Din pacate am ajuns si la sfarsitul trilogiei. Iubesc aceasta trilogie legata de Ordinul Cavalerilor Templieri si de legendele ce ii inconjoara.

Am citit si alte carti despre Cavalerii Templieri dar trebuie sa recunosc ca aceasta e de departe, preferata mea. Robyn Young ne-a oferit o serie de intamplari mereu schimbatoare care ne produceau noua, cititorilor, emotii puternice nestiind ce avea sa se intample in continuare si sentimente de afectiune fata de unele personaje. Aceasta minunata trilogie ne descrie aventurile lui Will Campbell in incercarea acestuia de a ajunge pe urmele tatalui sau (care a fost un Cavaler Templier) si de a deveni si el un membru al Ordinului Cavalerilor Templieri, care sa lupte pentru inlaturarea inamicului si instaurarea pacii in Tara Sfanta.

In ultimul volum al trilogiei, Will, impreuna cu ajutorul prietenilor sai loiali, Robert si Simon, incearca sa il opreasca pe regele insetat de putere, Filip al Frantei si pe mana sa dreapta, cancelarul Nogaret care in urma unui zvon cu privire la cativa Cavaleri ai Templului care se presupune ca au comis acte de erezie, incearca sa ii inlature pe toti membrii Ordinului. Ceea ce reprezinta o problema pentru Will si restul membrilor este faptul ca Nogaret si regele schimba informatiile primite cu privire la actele de erezie ale catorva membrii si reusesc sa ii invinuiasca pe toti membrii Ordinului din toata Europa. Intre timp, Will este capturat si tinut prizonier de catre regele Edward (un vechi adversar al regelui Filip al Frantei) pentru interes propriu. In cele din urma, Will reuseste sa scape din temnita regelui si se intoarce in Franta unde primeste informatii cu privire la planurile lui Filip si Nogaret. Fiica lui Will, Rose, subordonata sotiei regelui Edward, se indragosteste de maleficul rege francez. Dupa moartea sotiei lui Filip, Rose ramane gravida cu Filip si in cele din urma va da nastere unui bastard. Will o viziteaza si incearca sa o salveze pe Rose iar cand aceasta afla intentiile regelui francez, decide sa sara in ajutorul lui Will si se intoarce impotriva regelui Filip si al lui Nogaret. In ciuda acestor intamplari, William Wallace si Regele Edward reusesc sa se inteleaga si nu ajung sa fie dusmani iar fiul bastard al regelui Filip, care a fost numit drept Edward al II-lea, ocupa Tronul Englez si un nou papa este desemnat, pe nume Clement. In final, Will, Robert, Simon si Rose reusesc sa scape si se duc sa stea cu sora lui Will, nepotul lor, David si cu alti prieteni in Campiile Scotiei, unde ascund intr-un loc numai de ei stiut, aurul pe care l-au furat din Paris. Citeste mai mult »

Nu degeaba a fost nominalizat la atatea premii, romanul Festinul ciorilor continua cu povestea fascinanta cu care ne-a prins pe toti. Desi probabil ca cei care au citit primul roman din serie, nu au nevoie sa se intrebe daca sa citeasca sau nu urmatoarele carti, pentru ca dependenta s-a creat deja din primul capitol al acestei serii fantastice.

Acestea fiind spuse, as dori sa adaug ca nici in acest roman suspansul si surprizele la tot pasul nu vor lipsi. Vom descoperi o perioada in care personajele trec printr-o tranzitie de maturizare si regasire de sine, care ne face sa ne intrebam ce va urma pentru ca deja ne-am obisnuit cu faptul ca aceasta serie nu este un basm in care binele triumfa mereu.

Vom descoperi locuri noi, despre care pana acum doar s-a povestit, locuri fantastic de frumoase, si personaje noi care ne vor surprinde si care vor avea un rol important in continuare, cel putin prin influenta lor asupra personajelor principale.

Cu siguranta ca cititorii, asteapta cu sufletul la gura sa afle ce se intampla, capitol dupa capitol, pentru ca probabil inca nu ne putem obisnui cu faptul ca rasturnarile de situatie sunt la ordinea zilei. Atatea schimbari, si nu toate in bine, personaje complexe alaturi de care am trait si am vazut ce s-a petrecut in jurul lor, raman sau in peisaj si faptul ca mereu ne intrebam de unde a putut autorul sa conceapa o lume atat de plina de secrete si cum de pacea pare atat de departe in aceste momente. Citeste mai mult »

Sunt o mare iubitoare a romanelor politiste, pline de suspans, mister si actiune si in acelasi timp si umor. Am cumparat, din curiozitate, un volum scris de Rodica Ojog-Brasoveanu, “Cutia cu nasturi” si m-am indragostit de stilul inconfundabil si original al scriitoarei. Am ajuns sa citesc aproape toate cartile, iar cel mai mult mi-a placut “320 de pisici negre”.

Nu avea cum sa nu imi placa aceasta carte, cuprinde tot ce ma atrage si tot ce consider eu ca face o carte buna: are suspans, mister si umor. Imi place foarte mult combinatia aceasta. De ce imi plac foarte mult cartile ei? Pentru ca au mult suspans, suspans extrem de bine tesut, intrigi alambicate, persoanje verosimile pe care le iubesti de la inceput. Să nu mai vorbesc de finetea observatiilor psihologice ale autoarei si de felul în care si-a inzestrat personajele cu personalităti distincte, individuale, atât de bine conturate încât ai crede că au fost cândva, vii.

Un englez – Ned Morton – vrea să se retragă din lumea “selectă” a răufăcătorilor printr-o lovitură deosebită: recuperarea unei statui a Fecioarei realizată din aur masiv. Madonna însă nu e aşa de uşor de găsit. Printr-un concurs de împrejurări statuia a ajuns în urmă cu ceva vreme în România – unde a şi rămas. Ned trebuie aşadar să intre în legătură cu persoana care poate să îi ofere mai multe detalii dar, cum nimic nu-i simplu, de cum ajunge în ţară află că aceasta tocmai fusese arestată. Aşa că se apucă să îi plănuiască evadarea. Din nou însă lucrurile se complică întrucât Olga Tudor decide că nu vrea să evadeze aşa că îi face cadou posibilitatea Melaniei Lupu. Şi iată-l pe Ned alături de Melania, bătrânica simpatică, femeia care face pe proasta pentru a-şi putea da seama unde e statuia. Citeste mai mult »

Acum cativa ani am avut o pasiune pentru Stephen King, pasiune care nu a palit deloc de atunci. In perioasa aceea mi-am cumparat orice carte scrisa de el pe care am pus mana, inclusiv “Cimitirul animalelor”. Trebuie sa spun ca e printre preferatele mele.

Doctorul Louis Creed se muta intr-o casa noua, in apropierea careia se afla un cimitir mai ciudat, si anume unul de animale. Dupa ceva timp ajunge si el sa foloseasca cimitirul, iar imediat dupa isi da seama ca ceva este in neregula si ca lucrurile nu sunt chiar cum par la inceput.

Este primul roman de groaza scris de el care mi-a placut cu adevarat si pe care planuiesc de mult timp sa il recitesc, desi din pacate pana acum nu am avut deloc timp. Elementele de groaza nu sunt directe, nu bat la ochi, devenind astfel cliseice. Desi pare ciudat, totul are un aer natural, ce te face sa te gandesti ca nu exista absolut niciun motiv ca lucrurile sa nu se poata intampla astfel. Firescul acesta specific romanelor lui Stephen King m-a atras enorm si aici.

Personajele sunt foarte bine construite. Atat Louis si familia sa, cat si vecinul Jud sunt extrem de interesante, specifice lui King. Cu tabieturi si o viata normala, banala chiar, dar care totusi te captiveaza. Lucrurile nu pot insa ramane asa, vorbim doar de un roman de groaza. Astfel, asa cum ne-a obisnuit deja, King incepe sa isi tortureze, ca sa zis asa, personajele. Cu multa cruzime, de nenumarate ori, aproape cu o placer sadica. Nu ii scuteste de nimic. Exista un anumit citat legat de acest aspect care pe mine m-a impresionat profund si pe care tin sa il redau aici. Mi se pare ca subliniaza perfect ceea ce vreau sa spun:

Probabil ca nu este bine sa ne imaginam ca ar exista vreo limita a ororilor pe care le poate trai mintea omeneasca. (…) Intr-un anumit punct chiar, totul incepe sa devina mai degraba caraghios. Acesta s-ar putea sa fie momentul in care sanatatea mintala incepe fie sa se salveze, fie sa se deformeze si sa se franga; momentul acela in care simtul umorului incepe sa se reafirme.”

Finalul romanului te lasa pur si simplu cu gura cascata, dorindu-ti sa fi gresit ceva, poate sa fi pierdut chiar cateva pagini, dar sa existe totusi ceva. Nu se intampla asa. Se termina exact cum ne temem ca o face, abrupt si neasteptat, facandu-te sa iti doresti mai mult.