Primul lucru pe care îl pot spune despre Sentimentul unui sfârșit este că, odată ce iei cartea în mână, nu o lași jos până nu o termini. Nu ai cum să-l lași pe Tony Webster singur cu „gașca” de prieteni din liceu, cu Adrian, noul intrus în gașcă, cu complicata iubită, Veronica. Îți dorești să-l însoțești peste tot și oricând, în trecut, în prezent, ca să încerci și tu, împreună cu el, să dezlegi toată „istoria”, toate „evenimentele istorice” pe care le trăiește, toate acumulările și „tulburările grave” din care el, Tony, va ieși „învingător” sau „învins”?
Cel mai mult m-a impresionat să descopăr un personaj ca Tony Webster, care seamănă mult cu noi toți: își pune aceleași întrebări existențiale, se confruntă cu aceleași provocări, are orgolii, este complexat de tipi precum Adrian, dar care, spre deosebire de mulți dintre noi, are curajul să recunoască că se simte „mediu” și să se „autoconserve” luându-se „la mișto”. Dar ce va fi până la urmă cu Tony, ce îi rezervă viața odată ce finalul se apropie?
Nimic nu este previzibil. Nimic nu intră pe un făgaș firesc, viața nu se așază cuminte pentru Tony nici acum, când, ajuns la o vârstă la care te aștepți să îl vezi plimbându-și nepoții în parc sau să afli la ce concluzii a ajuns un bărbat cu atâta experiență de viață, el încă mai caută răspunsuri la întâmplări, episoade din viața sa pe care nu le înțelege. Deci, nu vă așteptați să primiți răspunsurile pe tavă de la Tony nici când acesta ajunge la vârsta senectuții!
Mai degrabă, pregătiți-vă să-i fiți alături pentru că, mai ales acum, are parte de revelații existențiale care-l fac să treacă de la îndârjire și neîmplinire la remușcare, durere, la sentimentul neputinței de a mai schimba ceva, la sentimentul faptului că a ajuns la final, și nu la finalul unei vieții în care a greșit și nu a înțeles multe lucruri, ci la finalul posibilității de a trăi altfel. Deci, ce va face Tony mai departe, va reuși să înțeleagă, să vadă totul așa cum este de fapt?
Nu am putut lăsa cartea din mână tocmai pentru că m-am străduit și eu să înțeleg și să descifrez cu Tony toate episoadele inedite, pline de suspans prin care trece, m-am simțit și eu, alături de el, buimăcită și mustrată de Veronica, care, iată, revenind în viața lui, face ca totul să devină și mai incredibil și, totuși, cât de logic! Deci, până la urmă, a fost Adrian tipul superior de care să te simți complexat, a fost sinuciderea lui alegerea unei „ființe inteligente”, iar Tony, tipul mediocru pe care nu-l poate răni nimeni și nimic? Vă las pe voi să înțelegeți citind o carte care curge lin, pe care o citești dintr-odată, dar care te pune pe gânduri și care te face să-ți iei propria viață la întrebări pentru că, citind-o, îți dai seama că oricât de prudent ai trăi, viața tot o să ți se întâmple!
„Ce știam despre viață – eu, care trăisem atât de prudent? Care nici nu câștigasem, nici nu pierdusem, ci pur și simplu lăsasem viața să mi se întâmple? Care avusesem ambiții obișnuite și mă acomodasem mult prea repede cu neîmplinirea lor? Care evitasem să fiu rănit și numisem asta insinct de supraviețuire? Care-mi plăteam facturile și rămâneam în relații bune cu toată lumea atât cât era cu putință; pentru care extazul și disperarea au devenit în scurtă vreme doar cuvinte citite cândva în romane? Eu, ale cărui autodojeniri nu produceau niciodată durere de-adevăratelea?”
Acestea sunt câteva din întrebările pe care ni le punem cu toții, iar Sentimentul unui sfârșit nu se sfiește să le rostească pe șleau prin Tony. Romanul acesta nu se sfiește să ne dezvăluie exact așa cum suntem, vulnerabili și fragili, în ciuda tuturor aparențelor, luați prin surprindere de noi înșine, de alegerile noastre, de sentimentele noastre și, bineînțeles, de toți cei care ne alcătuiesc, într-un fel sau altul, viața.
Adauga un comentariu