Draga cititorule, stiu ca e greu sa exprimi in cuvinte trairile, pentru ca neauzind tonul spuselor cuiva se poate pierde o mare parte din semnificatie, dar voi incerca. Voi incerca sa te fac sa simti ceva, deoarece, crede-ma, merita.

Multi dintre noi simtim ca viata ce-o traim ar putea fi altfel, ne-ar putea oferi mult mai mult, visam poate la alte lumi, la o viata cu mult mai multa substanta, intr-o lume mult mai apropiata de visul nostru si, pana sa ajungem acolo, ne hranim sufletul cu lumile puse la dispozitia, pe hartie, de Marii Creatori ai omenirii.

Nu voi uita niciodata (asemeni fremenilor ) ce a insemnat in 1993 prima mea incursiune in lumea Dunei. Pot afirma, deasemeni, ca am citit prima carte a seriei “Dune” de cel putin 1000 de ori pana acum, si restul seriei de cateva sute de ori, atat de mult mi-a placut universul creat de Frank Herbert, un univers ce merita a depasi cu mult realul nostru cotidian prin substantialitate. Si, credeti-ma, putine universuri in literatura sunt atat de vii, de concrete precum cel al Dunei.

Inovatie (umana, tehnologica, sociala, ecologica, politica…) sau posibilitati eterne ale umanitatii? Nu as vrea sa raspund la aceasta intrebare. Sa incerc sa va dezvalui, sa va descriu aceasta lume numita Dune? As da gres, cu siguranta. Pot doar sa va spun ca multe din intrebarile (si-ale lor ecouri) existentiale, ce si-au facut simitita aparitia in sufletul si mintea mea hoinarind prin viata, au rezonat cu lumea Dunei, multe din problematicile ridicate in aceste carti vor fi mereu actuale. Citeste mai mult »

Avertisment: următoarea recenzie nu vă va dezvălui nici un detaliu despre acţiunea sau mozaicul evenimentelor, ca umare, dacă doriţi să o citiţi pentru a afla ce se desfăşoară intre frumoasele ei coperţi am să dezamăgesc, deşi sunt convins că pe nemirabooks.ro sunt alte recenzii care vorbesc despre acest aspect. Dar am să încerc să ţin o mică prelegere despre dificultatea în a scrie un roman istoric, bineînţeles alături de din păcate, eu nu am scris, dar observ măsurile dependente ce leagă autorul de autorii cărţilor de specialitate, adică contactul cu realitatea trecută a istoriei. Este pusă în discuţie arhitectura ei, ceea ce consider că este la fel de importantă ca şi, despre episodul temporal evocat, dacă nu şi mai mult de atât; rămânem uimiţi de frumuseţea şi înălţimea unor catedrale gotice, cum au pornit o cursă spre cerul deasupra, dar uităm pe ce fundaţii se bizuie.

Sarah Bower, scriitoarea suţine: „Aceasta este o lucrare de ficţiune, aducând împreună fiinţe imaginare, dar şi vieţile închipuite ale unor personalităţi din istorie. Cartea nu are pretenţia de a da dovadă de acurateţe istorică.“ Cred că inţeleg ce afirmă, aducându-mi aminte de o referinţă care sună în felul următor: absenţa dovezilor nu înseamnă dovada absenţei. Iată ce susţine cititorul. Expunerea acţiunilor trecutului concret şi ale trecutului virtual se pot ilustra printr-un eveniment binecunoscut istoriei colective, cum ar fi scufundarea Titanicului. Modul concret în care s-a petrecut catastrofa se cufundă în obscuritate din ce în ce mai mult, pe măsură ce martori oculari se stong, documentele se distrug iar epava navei se dizolvă în mormântul de apă, Atlanticul. În schimb, scufundarea virtuală a Titanicului, construită din amintiri recuperate, din hârtii, din zvonuri, din imaginaţie, pe scurt, din credinţă, devine din ce în ce mai adevărată. Citeste mai mult »

Despre familia Borgia s-a scris enorm. Putini sunt cei care nu au auzit de crimele acestei familii afundate pana la exces in imoralitate, lacomie si placeri morbide. Putini sunt cei care resping cu o vehementa care denota un snobism scabros adevarurile istorice si pun totul pe seama dorintei stranii a oamenilor de a se inconjura cu energie negativa. Este adevarat, omul prin definitia sa este o fiinta construita pe baza unor istincte si emotii animalice, dar acest fapt nu poate fi adus mereu in discutia adevarului istoric care sta in spatele legendelor cu privire la membrii familiei Borgia. Iar acel adevar este foarte bine conturat de Sarah Bower intr-un roman spumos, excentric si fascinant.

Cartea este scrisa intr-un stil usor de lecturat, relaxant, dar in acelasi timp plin de pasaje impresionante in care sunt descrise, cu o abilitate demna de un scriitor foarte abil, imprejurimile Italiei renascentiste. Cum am mai mentionat, adevarul istoric este prezent, invelit intr-o carapace a infrumusetarii textului printr-o atmosfera unica si o poveste intriganta.

Personajul central al acestui roman de epoca este Esther Sarfati, o tanara de origine evreiasca obligata sa fuga din Spania impreuna cu mama ei si sa se indrepte spre Roma, la tatal ei. Odata ajunsa la destinatie, femeia este crestinata si devine doamna de onoare a Lucreziei Borgia – proaspata mireasa pentru a treia oara. Povestea se complica odata ce Esther il cunoaste pe Cesare, fratele vitreg al Lucreziei, de care se si indragosteste. Ceea ce ea nu-si da seama, insa, este ca tanarul, extrem de agresiv si de neinduplecat, nu are deloc “coloana vertebrala”. Acesta este dornic de captarea intregii averi a familiei si de simtirea permanenta a parfumului puterii. Orbita de patura densa a iubirii neconditionate, Esther are un copil cu Cesare si, din acel moment, viata ei se corodeaza din ce in ce mai mult apropiindu-se rapid de un final nedorit. Citeste mai mult »

Cand vine vorba de seria Dune a lui Frank Herbert e greu sa gasesti pe cineva care sa nu fi auzit nimic despre ea. E aproape la fel de greu sa gasesti persoane (pasionate de lectura, evident) care sa nu fi citit macar prima carte. Cu toate acestea, in acasta situatie m-am aflat eu nu cu mult timp in urma. Motive sunt mai multe, printre ele numarandu-se si faptul ca nu sunt chiar un fan al literaturii SF, iar al celei clasice (poate ca idea de “SF clasic” pare contradictorie, dar asta este realitatea) cu atat mai putin.

Dar, cum toata lumea pare sa aiba numai cuvinte de lauda la adresa seriei si cum editura Nemira a publicat de curand o varianta cartonata (chiar de lux) a primului volum (intotdeauna am gasit cartile in varianta hardback mult mai atractive decat cele necartonate, motivul fiind, bineinteles, pur estetic) am decis ca merita o incercare.

Despre povestea imaginata de Frank Herbert voi incerca sa nu spun prea multe (lucru destul de dificil avand in vedere uluitoarea complexitate a romanului, care se intinde pe un numar impresionant de pagini – aproximativ 800), pentru ca este deja arhicunoscuta. Lumea construita de Herbert este una a viitorului indepartat, un viitor in care exista un imens imperiu intergalactic, condus de un imparat (Padisahul Shaddam Corrino IV) extrem de preocupat de mentinerea puterii sale si de cea a credintei fata de el a nobililor, impartiti pe Case, ce coordoneaza imperiul in numele lui. Totul porneste de la ingrijorarea imparatului privind cresterea in putere a casei Atreides, al carei conducator este Ducele Leto. Astfel, Padisahul elaboreaza un plan prin care sa inlature posibila amenintare, insa intr-un mod indirect, care sa nu-i dezvaluie implicarea. In centrul planului conducatorului se afla planeta Arrakis (sau Dune), singurul loc din intreg imperiul in care se gaseste Mirodenia (acesta fiind de fapt nucleul in jurul caruia se invarte actiunea), o substanta extreme de pretioasa care, printre altele, are puterea de a prelungi viata. Intr-un final, tot acest plan se reduce la o lupta pentru putere bazata pe ideea “cand doi se cearta al treilea castiga”, in acesta batalie regasindu-se casele Atreides si Harkonnen, inclestate intr-o dusmanie care dureaza de mii de ani, cea din urma fiind sprijinita in secret de Casa imperiala. Citeste mai mult »