Nu ştiu cum au decis editorii ordinea poveştilor din cele doua volume Războinicii, dar fie după primul volum m-am obişnuit cu violenţa (lucru îngrijorător, dar care demonstrează forţa cu care autorii transmit mesajul) fie au fost lăsate în a doua jumătate scrierile mai optimiste.
Ca să încep cu partea cea mai sumbra: în timpul celui de al doilea război mondial, Legiunea franceză a fost divizată de împrejurări în două unităţi luptând una pentru aliaţi, cealaltă pentru Franţa cucerită. Când ajung faţă în faţă pe front, ce pot face soldaţii pentru care singurul crez a devenit “Misiunea e sacră. O voi duce la bun sfârşit cu orice cost? Bineinţeles, să lupte, intrând astfel într-un ciclu ce nu poate sfârşi decât rău: Kline s-a înscris în legiunea franceză pentru a ispăşi greşeli din trecut. Îşi omoară prietenii – ceea ce reprezintă în viziunea lui atât o pedeapsă, cât şi o nouă greşeală pentru care se cere penitenţă.
Nu numai cei care ucid cu mâna lor sunt pedepsiţi în război, ci şi cei care le oferă mijloacele – creatorii de arme. David Ball ne arată cum poţi să chinui un om folosind pornirile lui cele mai bune. Sultanul Ismail, recunoscut de toată lumea ca un maestru al torturii, pune treptat stăpânire pe sufletul inginerului Baptiste, folosindu-se de două arme: un pergament pe care s-ar putea să fie scris destinul lui Baptiste (de aici ezitarea continuă între disperare şi speranţă) şi viaţa altor oameni.
Daca Baptiste nu vede nici o cale de scăpare, nici măcar moartea, un alt captiv poate să îşi decidă soarta. Vulturul lui Steven Saylor e un cartaginez, pe care generalul roman Fabius l-a făcut să se simtă mai bun decât ceilalţi sclavi, i-a schimbat modul de gândire, şi l-a trimis în urmărirea unui evadat. Pe de o parte, spune generalul, tentaţia îi transformă pe oamenii liberi în sclavi. Pe de altă parte, cel care are prea multa încredere în capacităţile sale de a manipula oamenii poate să îşi piardă prada…
În Ninieslando şi Apărătorii frontierei cunoaştem soldaţi ce nu mai vor să lupte. Howard Waldrop îşi imaginează vorbitori de esperanto construind o nouă lume în spaţiul dintre fronturile aliate şi germane, în no man’s land, iar Silverberg o fortăreaţă uitată şi de duşmani şi de prieteni. Povestirea lui Silverberg mi se pare una dintre cele mai reuşite din volum, şi ar fi multe de spus despre ea – de exemplu felul cum se subliniază dezumanizarea produsă de război (soldaţii nu mai sunt identificaţi prin nume, ci prin funcţie)- dar nu vrea să vă răpesc din plăcerea lecturii.
George R R Martin, Carrie Vaughn şi Gardner Dozois participă cu povestiri cu un stil cunoscut cititorilor de SF. Poate mulţi au cumpărat volumul tocmai pentru cavalerul misterios, ce se luptă atât cu lancea pe câmpul de turnir cât şi cu mijloace mai puţin directe împotriva trădătorilor dinastiei dragonilor. Fetele de pe Avenger fac parte din WASP (Women Airforce Service Pilots) şi duc şi ele o luptă pe doua fronturi: împotriva avioanelor nemţeşti şi împotriva prejudecăţilor bărbaţilor ce ar trebui să fie aliaţii lor. Iar când inteligenţele artificiale nu numai că au depaşit omenirea ca inteligenţă, dar au căpătat puteri de zei şi se joacă după plac cu Universul, oare se mai poate face ceva?
S M Stirling are una dintre cele mai plăcute povestiri – tătari, cazaci, lupte şi bravadă, spiritul tinereţii care s-ar lua la trântă cu lumea întreagă, războinică deghizată în bărbat, prinţesă care redescoperă cunoştinţe pierdute în Schimbare (da, face parte din Emberverse), nu lipseşte nimic pentru a-ţi aduce zâmbetul pe buze.
Ca încheiere cireaşa de pe tort: David Weber “scoate din întuneric” o povestire cu ritm antrenant, în care se luptă soldaţi americani, extratereştri şi… vampiri români :D. Nu dezvălui deznodământul, spun doar că vampirii români sunt mai tari decât soldaţii americani.
Adauga un comentariu