Problema: la cartile deosebite cum numai dupa o perioada lunga apuci sa le citesti este foarte foarte (am zis foarte ?) greu sa scriu o recenzie cat de cat apreciabila mie insumi in primul rand.
Dar din cauza ca pret de cateva zile (5) m-a furat din cotidian, acel loc gri si apos din vremea noastra, mi-a prins inima, ochii (ei se mai plang din cand in cand-cer cate o pauza), sufletul pe taramuri cum numai cartile le poseda, datoria s-a transformat in placere.
De citit am terminat acum doua zile dar desi ieri nu am deschis-o, nu cred ca este necesara multa imaginatie si un nivel inalt de IQ la ce m-am gandit eu toata ziua, cine stie poate si noaptea, dar nu comentez, cu subconstientul nu se stie. Banuiesc si probabil aveti dreptate.
„Cartea copiilor” are in jurul ei acel mister de aurora ce porneste din arhitectura cartii, saga de familie ce presupune o lunga cronologie de viata dar si un reusit puzzle intr-un decor temporal cel putin inteligent ales, daca nu extrem de potrivit pentru a fi si oferi o poveste. Si ce poveste! saga autoarei nu are un personaj central sau predominant iar desfasurarea ei este una calma, exact ca suspansul oferit de o linie dreapta, la trecerea timpului, urmarind 2-3 personaje in care fiecare personaj este o familie numeroasa.
Mater si Pater familiei Wellwood isi duc viata idilica alaturi de copiii lor. Ea, o autoare de carti pentru copii, reprezinta tipul feminin care incepe sa se impune si demonstreaza ca alaturi de barbati si femeile sunt si vor deveni mai importante in societate, rolul lor va pronunta tot mai puternic caracterul viitor. Interesant este si cum ea se foloseste de propii sai copii pentru modelele ei de personaje.
Antonia S. Byatt ma bucur ca a decis sa umanizeze un numar ridicol aproape de mare al personajelor care sa ofere caractere diferite cu probleme diferite si bucurii asemanatoare. Poti observa cu usurinta cum in fundalul romanului a expus un tablou politic si artistic a vietii batranei Europe, cum cele doua influenteaza indivizii in mod diferit si cu siguranta atat de asemanator.
Plina in descrieri, aproape ca stilul baroc, nu iti fura atentia de la trairile eroilor cotidieni si sa ofer inca un moment de sinceritate, o astfel de naratiune care curge incet nu te inunda cu detalii artificii, ci demonstreaza ca un detaliu nu este un actor mincinos, el este un martor cu importanta unui personaj marcant al cartii.
Cat timp citesti si literele se transforma in cuvinte, cuvintele ce devin propozitii si propozitiile se maresc in fraze, cartea devine o lume apusa ce reinvie cu ajutorul glasului cerebral si pulsului emotiv al fiintei tale si incepi sa realizezi ca o astefel de carte devine o felie imensa din tortul numit viata. Pofta la lectura.
Adauga un comentariu