S-au spus multe cuvinte despre Julian Barnes si se vor mai spune. Am descoperit cu placere pe nemirabooks.ro la doar cateva zile de la lansarea cartii “Sentimentul unui sfarsit” doua si apoi trei recenzii – una mai buna ca alta. Imi vine greu sa gasesc ceva ce nu s-a spus deja, ceva care sa va starneasca curiozitatea pentru a va apropia de aceasta carte. Merita sa va pierdeti pentru cateva ore intr-un univers paralel in care veti regasi raspunsurile autorului secondate de o “tema acasa”.
Pentru Julian Barnes cuvintele au o importanta deosebita, importanta ce va scapa multor cititori ai unui timp mult prea dezarticulat prin acceleratia ce i-o imprimam chiar noi. Chiar daca nu va atrage atentia fiecare cuvant, si fiecare alaturare de cuvinte ele incarca cu sensuri voalate cartea pagina dupa pagina. “Sentimentul unui sfarsit” nu e totuna cu “Sentimentul sfarsitului”. Barnes nu vorbeste despre sfarsit, despre acel sfarsit ci despre un sfarsit.
Fiecare zi, fiecare ora ne aduce mici sfarsituri. Continuitatea timpului insa ne face sa nu le observam decat pe cele cu adevarat importante, cele care lasa urme adanci in noi. Ar fi absurd sa ne “oprim” viata cand nu mai avem lapte in frigider sau cand se ofileste o floare. Suntem impinsi de la spate sau ne impingem singuri de la spate si filtram (poate prea mult) din lucrurile care ar trebui sa ne faca atenti.
Cand ajungem insa la batranete, culmea, ne facem timp sa retraim aproape totul incercand sa vedem unde am gresit si ce am facut bine. Devenim atenti abia atunci cand nu se mai poate schimba nimic. Gresim acum ca peste cativa ani sa putem regreta. E un ciclu din care nu putem sa ne eliberam. Suntem niste mici Sisifi a caror pedeapsa e insasi viata. Fiecare alegere facuta inchide alte zeci care ar fi putut deschide sute ce la randul lor s-ar fi deschis in mii de oportunitati. Cand toate alegerile noastre se opresc, la batranete, revenim insa la fiecare raspantie a trecutului incercand sa aruncam priviri mai lungi in toate directiile.
Pentru Tony Webster, personajul principal al cartii, nu prezentul este cel ce e important ci trecutul. Ce poate face un om cand este fortat sa se intoarca in trecut si descopera ca prezentul incepe sa se “destrame” din cauza unor lucruri ingropate dar iesite la suprafata in urma unor mici cutremure? Ce este ziua de azi daca toate zilele de ieri ce te-au adus pana azi nu mai inseamna ce insemnau?
Au oare sentimentele o memorie proprie sau noi suntem cei ce gravam in ele trecerea timpului si odata cu ea schimbarile inevitabile de tonalitati si interpretari? Suntem condusi de sentimente sau le modelam dupa propriile noastre nevoi? Putem inchide intr-o camaruta a inimii o stare ca peste ani si ani sa o regasim in acelasi loc, neschimbata desi noi inevitabil, ne-am schimbat?
Nemira ne invita prin “Sentimentul unui sfarsit” la o vacanta departe de tumultul vietii cotidiene. O scurta pauza pentru sufletele noastre la sfarsitul careia vom privi in jurul nostru cu ochi mai atenti (poate). Nu cred ca exista persoana care sa nu se fi plans ca nu se mai inventeaza nimic, ca nu se mai descopera nimic. Barnes ne ofera sansa de a ne descoperi pe noi insine, prin cuvinte.
Adauga un comentariu