Dupa ce am incercat de trei ori fara succes sa citesc macar un volum din Harry Potter – la rugamintile profesoarei de romana - am declarat ca urasc genul fantasy si am luat o pauza de la lectura. Marion Zimmer Bradley m-a facut sa imi dau seama ca m-am inselat in legatura cu acest gen, in special, datorita volumului Sanctuarul pe care l-am citit de curand. Imediat ce deschizi aceasta carte, uiti de toate si nu te mai poti opri din lectura – spre marea mea “enervare”; trebuie sa merg si la scoala 
).
Personajele principale, Eilan si Gaius, au de ales intre iubire si onoare, iar intreaga actiune se centreaza in jurul acestei decizii. Influentati si de forte exterioare, ei nu isi tradeaza niciunul neamul – britanic, respectiv roman – . Dar nici dragostea dintre ei nu se lasa mai prejos , creand suferinta si nenumarate intorsaturi de situatie.
Neavand permisiunea de a se marita cu Gaius, Eilan nu vrea sa auda de niciun alt barbat si hotaraste sa mearga la Sanctuar, ca preoteasa novice. Dupa trei ani petrecuti acolo, ea si Dieda, verisoara ei, au decis sa se lege de Zeita prin juraminte. Astfel, trebuia sa renunte la orice posibilitate de a fi cu vreun barbat, dar lucrurile nu sunt chiar atat de simple si fata nu poate rezista si incalca regulile, ceea ce aproape ii aduce moartea. Totusi, “Zeita” a avut rabdare cu ea si a ocrotit-o pana cand si-a incheiat misiunea.
Mi s-a parut ciudata atitudinea oscilanta a unor personaje. De exemplu, la inceput, Cynric si Dieda erau pe punctul de a se casatori pana cand, dintr-o “greseala” Dieda ajunga la Sanctuar si Cynric decide sa plece la lupta. De atunci, el a devenit tot mai rece, pana in momentul cand afirma ca fata nu il mai iubeste. Dar destinul ii desparte in mod tragic inainte ca relatia lor sa mai sufere schimbari. Un alt exemplu este si atitudinea Diedei fata de verisoara ei: inainte de a merge la Sanctuar, Eilan era mai mult decat o sora pentru ea, apoi totul se schimba si Dieda vrea sa o vada moarta pe Eilan.
Sfarsitul a fost foarte surprinzator. Mi-a placut faptul ca, intr-un fel, Eilan si Gaius au ramas impreuna.
Dar nu pot sa termin recenzia fara sa spun cat de mult mi-a placut romanul lui Marion Zimmer Bradley si ca, la fel cum i l-am recomandat – si imprumutat deja – celei mai bune prietene, il recomand oricarui iubitor al lecturii sau oricui cauta o portita de scapare din activitatile de zi cu zi .
Carstian Alexandra
Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.
Eu am citit prima carte din Negurile si chiar ma gandeam daca merita sa mai cumpar si alte romane din seria Avalon. Din recenzia aceasta mi-am dat seama ca mi-ar placea sa le citesc si pe restul!
Merita toata seria. Eu am “paralizat” 3 zile cu Negurile in bratze. Ma rog, minus orele de serviciu:(
Si eu am citit mai intai Negurile si abia apoi Sanctuarul. Oarecum diferite, dar te ‘prind’ amandoua.
Oricum, ma bucur ca citesti – indiferent de recomandarile profesoarei de romana – si ca iti formezi opinii clare asupra cartilor lecturate.
Alexandra, ti s-a parut ciudata ‘atitudinea oscilanta’ a personajelor pentru ca esti inca foarte tanara. Cand vei mai inainta in varsta le vei intelege mult mai bine. Chiar iti recomand sa recitesti carti la interval de cativa ani si sa-ti compari impresiile.
foarte buna carte, de cand m-am pus sa o citesc nu ma mai pot dezlipi de ea
Nu am citit cartea si nimic de aceasta autoare ( cel putin nu inca ).Desi sunt vechi devorator de sf si de cativa ani de fantasy, am avut intotdeauna o retinere inexplicabila fata de aceasta serie de fiecare data cand o vedeam in librarii. Citind recenzia de mai sus, o intrebare mi se infiripa in minte : ‘ s-au intrepatruns cumva genurile fantasy si telenovela sub penita acestei autoare ? ‘ . ( mai mult, faptul ca toate comentariile de mai sus sunt postate de reprezentante ale sexului frumos, nu ma linisteste deloc ; si nu, nu incerc sa fiu misogin).
P.S. Imi cer anticipat scuze caci desi nu intentionez sa fiu tendentios, nu reusesc sa imi formulez altfel ideea oricat as incerca. In alta ordine de idei, intrebarea mea este adresata cat se poate de serios. ( asta pentru ca nu vreau ca achizitionand o carte fantasy sa ajung sa citesc ‘ gossip girl’ )
Si o ultima interventie, un sfat pentru autoarea recenziei : incearca te rog data viitoare sa nu mai dezvalui cum se termina romanul. ( sunt deacord ca nu conteaza doar cum se termina povestea ci si modul in care e spusa, cum se ajunge la deznodamantul respectiv… etc…; dar totusi….)
E una dintre cele mai slabe carti heroic fantasy citite… o plictiseaa continua.
Incercati Game of Thrones si Wheel of Time.
@ Mihai – am terminat si eu de citit cartea recent. Nu-mi pot da seama exact la ce te referi cand spui “telenovela”, dar o parte din actiunea din “Sanctuarul” se invarte intr-adevar in jurul povestii de dragoste imposibile dintre Eilan si Gauis. Cu toate acestea, nu se limiteaza numai la asta – autoarea introduce elemente de teologie, descrieri ale unor ritualuri pagane, referiri la modificarile sociale din Britania aparute ca urmare a cuceririi romane. Nu este tocmai “Gossip girl”, insa nu este nici fantasy “clasic”, cu eroi, batalii, aventuri, magie cat cuprinde si fiinte fantastice – nu are nimic in comun cu Tolkien, Martin, Jordan, de exemplu. Sper ca te-am putut ajuta cat de cat, nu pot sa-mi dau seama exact daca ti-am raspuns la intrebare:)
Eu una nu m-am mai putut opri din citit.O saptamana mi-a luat sa citesc aceasta carte.Devenise intr-un fel o obsesie sa deschid cartea si sa vad ce se intmpla!Mi-a placut absolut tot la aceasta carte si m-a facut sa visez cu ochii deschisi:).Insa orice carte are un sfarsit ,si din pacate am descoperit unul trist,dar asa sunt romanele de genu asta.O mai deschid din cand in cand ca sa mai citesc anumite randuri ,daca ma intelegeti:);).Pot spune ca este cea mai buna carte pe care am citit-o si o recomand cu incredere!Pace!
Adauga un comentariu