Citind aceste pagini este aproape imposibil sa nu empatizăm cu personajul principal, Carrie, întrucât, fiecare dintre noi a trecut prin dificila perioadă a adolescenţei, unii dintre noi fiind populari şi admiraţi, marea noastră majoritate făcând însă parte din categoria celor obişnuiţi, prea puţin interesanţi, în timp ce alţii ne-am regăsit în categoria celor marginalizaţi şi implicit ţinta celor consideraţi “cool”.

Nu este de mirare faptul că tânăra Carrie se încadrează în ultima categorie, asta dacă ţinem cont de situaţia ei familială şi mă refer aici la fanatismul religios în sânul căruia a fost crescută, la prezenţa unei mame care îşi duce credinţa la extrem, lipsindu-şi fiica de o copilărie normală, dar şi la lipsa unei figure paternale, tatăl ei murind înainte de naşterea sa.

Momentul cheie, ce influenţează desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, îl reprezintă umilinţa suferită de Carrie la duşuri când, din ignoranţa mamei, se teme că va sângera până la moarte în momentul în care descoperă semnele primei menstruaţii în compania colegelor de vestiar care râd de ea şi încep să arunce cu diverse lucruri, adresându-i cuvinte jignitoare.
In timp ce în drum spre casă Carrie devine tot mai conştientă de puterile ei telekinetice, cu ajutorul cărora devine capabilă să mute lucrurile cu puterea minţii, una din colegele care a participat la batjocorirea ei începe să aibă mustrări de conştiinţă şi născoceşte ideea ca popularul său prieten, Tommy, să devină partenerul acestei adolescente marginalizate la balul de absolvire al liceului, ca o încercare de a repara răul făcut. Citeste mai mult »

“Dune” este o carte atat de cunoscuta, incat cred ca daca s-ar face un sondaj de opinie astazi intre cei cu varste cuprinse intre 15 si 60 de ani cred ca ar iesi mai populara decat “Baltagul” lui Sadoveanu, ca sa nu mai vorbim de alte lecturi obligatorii in scolile noastre de genul “Patul lui Procust” de Camil Petrescu sau “Enigma Otiliei” de George Calinescu.

Ceea ce incerc sa spun este ca “Dune” este o opera clasica in adevaratul sens al cuvantului, nu numai in science fiction, ci si in genul mainstream, unde si-a castigat un loc binemeritat. As spune chiar ca eticheta “science-fiction” ii dauneaza putin prin faptul ca criticii literari se grabesc sa marginalizeze astfel de opere ca fiind nerelevante pentru marele public. Asadar, o opera clasica. De fapt, o opera care a schimbat modul nostru de gandire despre rasa umana. Pentru ca Frank Herbert a indraznit sa viseze o societate feudalizata care a cucerit spatiul si care, peste 10,000 de ani, este mai straina noua ca si concepte decat monstrul din “Alien.” Pentru ca modul de gandire din “Dune” este atat de avansat, incat arata ca un stil de a pune problema al unor oameni care traiesc peste 10,000 de ani! Pentru ca a fost nevoie ca fiul sau Brian si un alt autor destul de cunoscut (Kevin J. Anderson) sa scrie alte 6 carti inaintea seriei scrise de Frank pentru a ne explica cum s-a ajuns acolo. Pentru ca aceasta minunata societate a viitorului este atat de plina de substanta si de reala, incat te urmareste pe strazile tale zilnice pana cand iei din nou cartea in mana ca sa vezi ce s-a mai intamplat cu pleiada de personaje de acolo, nici unul mai prejos decat altul.

Dar despre ce este vorba in “Dune” ma vor intreba cei care nu au citit-o inca? Ei bine, Duna este o planeta cu un ciclu ecologic unic, singurul loc din universul cunoscut pe care se poate produce mirodenia. De ce este atat de importanta ea? Pentru ca mirodenia nu este doar un drog psihedelic puternic, ci si SINGURUL drog care face posibile calatoriile interstelare operate in stil monopolist de o organizatie numita (sugestiv) Ghilda. Si mai ales, pentru ca mirodenia genereaza capacitatea de a patrunde in viitor “pe bune”, si in acest fel – de a schimba istoria deja complicata a rasei umane. “Dune” are cate ceva pentru fiecare. Fetele care au citit-o si cu care am discutat au apreciat subtilitatea dialogurilor si tensiunea narativa care face ca lucrurile sa para ca au scapat de sub control in permanenta. Doamnele de varsta a doua au spus ca personajele de acolo sunt mai reale decat capitalistii corporatisti sau cercetatorii obsedati pe care i-au intalnit in viata reala. Domnilor le-a placut desigur actiunea care incepe de pe prima pagina si care nu se termina nici macar in ultimul volum, istoricilor – paralele permanente cu istoria contemporana si civilizatiile apuse, iar noua, fanilor adevarati…ei da, ne-a placut totul. Citeste mai mult »

In ceea ce priveste fictiunea istorica, cartile scrise despre familia Borgia sunt probabil printre cele mai populare, iar motivul e cat se poate de simplu: de obicei, personalitatile istoriei si-au pastrat “celebritatea” prin faptele lor extraordinare sau cu o importanta indeajuns de mare incat sa modifice cursul istoriei (luati-l ca exemplu pe austriacul Adolf Hitler); insa clanul Borgia a ramas cunoscut pentru cu totul altceva – pentru viaţa plina de excese, imoralitate (incest, fratricid), lăcomie si, dominându-le pe toate acestea, goana continua dupa putere. O astfel de viata, aparent condamnabila, a fost si este probabil unul dintre lucrurile dupa care fiecare om tanjeste, constient sau nu.

Revenind la cartea doamnei Bower, pot spune ca a fost cea mai „bogată” lectura privind aceasta perioada pe care am avut ocazia să pun mana. Minutios şi colorat, romanul ne povesteste viata eroinei, Esther Sarfati, o tanara de religie evreiasca. Obligata sa fuga din Spania impreuna cu mama ei, Esther se indreapta spre Roma, unde locuieste tatal sau, aflat in slujba lui Rodrigo Borgia, ce avea sa devina papa Alexandru al VI-lea. Ajunsa aici, este convertita la crestinism si pusa de tatal ei (printr-un aranjament) in pozitia de doamna de onoare a fiicei ilegitime a papei, Lucrezia Borgia, care, la varsta de doar douazeci si una de ani, este pe cale sa se casatoreasca pentru a treia oara (si care, dintr-un motiv oarecare, a devenit personajul meu preferat).

Esther ajunge astfel sa-l cunoasca pe Cesare, fratele vitreg al Lucreziei, de care se indragosteste nebuneste. Insa Cesare Borgia este un barbat insetat de putere, chiar mai mult decat tatal sau, iar dragostea lui Esther (careia ii schimba numele dupa bunul plac in Violante) pentru el nu inseamna nimic. Viata eroinei este distrusa din ce in ce mai mult din cauza traiul alaturi de corupta familie papala, Esther ajungand chiar sa-i poarte copilul lui Cesare. Citeste mai mult »

Fuga Vanatorului a fost o lectura perfecta pentru doua zile plictisitoare. Am cumparat cartea datorita numelor de pe coperta si in special al lui George R.R Martin si Gardner Dozois, neafland pana la acel moment despre Daniel Abraham. Sincer sa fiu, am cumparat mai mult cartea pentru asta si pentru a afla mai multe despre Dozois, care a scris o poveste prea scurta in “Razboinicii II” si merita cu siguranta sa-mi arate ce poate.

Nu am fost dezamagit de carte deloc, chiar deloc. De la primele pagini, pana la ultimele am citit cu sufletul la gura fiind foarte entuziasmat si curios despre ce se va mai intampla.

De la inceput am fost intampinat cu stilul lui George R.R Martin, neprevazutul lui Gardner si…nu stiu ce a lui Daniel Abraham.

Desi nu a fost posibil sa stiu care parte a fost scrisa de un autor si care a fost scrisa de un altul, sunt sigur ca Abraham stie si el sa scrie foarte bine.

M-a fascinat cel mai mult povestea cartii. Originala fara nicio cuta de idei ale altor autori si foarte complexa, mai ales ca a fost vorba despre extraterestrii. Povestea se desfasoara pe aproximativ 4 parti fiecare parte avand in jur de 100 de pagini. Cartea aceasta m-a prins foarte bine datorita acestei povesti foarte complexe despre care aflati mai multe mai jos.

Cartea merita cumparata, citita si recenziata. O recomand cu caldura!

Spoilere:

In viitorul nu prea indepartat oamenii s-au hotarat sa cucereasca universul. Atunci au aflat, ca nu sunt singuri…

Enyezii argintii, una dintre cele mai mari rase de extraterestrii le-au “daruit” o planeta pe care oamenii au numit-o “Sao Paulo”. Desi vechii colonisti au fost trimis in urma cu 30 de ani, inca partea nordica a planetei este neexplorata si vazuta doar din spatiu.

Aici pe planeta Sao Paulo, ne intalnim cu Ramon Espejo, un geolog, sau mai simplu un tip dur, foarte dur, dandu-ne seama dupa primele pagini in care ucide intr-un bar, beat fiind, un ambasador European. Citeste mai mult »