Phil Rickman este un autor britanic, cunoscut pentru romanele supranaturale si de mister, adesea bazate pe fortele conflictuale ale paganismului si alte religii.

Daca nu ati citit inca seria de romane cu Merrily Watkins, o femeie exorcist din Hereford, atunci pierdeti unele din cele curajoase, pline de suspans si captivante povesti cu „detectivi” scrise vreodata. O parte ce face ca aceasta serie sa fie atat de buna este faptul ca genul este dificil de clasificat: este in parte mister, thriller supranatural si poveste de groaza gotica.

„Relicvele altarului” continua aceasta serie si este unul dintre cele mai bune romane de pana acum. In acest ultim roman, Merrily Watkins ramane la fel de captivanta, in timp ce se confunta cu un caz cat se poate de interesant. Rickman adauga o distributie de personaje unice in acest roman, purtand cititorul intr-o calatorie prin Tara Galilor, prin muzica lui Edward Elgar si in inima unei cai ferate vechi.

O serie de accidente pe aceeasi portiune de drum, in apropierea satului Wychehill, face ca o parte dintre locuitori sa sugereze o cauza supranaturala. Altii doresc sa arate cu degetul catre noul club de dans care ar putea de asemenea sa aduca si droguri, pe langa muzica tare si neplacuta in dealurile linistite traversate candva de Edward Elgar. Cetatenii se impotrivesc intreprinzatorilor vicleni din oras. In roman sunt prezente atat accente rasiale, precum si supranaturale. Merrily este chemata de catre preotul local, care are un trecut militar, in timp ce fiica ei Jane are propria lupta pe care incearca sa o castige, incercand conservarea unei cai ferate antice.

„Relicvele altarului” este o privire fascinanta la modul in care peisajul din Malvern a influentat muzica lui Edward Elgar, precum si un mister al dezvoltatorilor moderni care incearca sa invadeze calea ferata antica. Phil Rickman se afla intr-o forma de zile mari, cu proza lui intensa, reusind sa creeze un peisaj literar care debordeaza de istorie, caracter si tensiune. Din punct de vedere al personajelor, el reuseste sa pastreze consistenta acestora la un nivel care sa le faca placute, permitand in acelasi timp sa aibe loc o schimbare in vietile lor intr-un ritm natural. Merrily si Lol devin tot mai apropiati, desi prin natura muncii, acest lucru este destul de greu. Jane este o adolescenta minunat conturata: este incapatanata si enervanta, suficient pentru a fi credibila, dar intotdeauna o bucurie de a o intalni. Citeste mai mult »

Am citit majoritatea romanelor Rodicai Ojog-Brasoveanu si toata seria cu Melania Lupu, dar 320 de pisici negre e probail preferata mea, si nici nu are cum sa fie altfel.

Melania Lupu este unul din cele mai minunate persoanje intalnite de mine in carti si am citit foarte multe carti. Daca ati citit macar un roman cu ea, veti intelege despre ce vorbesc. Este batrana si multi o considera senila, dar este oricum numai asa nu. De o inteligenta uimitoare si o pofta de viata aflata in totala contradictie cu varsta ei, Melania colaboreaza cu Scotland Yardul si rezolva tot felul de enigme, mai ales in tara noastra draga. Motanul ei, Mirciulica, de care sigur ati auzit daca ati citit un alt roman din serie, va avea in acest volum un rol mult mai important decat in celelalte. Asta nu poate fi decat de bine, nu? Asa cred si eu.

In acest volum, Melania este in sfarsit prinsa cu mata in sac si este arestata. Reuseste totusi sa evadeze cu ajutorul englezului Ned Morton, un om certat cu legea care vrea sa dea o ultima lovitura, cea mai grea si mai spectaculoasa. Pentru a consimti sa il ajute cu planul sau, Melania ii cere sa i-l aduca pe Mirciulica, motanul ei de suflet. Incercand sa traga de timp pentru a rezolva ea insasi misterul locului in care este ascunsa statuia cautata de Ned, batranica ii cere sa i-l aduca pe Mirciulica, motanul ei de suflet, fara de care sustine ca nu poate face nimic. Ned ii aduce cate o pisica neagra, dar de fiecare data Melania spune ca nu acela este pisicul ei. Situatia continua asa pana cand barbatul ajunge sa ii aduca 320 de pisici negre, de unde vine si numele romanului.

Ce mi-a placut atat de mult? In primul rand actiunea. Suspansul si umorul cu care m-a obisnuit deja Rodica Ojog-Brasoveanu nu m-a dezamagit nici aici. Am fost surprinsa inca de la inceput, pentru ca in niciun caz nu ma steptam ca Melania sa fie arestata, iar de acolo lucrurile se complica si mai tare, spre deliciul oricarui cititor. In al doilea rand, personajele. Nu doar Melania este remarcabila aici, ci si Ned Morton. Este extrem de frumos, foarte priceput in ceea ce face, amuzant si fermecator, captivandu-te inca de la inceput. Spre finalul romanului are loc un eveniment ce va uimi cititorul si care va arunca o noua lumina asupra personalitatii lui, fapt ce m-a facut sa il indragesc si mai tare. Citeste mai mult »

Nu de multa vreme am pus mana pe unul din romanele doamnei Rodica Ojog-Brasoveanu intitulat Intalnire la Elysee. Cartea arata extraordinar, este hardcover si grafica copertei te atrage din primul moment. Mai citisem cateva opere de ale dumneaei in vremuri de mult apuse, insa nu-mi amintesc sa fi fost foarte impresionat de ele desi au fost mult peste medie.

Asadar, ajuns in posesia acestui roman de spionaj, am inceput sa-l rasfoiesc si incetul cu incetul am ajuns captiv in Romania Primului Razboi Mondial. Actiunea se petrece in timpul Primului Razboi Mondial, perioana nu foarte fericita pentru integriatea teritoriala a Romaniei, multe teritorii fiind sub ocupatie germana. La construirea atmosferei din acea perioada contribuie foarte mult si aparitia secundara a maresalului Averescu. Personajele sunt fictive, insa sunt foarte bine infipte in firul intamplarilor, unele momente fiind parca desprinse dintr-un documentar. Avem personaje din nou foarte bine inchegate si atmosfera este foarte bine completata de arhaisme si regionalisme, dar si de neologismele imprumutate mai ales din limba franceza atat de caracteristice vremii.

Desi actiunea este plasata in timpul razboiului, nu avem nicio secunda contact cu frontul, ci cu culisele razboiului ce se desfasoara in spatele usilor inchise. In ciuda faptului ca este plasat in aceasta importanta perioada istorica, romanul are si mult umor conferit atat de modul in care sunt create personajele cat si de unele situatii. Nu veti reusi sa treceti peste prea multe pagini fara a schita un zambet. Intre intrigile militare veti vedea conturandu-se o seama de personaje feminine foarte bine creionate, insa unul se va remarca prin aura pe care autoarea i-o creaza.

Subiectul central al romanului este constituit de lupta acerba pe care o poarta informatorii si contrainformatorii celor doua armate, armata romana si respectiv cea germana, pentru a accesa viitoarele planuri de actiune ale inamicului pentru a fi cu un pas inainte. Veti descoperi o poveste de dragoste cel putin neobisnuita intre o doamna de vaza a societatii si un mare general al armatei. Dupa incheierea razboiului favorabil Romaniei se ilustreaza foarte pe scurt renasterea Bucurestiului si a vietii cotidiene. Veti descoperi la Elysee mari oameni ai armatei romane depanand amintiri mai mult sau mai putin placute.

Veti petrece cele 450 de pagini incercad sa va dati seama cine sunt cele doua personaje ce isi vor da intalnire la Elysee in prima seara de pace si, tanjind dupa finalul care va elucida acest mister, veti avansa pe nesimtite printre filele acestui roman.

Concluzia, dupa ce am zburat prin cele 450 de pagini, este ca romanul este unul complex in care gasim actiune, umor, escapade amoroase si personaje ce ne fascineaza prin defectele si calitatile lor, roman a carui lectura usoara te poate prinde in merejele ei. Este lectura perfecta pentru pasionatii romanelor politiste dar si pentru amatorii lecturii de calitate.

Seria Gossip Girl a devenit una din preferatele mele inca de la primul volum pe care am pus mana. Dupa ce am citi cele patru volume pe care mi le-a imprumutat prietena mea, am inceput sa le vanez prin librarii, pentru ca pur si simplu trebuia sa vad ce se intampla in continuare si, de asemenea, sa le am in biblioteca, ca sa le am mereu aproape, in caz ca ma apuca in miezul noptii cheful sa recitesc una. Si credeti-ma, sansele ca asta sa se intample sunt foarte mari. Este chiar inevitabil.

Acest ultim volum, Te voi iubi mereu, este cireasa de pe tort, un tort minunat din care o sa vrei mereu sa mananci. Intamplarile amuzante si iesite din comun cu care ne-am obisnuit pana acum nu se lasa asteptate, ba din contra: ne surprind mereu si mereu cu acel ceva unic specific lui Cecily Von Ziegesar. Suparari, tradari, impacari, sex si cate si mai cate, toate sauvuroase si toate facandu-te sa realizezi ce viata plictisitoare si banala ai. Dar pana si asta e in regula, pentru ca volumul te face sa speri ca si tu poti trai precum personajele. Ce iti poti dori mai mult?

Personajele sunt fabuloase, originale si de neuitat. In ciuda tuturor defectelor lor (si au destule, credeti-ma) si a actiunilor de multe ori indoielnice din punct de vedere moral, pur si simplu nu ai cum sa nu le iubesti. Blair este fitoasa, rasfatata si de multe ori rautacioasa, dar e dragalasa si are intentii bune. De cele mai multe ori. Serena este uluitor de frumoasa, cu capul in nori si indragostita pana peste cap de singura persoana interzisa ei, dar este atat de inocenta si binevoitoare incat nu te poti supara pe ea. Iar Nate… ei bine, Nate este Nate, frumos, usor afemeiat, iresponsabil si drogat, dar toate fetele il iubesc, asa ca noi nu ne putem impotrivi tendintei, nu? Citeste mai mult »