si totusi evidenta nu e deloc ignorata, ea tasneste mereu de sub randuri. Ne-am resemnat cu ea. Ne face insa bine sa stim ca se poate si altfel. Ne face bine sa stim ca a existat, candva, macar o pornire aparte. Conturata sau nu, un simplu fum sau intamplare, e inca vie intre paginile inchipuite ale mintii noastre. Si asta ne face mai bogate.
Subiecte aparente – iubirea, femeia, barbatul, viata. Idee subterana: o cautare a sinelui, o pendulare intre vis si experienta, intre perspective de invidiat si desert in suflet. Nimic nu e bine, nimic nu e rau. Doar este. Si asta conteaza, imens.
Diversiune, peripetie, hazard. Lume contemporana, labirint si simtire. Multa simtire.
Doua experiente distincte, un psiholog si un jurnalist. Complementare. Benefice.
Cum e femeia care isi insuseste problematica din carte? Expansiva, acaparatoare, bine ghidata sau pur si simplu o mica rozatoare de birou, rosind amarnic in fata unui banal articol despre sex…
Titlurile capitolelor, trimiteri catre cultura larga – carti notorii, zicale si citate. Abordabile. Universale. La fel si experienta. Si tumultul.
Idealul ma poate insoti pe drumul instrainarii mele de emotia reala, imi poate oferi protectie si confort, nu ma cearta cand vin prea tarziu de la serviciu si sa multumeste cu intalniri fugare, printre crampeie de vise razlete. Ma lasa sa-l accept, sa-l recreez, sa-l compar. Si e bine. Sau e rau. Nu conteaza. Dincolo de asta, doar regasirea. Ca despre ea vorbim atat.
Alina Calin
[ratings]
