Într-un ritm calm, lipsit de fluctuațiile extreme care inundă din toate direcțiile beletristica din ziua de astăzi, “Sentimentul unui sfârșit” îl prezintă, dacă mai era nevoie, pe Julian Barnes ca pe unul dintre scriitorii de referință ai literaturii moderne. Romanul său, nou apărut în traducere la Nemira, este câștigător al Man Booker Prize în 2011 și readuce în lumină o atmosferă ce părea că dispăruse odată cu scriitori de renume ai trecutului.
Este un roman ce privește meditativ asupra unor aspecte esențiale, de la care ne îndepărtăm privirea tocmai pentru că nu ne place ceea ce vedem. Nostalgia bătrâneții și regretul unor memorii aparent netulburate de haosul vieții cotidiene va face cititorul de orice vârstă să înțeleagă cu mai multă ușurință dramele unei existențe încâlcite, scoase la suprafață de o scrisoare neașteptată.
Acțiunea se învârte în jurul unui bărbat ce pășește cu gravitatea experienței spre bătrânețe și care, după o viață aparent liniștită, în care a evitat cu succes cotiturile prea bruște ale soartei, primește o scrisoare la care nimeni nu se aștepta. Se pun în funcțiune, așadar, mecanisme ale readucerii aminte care păreau până atunci ruginite și uitate în nemișcare.
Cititorul este prins de către narator în unghiul obtuz din care privește și Tony Webster, personajul principal. Amintiri dureroase, adevăruri nerostite și o acută poftă de a înțelege își fac loc printr-o lume încețoșată de dramele exacerbate ale realității.
Cu toate că, în raport cu ce se scrie astăzi, întinderea măsurată în pagini nu pare impresionantă, acesta este elementul principal ce reflectă curatul talent scriitoricesc al autorului. Se reușește o acumulare treptată de informații ce se așază la baza întregii intrigi pentru ca finalul să lase cititorul să completeze spațiile ce sunt, aparent, lăsate dezgolite. “Sentimentul unui sfârşit” este una din cărțile ce își strigă recitirea, iar orice pasionat de literatură va fi obligat să recunoască, cu bun simț, ratarea unor amănunte ce se dovedesc esențiale la final. Un lucru care trebuie știut despre acest roman este că, în citirea sa, trebuie evitate cu cât mai multă grijă breșele lăsate de neatenția justificată a zilelor ocupate.
Cele mai simple gesturi, ascund – de cele mai multe ori – repercursiuni dintre cele mai complexe, iar psihologia evenimentelor se ramifică spre infinit. O carte scrisă magistral, dar care riscă să devină frustrantă în cazul în care nu e înțeleasă cum ar terbui. Cumpărați, citiți, recitiți, meditați și discutați cu ceilalți cititori despre lucrurile care rămân neînțelese. Acesta pare să fie ciclul care, respectat, poate duce la savurarea în profunzime a subiectelor abordare în “Sentimentul unui sfârşit”.
Adauga un comentariu