Puterea salvatoare – Stephen Donaldson

“Puterea salvatoare” incheie trilogia scrisa de Stephen Donaldson “Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul”. Si o face intr-un mod satisfacator. De fapt, aproape ca m-am simtit recompensat pentru rabdarea mea in citirea, in opinia mea, o unei serii de multe ori supraevaluate.

Thomas Covenant face parte din aceeasi lume reala din care facem parte cu totii. Dar spre deosebire de noi, el sufera de lepra. Iar aceasta boala inseamna excluderea din viata publica si o moarte lenta si dezgustatoare.

Acest lucru nu are un impact pozitiv asupra starii de spirit a lui Covenant, dupa cum reiese din faptul ca se loveste in continuu in cap si devine inconstient, dar nu chiar inconstient. In schimb el este purtat, acum pentru a treia oara, intr-o lume fantastica, Taramul, unde Lorzi puternici folosesc magia in lupta apocaliptica pentru a apara Taramul si oamenii lui impotriva Lordului Foul.

De data aceasta, lucrurile au mers din rau in mai rau pentru Taram. Revelstone, cetatea Lorzilor, este asediata de creaturile lui Foul, conduse de catre un gigant posedat de un Reaver, unul dintre locotenentii lui Foul. Tinandu-i pe Lorzi la un loc, inseamna ca restul Taramului este liber de a fi ravasit de armatele lui Foul. Comunitatile izolate Stonedownors si Ramen incearca sa reziste folosind tactici de gherila.

Previzibil, Covenant nu este multumit de faptul ca este chemat inapoi in Taram. Nu este multumit cu privire la nimic. Dar, din fericire, de data aceasta inlocuieste lupta sa interioara cu intrebarea daca Taramul este real si decide ca, iluzie sau nu, s-a saturat de Foul si se hataraste sa ii faca o vizita pentru a-l opri odata pentru totdeauna. Dar acest lucru nu este asa de usor.

La urma urmelor, pe parcursul experientelor sale in Taram, Covenant este fortat sa realizeze ca ii face jocul lui Foul – fara sa isi dea seama il ajuta pe Foul ranind oamenii din Taram pe care a ajuns sa ii iubeasca, si dezamagindu-i in rolul sau de salvator. Este decizia lui Covenant de a duce lupta in cetatea lui Foul, acest lucru ducand la pierderea inelului magic , singurul lucru in care Taramul si-a pus sperantele.

Taramul este destul de original, incadrandu-se cu usurinta in asteptarile genului fantasy. Este un pic prea ordonat si ingrijit, chiar simplist, pentru a da o impresie buna a unei lumi complete si detaliate. Pe de alta parte, acest lucru are sens, pentru ca agraveaza starea de indoiala pe care o are Covenant cu privire la realitatea Taramului. Din fericire nu exista elfi, pitici si orci. Dar gasim omologi ai acestora in Taram. Dar diferenta dintre ei este mai mare decat doar numele, asa ca nu va faceti griji de a fi deranjat de prea multe clisee.

Daca nu stiti deja Covenant este un anti-erou. Dar in aceasta ultima carte aproape reuseste sa-si rascumpere greselile. Chiar pare mai putin slab din punct de vedere al caracterului, de data aceasta. Si chiar surprinzator, intr-un fel accepta crimele si esecurile sale din vizitele anterioare in Taram. Este o imensa usurare. Dupa trecerea prin doua volume de tulburari si framantari interioare, este placut sa il vezi partial in afara acestei stari. Nu spun ca a incetat sa se planga de tot, sau ca a inceput sa trateze oamenii intr-un mod decent, dar cel putin reuseste sa se puna pe picioare si sa faca ceva din propria vointa, in loc sa se lase tras de ceilalti.

Per total au fost momente in care am fost foarte frustrat, cu Stephen Donaldson si acesta serie. Ma bucur ca am perseverat si acum simt ca a fost destul de buna, desi departe de exceptional. Dar nu recomand seria decat acelor persoane carora le place genul fantasy, pentru simplul fapt ca exista lucrari mai bune pe care cea mai mare parte a lumii nu le-a citit inca.

Daca esti pasionat de fantezie, intr-adevar trebuie sa citesti “Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul”. Datorita vechimii pe care o are, caracterizarea ambitioasa si bine gandita, este o lucrare importanta a genului. Si este ceva nou in comparatie cu problemele actuale ale altor carti din domeniu.