Pentru mine, scriitori ca Philip K. Dick, Roger Zelazny, Ursula K. LeGuin sau Norman Spinrad au urcat stacheta undeva dincolo de capacitatea de intelegere fara a depune un efort considerabil. N-am luat insa in calcul ca exista o mare diferenta intre adolescentul de 14-16 ani ce incerca sa devoreze SF fara sa-i pese ce teme erau abordate si… eu, cel de azi. Fara doar si poate ca 10-12 ani arunca o cu totul alta lumina asupra cuvintelor, ideilor filozofice sau pur si simplu asupra firului narativ.
Incepeam lectura “Timpului dezarticulat” cu o stare de usor disconfort. Ca sa-mi placa o carte ea trebuie sa se citeasca aproape singura si ma “temeam” de “gabaritul” lui Philip K. Dick. Ma temeam ca lectura va fi greoaie si nu voi reusi sa inteleg povestea. Spaime adolescentine, poate, pe care eram dispus sa le infrunt. De la primele pagini m-a cuprins un sentiment de usurare: “Timpul dezarticulat” m-a cucerit. Paginile curgeau una dupa alta si pe masura ce actiunea se indrepta spre punctul culminant imi venea din ce in ce mai greu sa pun cartea pe noptiera incercand totusi sa nu exagerez cu o “supradoza”.
Tema timpului in literatura si cinematografia SF are o larga abordare. Paradoxul gemenilor si calatoriile spatiale, lumi paralele, salturi in timp (trecut sau viitor) si, nu in ultimul timp, alterarea prezentului prin schimbari temporale. Ma asteptam oarecum la orice insa daca Philip K. Dick ar fi scris intr-o maniera previzibila probabil ar fi fost doar un adolescent ce se pricepe mai bine sa citeasca SF decat sa-l scrie.
“Timpul dezarticulat” este in esenta o suprapunere a Jocului lui Ender peste Truman Show (filmul ce l-a avut in rolul principal pe Jim Carrey). Avand in vedere ca “Timpul dezarticulat” a fost scrisa in 1959 eu imi voi lasa mintea sa speculeze ca un sambure aruncat de Philip K. Dick ar fi putut sa rodeasca ani mai tarziu in cele doua noi creatii.
Ragle Gumm isi duce existenta linistita intr-un timp fara probleme, intr-o America aflata la inceputul programelor spatiale, intr-o America aflata sub amenintarea constanta a rachetelor/bombelor ce pot fi lansate oricand de dusmani. Ragle Gumm bea bere calda si incearca in fiecare zi sa descopere raspunsul intrebarii “Unde il gasim maine pe omuletul verde?” un joc national ce se desfasoara in ziare. Ragle Gumm insa nu stie ca in jurul sau a fost construit un intreg univers personal si uita (iar si iar) ca este cel mai important om al “Singurii Lumi Fericite”.
Insa cand timpul incepe sa se dezarticuleze viata insasi incepe sa-si piarda consistenta.
De cate ori poti visa acelasi vis? Cat timp poti fi amagit de o iluzie? Suntem noi cei ce ne controlam cu adevarat destinele?
Ce se va intampla insa daca Ragle Gumm va afla raspunsurile acestor intrebari?
Va invit sa cititi “Timpul dezarticulat” pentru a afla raspunsurile lui Philip K. Dick. Sunt sigur insa ca raspunsurile lui vor da nastere la alte intrebari. Cine poate raspunde la cele din urma… doar noi putem hotari.
Adauga un comentariu