Am citit aceasta carte pentru ca am auzit din n surse ca este o carte buna, dintr-o serie celebra, cu caractere complexe, cu intriga pe mai multe planuri si asa mai departe. Despre George R.R. Martin numai de bine.
Sincer am fost dezamagit de carte. Suficient de dezamagit cat sa nu mai citesc si continuarile. Autorul nu mi s-a parut genial asa cum mi-a fost laudat. Nu am simtit emotia unei carti bune, cum simt de fiecare data cand (re)citesc Dune. Dimpotriva, mi-a lasat o senzatie de comercial si un pic prea fericit din condei cand vine vorba de sexualitate (impresia asta mi s-a accentuat dupa ce am citit si “Zburatorii Noptii”, desi ar putea sa fie doar clasicul sex sells).
De ce nu mi-a placut? Pentru ca personajele alea complexe si reale sunt total unidimensionale si rupte de realitate. Exemple? Viserys Targaryen – nu are nici o idee pe ce lume este. Sau Eddard Stark care este un om dintr-o bucata, este romantic, loial si toate cele, dar este prea exagerat. Cand vad ce face ma simt ca intr-un film d-ala horror de mana a doua cu personajele care intra intr-o casa bantuita, se despart, dupa care fiecare isi gaseste moartea intr-un fel cat se poate de stupid.
De fapt paralela asta cu filmul horror este perfecta pentru a descrie senzatiile prin care am trecut citind cartea asta. Pur si simplu am fost frustrat. Esti pus in fata faptului implinit, in fata unor situatii care nu se pot schimba. E ca si cum strigi la ecran in timpul filmului “NUUU, nu intra in camera aia, o sa mori!” desi vezi clar ca personajul intra acolo. Sunt prea multe scene in carte care te “epuizeaza” si te fac sa realizezi ca asta urmareste de fapt cartea, sa stoarca emotii din tine. De fapt este chiar reusita la capitolul asta dar mie nu imi place.
Ah si intriga pe mai multe fire narative? Are sens daca firele respective se intrepatrund. Daca intreaptrunderea lor vazuta de la distanta formeaza o imagine placuta. Aici nu simt asta. Sunt mai degraba niste autostrazi in directii diferite care nu se intersecteaza dar exista un drum mic de tara care le leaga.
In incheiere – este pacat ca Nemira nu publica si in limba engleza (sau nu stiu eu). De multe ori textul in engleza are alta savoare, poate schimba total modul in care citesti si intelegi un paragraf sau chiar si cateva cuvinte. De exemplu “A Game of Thrones” exprima mai clar ideea de bataie pe tron, competitie, lupta (unii fairplay, altii mai putin); este un titlu foarte bine ales de autor si suna bine. In romana “Urzeala Tronurilor” pur si simplu nu este la fel.
Dupa ce am citit aceasta recenzie, sincer chiar nu as citi cartea. Pare ca un film horror cu buget mic….
Din fericire am citit cartea inainte sa citesc aceasta recenzie, si pot sa spun ca nu sunt deloc de acord cu recenzia. Cartea este una exceptionala, cu multe intrigi care te fac sa vrei sa citesti mai mult. O recomand tuturor.
si mie mi se pare un autor supraevaluat. mie totusi mi-a placut cartea, suficient sa continui si cu Inclestarea Regilor. Imi place sa o citesc asa insa: 100 de pagini azi, 50 maine, 100 poimaine etc. Adica nu pot citi prea mult intr-o zi, ca mi se pare plictisitoare. E cartea unde se intampla o groaza si in acelasi timp nu se intampla nimic. Nu exista perioade de crestere si descrestere a ritmului sau a evenimentelor, ci pare o neverending story, tradari, crime, batalii, politica, totul la infinit.
Mie nu mi se par asa necredibile personajele, mie mi se pare ciudat ca toti din cartea asta vor sa fie regi. Adica am inteles, unul, doi, dar chiar toti? si toti sunt dispusi la orice pentru asta. Il exceptam pe Jon Snow ca ala e la zid, dar in rest zici ca altceva nu au in cap.
Si mi-ar fi placut sa existe ceva cu adevarat fantasy, niste magii ceva. Dar nu e o carte rea, doar ca nu ma incita la recitire, iar pt mine asa se categorisesc cartile, alea pe care le citesc de nu stiu cate ori si pe care le consider extraordinare si alea pe care le citesc o data si gata, care sunt carti bune.
Adauga un comentariu