Volumul 3 din Jocurile Foamei devine aproape un roman de razboi, in care sunt impletite un amalgam de sentimente, drame personale, lupte castigate si rani ce nu par sa se mai vindece vreodata. Desi romanul este cel mai lung dintre cele 3 volume, se citeste rapid, nu simti cand trec paginile. Esti absorbit de la inceput in mijlocul actiunii, oscilezi intre sentimente de usurare, siguranta si dimpotriva, disperare sau neincredere in oamenii districtului 13.
In ciuda faptului ca unele personaje pozitive au disparut in volumul anterior, autoarea readuce o serie de personaje mai putin importante dar care ofera totusi un farmec romanului. In plus, cateva dintre personajele nou aparute in acest volum sunt bazate pe aceeasi schema bine cunoscuta a autoarei: personaje ce par reale, pozitive, dar care imbina trasaturile placute cu cate un defect sau cate o slabiciune ce ii ofera un plus de veridicitate. Acelasi lucru este valabil si pentru personajele negative: nu exista un personaj ce intruchipeaza raul absolut. Pana si presedintele Snow, care este cel mai aproape de definitia raului nu este in totalitate malefic, avand trasaturi care il disculpa intr-o oarecare masura.
Odata cu trezirea protagonistei in Districtul 13, district ce a supravietuit in subteran, cu stirea Capitoliului, povestea devine o alunecare continua intre ganduri haotice, evenimente disparate, decizii intelepte sau gresite, participari la filmari, greseli tactice, planuri de razboi, etc. Iar eroina trebuie din nou sa joace un rol, de data aceasta de simbol al luptei si al libertatii, de lider spiritual al razvratitilor. Sosirea lui Peeta intr-o stare total neasteptata reprezinta o deviere usoara in ritmul impus pana atunci, dar povestea revine la drumul initial in scurt timp. Devii nu doar martor, ci te simti de-a dreptul participant la intamplarile prin care trece Katniss si noii sai camarazi; este imposibil sa nu treci prin exact aceleasi emotii prin care trec eroii, sa nu simti haosul interior, increderea si neincrederea in oamenii din jur, suferinta, vinovatia, disperarea si speranta. Pentru Katniss, totul devine o cursa in care scopul final este capturarea presedintelui Snow, dar in final realizeaza ca nu el era sursa raului si ca oricand, puterea ar putea ajunge pe mainile unei persoane nepotrivite, care sa recreeze o societate intemeiata pe baze gresite.
Bile albe:
– Nu pot sa spun ca seria a avut parte de un final spectaculos, dar pana la urma este un happy-end, ceea ce este oricand de preferat, oricarei alte alternative. Si deci in momentul in care inchizi cartea, ramai cu un zambet larg pe fata. Pe parcursul cartii am regretat pierderea unor personaje importante, fie ca erau, fie ca nu erau foarte apropiate de protagonista, am avut momente in care nu am reusit sa o inteleg pe eroina si faptele ei m-au infuriat, am cunoscut personaje si mentalitati care iti declanseaza cele mai pure sentimente de revolta si indignare, dar pana la urma sfarsitul cartii te lasa cu un sentiment de bine si iti ofera impresia ca orice alt final nu ar fi fost la fel de potrivit. Este creionat intr-un mod remarcabil de veridic, fara a se incadra in categoria finalurilor idealiste „au trait fericiti pana la adanci batraneti….”. Desigur, au trait probabil fericiti, dar in masura in care acest lucru a fost posibil, cu traumele, suferintele si regretele unui trecut infiorator.
Bile negre:
– Asa cum am spus si la inceput, volumul 3 al seriei Jocurile Foamei este mai mult un roman de razboi. Ceea ce inseamna ca au existat zeci de pagini de manevre, tactici, planuri de lupta, descrieri ale unor trasee intesate de arme si capcane ale inamicilor, etc. Banuiesc ca erau necesare intr-o oarecare masura, dar eu chiar nu stiam cum sa trec mai rapid de ele.
– Mi s-a parut ciudat faptul ca la o privire mai atenta, actiunile lui Katniss si a grupului ei cu care actioneaza sunt absolut inutile. Implicit, si sacrificiile camarazilor sai, ce renunta la viata pentru a-i garanta ei reusita. Finalul razboiului dintre Capitoliu si Districte ar fi fost exact acelasi si fara ca protagonista sa intreprinda acea actiune care a lasat in urma doar o serie de morti si nici un aspect util. In plus, spre finalul romanului autoarea alege sa mai renunte la unul dintre personajele principale, ceea ce pare sa nu aduca volumului nici un punct pozitiv.
Adauga un comentariu