Ce te poate împinge să curmi o viaţă?
Comisarul Montalbano investighează cazul frumoasei blonde Michela, găsită goală, moartă prin sufocare, în vila sa cea nouă, pe care o renova. Toate indiciile duc spre Maurizio Di Blasi, un obsedat, pe care un poliţist local l-a împuşcat. Când mafia intervine şi chestorul cel nou, cu care nu reuşeşte să se înţeleagă, îi ia cazul, Montalbano continuă cercetările pe propria răspundere.
În acest volum, comisarul este depăşit de problemele personale, sentimentale şi profesionale.
Salvo Montalbano, în drum spre o înmormântare de la care nu putea lipsi, are un mic accident. Maşina lovită de el şi parcată pe marginea străzii, în faţa unei vile somptuoase, nu stârneşte interesul nimănui. Comisarul lasă numărul de telefon notat pe o hârtie, sub ştergător. Nu se întâmplă nimic nici în următoarele ore. Din instinct, revine seara târziu, pătrunde în casă şi găseşte cadavrul unei tinere superbe, a cărei dispariţie nu fusese anunţată de nimeni.
Încearcă să ia legătura cu toţi cei apropiaţi Michelei Licalzi, victima. Când îi anunţă soţul, acesta nu are nicio reacţie. Află ulterior că mariajul celor doi a fost aranjat, soţul ei, un doctor cu renume, care profesa în Bologna, mult mai în vârstă decât ea, s-a căsătorit de gura lumii, iar ea avea nevoie de o casă şi a dorit să locuiască în Sicilia.
Salvo o cunoaşte pe cea mai bună prietenă a Michelei, Anna, profesoară de fizică, o tânără brunetă, la farmecele căreia nu reuşeşte să rămână insensibil.
Ce pot avea în comun o crimă, o vioară, un comisar care investighează pe cont propriu şi mafia, care doreşte să ajute la soluţionarea cazului?
Culoarea locală, siciliană, savoarea ambientului şi a limbajului redată întocmai, comisarul plin de sarcasm, corectitudinea şi îndârjirea sa, toate acestea fac din romanul lui Camilleri, unul de referinţă pentru iubitorii de gen.
La Repubblica, al doilea cotidian de interes general din Italia, afirmă că „astăzi, când vorbim despre romanul noir italian, vorbim despre Andrea Camilleri şi seria COMISARUL MONTALBANO, devenită între timp şi un serial TV de mare succes”.
Material scris de Sandi


Coincidenta … sau nu!
Astazi am terminat de citit aceasta carte si m-a impresionat la fel de mult ca si “Hotul de Merinde” de acelasi Andreea Camilleri. Imediat am intrat oe internet sa vad ce alte carti din aceeasi serie au aparut la Nemira. Astfel am gasit “Cainele de Teracota” si “Excursie la Tindari”.
Hotarat sa le cumpar am vazut si varianta cu scrierea recenziei la o carte. Am ales astfel sa impartasesc placerea mea si cu alti cititori de romane politiste si dupa ce am terminat de scris am observat ca era tot azi scrisa o recenzie profesionista in legatura cu aceasta carte.
Cred ca recenzia mea nu va fi publicata pe site dar o iau ca pe un bun exercitiu de scriere, compunere si “publicare”.
Poate recenziile la urmatoarele carti citite vor avea mai multe sanse.
Adauga un comentariu