Prima întrebare care s-a ivit, probabil, în mintea fiecărui cititor al seriei a fost: va putea oare Suzanne Collins să mențină aceeași atmosferă ca în primele două volume și în Revolta? Pare greu de crezut ca, după primele două părți ale trilogiei, în care am fost martori la două ediții ale Jocurilor Foamei care ne-au ținut, pe tot parcursul desfășurării lor, cu sufletul la gură, autoarea să se mențină la același nivel. Cum ar putea să insereze și în acest ultim roman o ediție a jocurilor foamei, o dată ce revolta districtelor împotriva Capitoliului s-a declanșat? Collins reușește și acest lucru, însă o face într-un mod inedit, pe care nimeni nu l-ar fi ghicit.
În prima parte a cărții, Katniss se luptă cu ideea de a-și asuma rolul simbolului revoluției, de a deveni flacăra care-i ghidează pe locuitorii Panemului spre libertate, de a deveni Gaița Zeflemitoare. Așa cum aflăm din finalul volumului precedent, Sfidarea, districtul 13, distrus de Capitoliu ca dovadă a puterii sale, nu a murit în totalitate, ci a reușit să-și consolideze o așezare subterană, foarte avansată, despre care conducătorii Panemului nu știu. Ajunsă în districtul 13, Katniss află că se pune la cale o revoluție, iar conducătorii acestuia doresc ca ea să fie în centrul mișcării. Ea acceptă această responsabilitate cu mai multe condiții pe care i le adresează Președintei Coin: imunitatea tuturor învingătorilor Jocurilor Foamei, ținuți prizonieri de către Capitoliu, inclusiv Peeta. De asemenea, cere ca ea să fie cea care-l ucide pe Președintele Snow, alături de alte câteva condiții. Coin, în final, acceptă.
Ceea ce mi s-a părut mie foarte interesant la acest volum este faptul că nu există o tabără a celor buni și una a celor răi. Am putea crede inițial că cei din Districtul 13 sunt personajele pozitive, cei care vor binele poporului, dar, odată cu lectura cărții, ne dăm seama că lucrurile nu stau chiar așa. Este Katniss cea care salvează Panemul de Capitoliu, sau este doar o unealtă în mâna lui Coin și a partenerilor săi pentru a ajunge la
Toate elementele care au făcut din Jocurile Foameni o lectură atât de originală și de palpitantă sunt prezente și în acest ultim volum, însă un lucru diferit este inserarea războiului, în adevăratul sens al cuvântului, în trilogie. Suntem martori la o confruntare de o amploare mai mare decât cele două Jocuri ale Foamei, iar prin această confruntare autoarea reușește să aducă în atenția cititorului efectele dăunătoare ale războiului, ideea că nimeni, nici chiar învingătorii (dacă ar putea să fie numiți altfel) nu câștigă nimic.
Cu siguranță, REVOLTA este modul perfect de a încheia o asemenea trilogie. În același ritm cu volumele precedente, cartea reușește să ne țină în suspans până la final, aruncându-ne în față răsturnări de situație cât se poate de șocante, dar și momente extrem de emoționante.
Aș dori să mulțumesc, personal, editurii Nemira, pentru că a adus în țara noastră această trilogie extraordinară, alături de multe altele, pentru că dacă nu erați voi, această poveste inedită nu ajungea la noi, cititorii români. De asemenea, vă mulțumesc și pentru noul format, hardcover, al cărților, și noile coperte, care arată minunat.
Adauga un comentariu