Livada de vişini. Teatrul nostru este un „jurnal de spectator”, un caiet de însemnări asupra piesei de căpătâi a creaţiei cehoviene. Autorul, George Banu, este cea mai avizată voce în domeniu, acesta descifrând pentru cititor diferite punere în scenă a Livezii de vişini realizate de peste 20 regizori de pe tot mapamondul – Bucureşti, Milano, Moscova, Viena, Avignon, sau Paris.
Este o carte captivantă şi uşor de citit – limbajul nu este sofisticat, nu este un comentariu sterp, super-sistematizat, dificil sau greoi terminologic. Dimpotrivă, este foarte aproape de cititor deoarece face apel la multe elemente autobiografice ale autorului. Totuşi, ca gen literar nu poate fi încadrat la categoria „jurnal”pentru ca centrul lumii lui rămâne Livada iar amintirile se focalizează în jurul punctelor frumoase, în jurul aspectelor pozitive ale acestei lumi a sublimului care este Livada de vişini.
George Banu identifică un „complex al livezii” în care economicul, componenta materială a vieţii umane, întră în coliziune cu simbolicul, cu acele lucruri care au valoare subiectivă pentru individ şi care „nu pot fi înstrăinate”. Viaţa şi amintirile au o anumită valoare care nu pot fi cumpărate.
„Livada de vişini” trebuie citită şi înţeleasă în contextul isotric în care a apărut – ca o profeţie. Este declinul unei clase sociale, timpul pentru înlocuirea valorilor, decăderea morală. În final vişinii vor fi tăiaţi, în Rusia va urma regimul comunist, iar istoria va arăta că „soarele lui Petea nu şi-a ţinut făgăduielile”, cum notează George Banu.
O întrebare esenţială este cum anume trebuie reprezentată în piesa de teatru Livada. George Banu pledează pentru eficacitatea extremelor: fie livada trebuie să fie evidentă, să fie prezentă material, fie ea trebuie doar sugerată, trebuie să existe doar aluzii la prezenţa ei. M-a marcat modul în care un regizor a reprezentat livada de vişini: pe lespezile de morminte au fost reprezentate vişine roşii strivite, ca semnul unei ftizii al decadenţei şi al sfârşitului. În spectacolul lui Felix Alexa regizorul a mers pe calea reprezentării metaforice, sugerând prezenţa Livezii de vişini prin intermediul borcanelor cu vişine conservate. Se încearcă aparent o trecere dincolo de „complexul livezii” întrucât simbolicul este îmbinat cu utilul economic (fructele sunt conservate şi teoretic pot aduce un câştig), însă forţa de reprezentare rămâne notabilă. Un alt câştig al acestui simbol este relaţia puternică cu spectaorul, cu familiaritatea contextuală creată dar şi cu legăturile mnemonice care crează o punte spre copilărie. George Banu notează într-un alt loc „Personajele [Livezii] exercită o asemenea seducţie tocmai pentru că nu şi-au părăsit pe de-a-ntregul copilăria şi mai poartă încă în ele amprenta acesteia”. Iată aşadar cum spectatorul este atras subtil ca parte în acest spectacol.
Fiecare act dintre cele patru este comentat, personajele analizate şi descoperite cititorului într-o nouă lumină. De exemplu, E singura piesă cehoviană în care nu apare medicul dar apare studentul. Sunt realizate comparaţii şi paralele superbe într diferite montaje, relaţia personajelor cu livada – niciunul nu intră în ea pe parcursul piesei.
O altă ilustraţie sugestivă a complexului livezii, a conflictului paradoxal dintre economic şi simbolic este (în actul doi) ieşirea la iarbă verde unde Lopahin se uită la ceas iar Liubov la soare.
Volumul se încheie cu o superbă galerie de imagini realizate de Mihaela Marin.
Înscriindu-se în acest „complex al livezii”, publicând acest volum, Editura Nemira îşi propune să apere valorile şi chiar dacă s-ar putea să nu fie profitabil economic, a decis să fie de partea cărţii, a teatrului, a simbolicului.
Liviada de vişini ar fi putut ajunge în timp un loc al salvării – este ceea ce simbolizează, ceva ce banul nu poate cumpăra. Care sunt lucrurile din ziua de azi care sunt pentru noi „livezi de vişini”, oaze ale salvării care într-o economie globalizată sunt sacrificate pe altarul lăcomiei şi tăiate pentru câştigul imediat al unora şi disperarea altora?
Adauga un comentariu