Cu prezumtia de vinovat recunosc cinstit ca pana de curand numelui autorului Philip K. Dick insemna „Ubik”, „Viseaza androizii oi electrice ?” si „Omul din castelul inalt”, in care realitatea devine una particulara cu o ruptura a confortului mental, cum nici intr-o carte probabil nu vei mai gasi.
Da, a circulat acel mit despre viata scriitorului in care cu toata fiinta sa a incercat sa scape de paranoia si angoasa, imbinand maiestruos alaturi de curiozitatea unui copil, definirea si gasirea unei definitii simple si fidele a realitatii. Cumva toate cartile lui citite pana in acest moment de mine fac ca aproape toate scrierilor de gen science fiction sa le fie imprumute acea mecanica filosofica in agrenajul dificil al literaturii in care se cer raspunsuri ce au monopolizat milenii curiozitatea si siguranta unor intrebari simple, pe care fiecare copil i le adreseaza adultilor, celor ce stiu tot si cu mult mai putin decat cei cu o altitudine mai mica: Exista un Creator? Care este rolul nostru ? Suntem singuri pe suprafata Universului?
Aportul lui Philip K. Dick, simplu si rezumativ, consta in faptul ca el mai pune o simpla intrebare la care cauta un raspuns, are o problema si vrea sa stie pentru el solutia ei: Ce este realitatea? Si tin sa subliniez ca acest lucru este indraznet, si pentru ca este indraznet este de-a dreptul perfect uman.
Ragle Gumm, eroul nostru, este castigatorul de trei ani de zile la un joc dintr-un ziar, cu o titulatura umoristica la inceput, „Gaseste-l pe omuletul verde” iar pe baza unor indicii subtile trebuia prezisa pozitia exacta a omuletului pentru a doua zi pentru a fi norocosul castigator. Ragle Gumm reuseste sa fie zilnic unul.
Dar, incet, timpul si mediul din jur au anumite defectiuni ce il forteaza sa ridice greutatea unor intrebari pentru Gumm, isi simte viata drept un decor sau mai rau, el un decor pentru altii. Urmeaza o actiune imbibata cu intrebari, dar si nuantata de anumite elemente de aventuri politiste, e drept mai primitive, dar pe care nu le gasesti iritante in timp ce urmaresti descoperirile personajului.
Intrebarea cu ce este realul intr-adevar are acea aura in care te impingi sub patronajul curiozitatii sa tii ambele capete ale chibritului si stii ca daca nu afli care este senzatii fiecaruia in parte, te va arde mult mai devastator decat orice furtuna de flacari pe care Dante si-a imaginat-o. Si, de ce nu, imaginatia poate fi considerata o realitate a celor putini in care spera sa-i atraga pe restul sau sa scape de ei, in acelasi mod in care un om pentru a sti ca sta in fata unei paduri prima oara trebuie sa ii fie aratat un copac.
Deci ce avem noi aici este o carte labirint, in care Ariadna taie pe alocuri sfoara.
Adauga un comentariu