Regele, inteleptul si bufonul… marele turnir al religiilor

On August 11, 2011 in Carti

Un material de Alexandru-Raul Trandafir

Shafique Keshavjee, autorul acestui roman-tratat despre o competitie intelectuala si teologica intre reprezentantii unora dintre cele mai importante religii din toata lumea, are o istorie aparte, specializarea sa fiind in domeniul istoriei comparate a religiilor, iar teza sa de doctorat a fost distinsa cu Premiul Societatii Academice din Vaud “pentru un studiu de excelenta dedicat gandirii lui Mircea Eliade”.

Traseul autorului de la nastere pana in prezent este unul sinuos, pe alocuri romantios, putand constitui eventual subiectul unui roman separat, din tara sa natala, Kenya, plecand in Anglia pentru o scurta perioada de timp, dupa care, impreuna cu familia, la varsta de doar 8 ani, se stabileste in Elvetia. Pot spune ca si aceste detalii biografice, pe langa titlul incitant si atractia spre nou, au avut, intr-o mica masura, influenta asupra deciziei mele de a lectura aceasta carte, in ciuda unui nume de autor mai putin cunoscut (sau aproape deloc) publicului larg.
Inca de la inceput este prezenta o formula specifica basmelor si scrierilor fantastice, evidentiindu-se ideea de fictiune, insa acest ‘prolog’ ascunde multe teme si adevaruri prezente in lumea cotidiana, de la cultura si credinta pana la relatiile inefabile dintre semeni, indiferent de convingerile politice, religioase, filosofice, stiintifice etc. Atentia cititorului este captivata chiar din start: “Intr-o tara indepartata traia un popor pasnic. Valurile murdare si zbuciumate ale problemelor lumii nu ajungeau decat rareori pe frumoasele sale plaje, calde si ocrotitoare.”; “De la un timp insa ceva nelamurit se schimbase. Florile nu mai aveau acelasi parfum si mierea isi pierduse dulceata.”; “Atmosfera devenise incarcata, ca stapanita de un zgomot surd care anunta o mare furtuna.”
Momentul declansator al intrigii este acela reprezentat de visul tulburator avut de Regele tinutului respectiv, intr-o noapte cu luna plina din luna mai, vis asemanator sau complementar celor avute de Inteleptul si Bufonul sau… Astfel, Regele decide ca peste aproximativ un an sa inaugureze in regatul sau o competitie teologica, un concurs intelectual echivalent cu faimoasele ‘Jocuri Olimpice’ din sport.
Printre personajele pline de umor se numara atat Bufonul, cat si testoasa acestuia, Eloise. Pentru aceste prime intreceri oratorice religioase, Regele, sfatuit si de apropiatii sai, a decis sa invite sase reprezentanti, cate unul pentru ateism, iudaism, islamism, crestinism, hinduism si budism. In ordinea in care am prezentat religiile participante la ‘turnir’, concurentii s-au numit profesorul Alain Tannier, rabinul David Halevy, seicul Ali ben Ahmed, doctorul Christian Clement, swami-ul Krishnananda si calugarul Rahula.
Avem o serie de observatii si citate elocvente pentru fiecare punct de vedere in parte, insa la aproape toate religiile se pot gasi anumite puncte esentiale comune, precum ideea de entitate aflata deasupra oricaror fenomene naturale, probleme si orizonturi umane, griji materiale etc. Un prim citat relevant in opinia mea, in contextul mai larg al subiectului cartii – dialogul interreligios -, poate fi considerat cel al reprezentantului hinduismului: “Un om fara Dumnezeu este ca o floare fara pamant. Ofilirea nu-i vine din Absolut, ci din absoluta lui dezradacinare.” Pe parcursul romanului, fiecare participant la competitia teologica va aduce in sprijinul religiei sale exemple si pilde graitoare, abordand atat textele sfinte cat si vorbele subtile si profunde ale unor invatati…
Alt citat semnificativ: “Un rege in palatul lui poate fi mai singur decat un cersetor in cocioaba sa.”
Esenta religiilor, conform reprezentantilor acestora, evidentiata la finalul concursului, consta in urmatoarele cuvinte: Crestinism – har si solidaritate; Iudaism – sfintenie si credinta; Islamismul – milostivenie si supunere; Hinduismul – libertate si nemurire; Budismul – detasare si compasiune; Ateismul – complexitate si umanitate.
Ca o sinteza a intrigii romanului, se poate spune ca textul este in acelasi timp un tratat al religiilor, roman de dragoste cu subtile nuante din romanul policier, curs de teologie, ghid religios pentru cei doritori sa afle detalii despre unele credinte esentiale si roman filosofic… In esenta, acest roman este o chemare la dialog intre diversele doctrine religioase, reliefandu-se puterea solidaritatii intre membri ai diverselor popoare si cea a iubirii de Dumnezeu si a iubirii aproapelui…
In surprinzatoarea poveste de dragoste care se infiripa in carte un rol covarsitor il are fiica imamului, Amina, care transmite iubitului o promisiune solemna si mai presus de orice alte fraze nascocite de poeti: “Cea mai mare fisura a universului/ Nu va putea sa reziste iubirii./ Cea mai dureroasa rana a pamantului/ De Dumnezeu va fi vindecata intr-o zi.” La final apar si fisele de prezentare ale diverselor religii ‘analizate’ in roman, scriitorul indeplinind astfel, pe langa rolul de binedispunere si relaxare (prin umorul, ironia, personajele bine alese, cu nume parca predestinate religiilor din care fac parte, rasturnarile de situatie, explicatiile si ‘confruntarile’ stimulante etc.) si pe acela de instruire si chiar educare a celor interesati de variatele curente religioase, prin oferirea unor informatii mai mult decat satisfacatoare, mai ales prin structura simpla si logica aleasa.
Inchei recenzia cu un citat si o apreciere despre care oricine poate observa ca sunt cat mai concise si lamuritoare in privinta temei romanului “Regele, inteleptul si bufonul”, de Shafique Keshavjee: “Sugerez, continua Inteleptul, sa se solicite fiecarei traditii o persoana relativ tanara, sa zicem pana in patruzeci de ani, care sa o cunoasca totusi bine si sa fie capabila sa o prezinte in mod deschis si critic. Fiecare religie va fi libera sa-si propuna campionul.” (citat din primele pagini ale cartii) “Aparent un roman de dragoste cu intriga politista, in fapt un veritabil tratat de istorie a religiilor, o lectura fascinanta.” (Critiques Libres)
O carte remarcabila, despre care intr-adevar pot spune ca este un must-read si must-have.

Articol postat de: admin


Adauga un comentariu

RSS